Istorie

Relatari cutremuratoare: Canibalismul in timpul foametei din Egipt

O secetă cumplită, aproape că a secat Nilul. Nu mai era nici o speranță că apa va mai crește. Multe provincii au fost devastate de secetă. Frica de foamete a condus la mari tulburări. Cei care locuiau în sate au plecat în principalele orașe provinciale. Un număr mare de suflete a emigrat în Siria, Maghreb, Hejaz și Yemen… O multitudine vastă a căutat refugiu în Misr și Cairo, unde foametea a fost teribilă iar mortalitatea îngrozitoare. Oamenii au început să mănânce gunoaie, fecale, uneori câini, iar apoi s-a ajuns la canibalism”, povestește dr. Abd al-Latif, în cartea ”Relation de l’Égypte”. În timpul foametei din Egipt, medicul, istoricul și egiptologul Abd al-Latif al-Baghdadi (1162 – 1231), a avut ocazia să observe și să examineze un număr mare de schelete și să efectueze autopsii. A descoperit că teoriile lui Galenus, privind formarea mandibulei și osului sacru erau eronate.

În urma călătoriilor întreprinse în Egipt, Abd al-Latif a scris o carte în două volume, al cărei titlu s-ar traduce ”Relatări despre Egipt”. Este de fapt o lucrare cu specific medical. În această carte sunt și pasaje înfiorătoare. ”De la foamete la canibalism a fost un singur pas. Situația era înfricoșătoare. În piețe găseai copii gătiți în diverse feluri, pe care îi puteai cumpăra pentru a-ți astâmpăra foamea. Puteai să fii prins și omorât. Uneori invitații familiei erau măcelăriți și omorați de oamenii înfometați. Am văzut un copil, care părea de vârsta pubertății, care fusese găsit mort, prăjit. Tinerii asupra cărora a fost găsit copilul au recunoscut că ei l-au ucis, l-au gătit și au mâncat părți din el. Resturile erau într-un coș care a fost adus la comandant. Au fost aduși în același timp tatăl și mama copilului. Comandantul a condamnat să fie arși de vii. În luna lui Ramadan a fost descoperit un corp uman complet dezbrăcat, având picioarele și mâinile legate la fal ca la o oaie pregătită pentru frigare. Tot în acea perioadă am fost în vizită la cineva și am mâncat o friptură deosebită. 

Nu am știut de la ce animal provenea carnea și am întrebat-o pe fiica gazdelor mele. Mi-a spus ca mersese în vizită pe la ei o femeie mai grăsuță, pe care au omorât-o și au mâncat parți din ea.  Când primii săraci au început să mănânce carne de om, aceste zvonuri au provocat groază şi uimire, dar au trezit și imaginația flămânzilor pentru astfel mese extraordinare. Cu timpul aceste crime au constituit subiect de conversaţie. Nimeni nu putea opri să vorbească despre ele. Dar, în cele din urmă, oameni s-au obişnuit cu gustul pentru aceste tipuri de carne. Unii chiar au inventat o varietate de metode de preparare. Şi obiceiul fiind o dată introdus, s-a răspândit în provincii, astfel că nu exista nici o parte a Egiptului fără aplicarea noilor metode.

canibalism in egipt - Relatari cutremuratoare: Canibalismul in timpul foametei din Egipt

Apoi a intervenit o altă schimbare. Într-o zi am văzut o zi femeie decapitată, târâtă de niște muncitori prin piaţă. Oamenii din piaţă nu au dat nici cea mai mică atenţie la această privelişte. Și-au văzut de afacerea lor. Nu am văzut la ei nici cel mai mic semn de uimire sau groază. Pe mine m-a surprins cel mai mult crima în sine. Indiferența lor era nu mai era o surpriză. Asemenea cruzimi intraseră în categoria de lucruri cu care ei se obişnuiseră şi nu mai aveau puterea să-i sperie”. Un alt pasaj înfricoșător prezintă cum într-o piață, într-o oală mare, fierbeau capete de copii asezonate cu tot felul de condimente deosebite. Cu timpul, oamenii care erau prinși omorând sau consumând carne provenind de la semenii lor erau arși de vii, pe stradă.

„Nu era ceva neobişnuit să găsești la vânzare copii mici prăjiți sau fierți” a scris savantul. ”Odată, unui vizitator aflat la o cunoștință, i s-a oferit o tocăniță delicioasă. Mai târziu a aflat că a mâncat tocană pregătită din ficat uman. Una din moașele i-a povestit îngrozită lui Abd al-Latif modul în care i-a fost oferită o caserolă cu o mâncare gustoasă în casa unei familie pentru care lucrase. Pentru că nu a putut ghici ce fel de carne a fost folosită, a întrebat-o pe fiica familiei. Și a aflat că tocana a fost făcut dintr-o rudă a familiei. Resturile, capul și o parte din membre, le păstraseră în cămară. Multe femei mi-au spus că fel de fel de oameni s-au aruncat asupra lor, în scopul de a le smulge copii. Am vorbit într-o zi cu o femeie care ținea în brațe un nou înţărcat foarte dolofan. L-am admirat şi i-am recomandat să aibă grijă de el.

