Descopera

Reactor nuclear, vechi de peste 2 miliarde de ani, descoperit în Gabon

În 1972, descoperirea unui reactor nuclear natural, vechi de peste 2 miliarde de ani, a ridicat numeroase întrebări cu privire la neconcordanţa dezvoltării civilizaţiei umane cu natura.

În mai 1972, la uzina de îmbogăţire a uraniului Pierrelatte din Franţa, un angajat care efectuează analize prin spectrometrie de masă a gazului hexafluorura de uraniu (UF6) pe probe provenite de la o mina de uraniu din Africa a observat o discrepanţă în cantitatea de uraniu-235 conţinută în probe. În natură, uraniul se găseşte în mod normal sub forma izotopului uraniu-238. Izotopul de uraniu-235, care este fisionabil se găseşte în proporţie de până la 0.7202 la sută din uraniul natural. În probele procesate la uzina franceză s-a constatat că doar 0.7171 la sută din uraniu a fost uraniu-235. Diferenţa era una mică, dar acesta trebuia luată în considerare, deoarece agenţiile de reglementare din domeniu monitorizează cu atenţie tot uraniul-235 pentru a se asigura că acesta nu este deturnat pentru fabricarea de arme. Comisia Franceză de Energie Atomică a început o anchetă.

Pentru a face lumină în acest caz fascinant, specialiştii au luat urma minereului şi s-a stabilit că acesta provenea din mina de la Oklo, Gabon. În urma analizei s-a constatat că toate transporturile de la mina Oklo au prezentat un conţinut mai mic de uraniu-235, unele chiar de 0,44 la sută. Uraniul provenit din mina Oklo s-a dovedit a fi diferit de uraniul natural provenit de oriunde altundeva.
Specialiştii care au fost trimişi la faţa locului au stabilit că uraniul provenea dintr-un loc în care fusese uzat cu mult timp înainte. De asemenea, mulţi alţi izotopi descoperiţi la faţa locului le-a adus aminte oamenilor de ştiinţă de combustibilul