Mi-a spus că atunci când se plimba pe malul râului, un golan voinic a atacat-o şi a încercat să-i smulgă copilul. Ea s-a aruncat la pământ, ținând copilul sub ea și cum s-a întâmplat să treacă un călăreţ prin zonă, l-a obligat pe golan să se retragă. Copiii săraci, abandonați de părinți, risipiți în toate părţile oraşului, aveau mare căutare. De obicei îi vedeam alergând pe cele mai înguste străzi, precum lăcustele. Dintr-odată au dispărut. Cei săraci, bărbaţi şi femei deopotrivă, se aflau în aşteptarea unor asemenea delicatese cum erau acești copii nefericiţi. Vinovaţii, care au fost rareori prinși în flagrant, şi numai atunci când au erau neglijenți, de obicei erau condamnați. În cele mai multe cazuri, erau capturate, de obicei, femeile ca dovadă a crimelor comise. Și aceasta, în opinia mea, ele erau primele prinse deoarece sunt mai puţin viclene decât bărbaţii şi poate nu le era atât de uşor să fugă pentru a scăpa de urmărire.

În doar câteva zile, la Misr, au fost arse treizeci de femei. Niciuna nu a recunoscut că a mâncat copii. Atunci când un nefericit, care fusese condamnat pentru că a mâncase carne de om, el a fost ars pe rug și, în dimineaţa următoare, cadavrul său a fost găsit devorat.Canalii fără scrupule au început să agaţe copiii de pe străzi pentru a-i mânca. Unii oameni au fost atrași în case abandonate și acolo îi dezmembrau şi apoi le preparau carnea”. Un alt istoric, Stanley Lane Poole – a scris despre niște călători din Cairo care… ”Au fost agățați ca niște peşti. Pasagerii au fost prinşi în stradă, cu cârlige, lăsate de la ferestre. Au fost uciși şi apoi fierți.”  

„Unii, aproape morți de foame, nu s-au mai deranjat nici măcar să gătească victimele: au devorat, așa cruzi, niște sugari. Un tânăr a acostat o bonă care avea în grijă copilul unei familii bogate. În timp ce bona discuta cu tânărul, un cerşetor a tăiat pur şi simplu burta copilului și chiar acolo, în stradă, a început să-i înfulece măruntaiele. Cu o altă ocazie un martor dat peste o femeie mâncând carne de la un cadavru umflat. Femeia a explicat că acel cadavru e al soțului ei care murise.

Abd al Latif a explicat faptul că mulți dintre canibali și-au scuzat comportamentul prin consumul de carne al rudele lor. Era mai bine decât uciderea şi devorarea unor străini. Desigur, crima şi canibalismul în Egiptul medieval nu au fost permise. Oricine, în special la începutul foametei înspăimântătoare, care a fost prins cu un copil prăjit sau cu carne de om pe buze, a fost condamnat la moarte prin incendiere, ars de viu pe rug. Măsura completă a holocaustului canibal al acelui moment nu a putut fi înregistrată niciodată. Abd al Latif  a pretins că a fost extrem de răspândită.  Conform calculelor lui au fost sute de mii de victime, chiar dacă nu au fost consumate de canibali. O mare mulţime de săraci s-au retras în Raudha, unde au rămas ascunși în colibe de pământ în așteptarea trecătorilor rătăciți, pentru a-i răpi. Autorităţile au fost avertizate de acest lucru şi au decis să îi gonească, dar au fugit. În colibele lor a fost găsit un număr enorm de oase umane.

De la o sursă de încredere a aflat că erau vreo patru sute de cranii. La Atfih, într-un magazin alimentar au fost găsite stocate la saramură, în zeci de borcane, trupuri umane. Când a fost întrebat ce făcea cu atâta carne, întreprinzătorul a explicat că dacă foametea ar fi continuat pentru mai mult timp, chiar şi oamenii ar fi fost prea slăbiți pentru a mai căuta hrană. În cele din urmă, după şapte ani lungi și chinuitori Nilului s-a revărsat peste maluri. Prosperitatea s-a întors în Egipt.

(Surse: Dr. Abd al-Latif, Relation de l’Égypte par Abd-Allatif, Médecin arabe de Bagdad, Paris, 1810 (written 1201-1207). In Reay Tannahill, Flesh and Blood: A History of the Cannibal Complex, London, 1975, picable.com)

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top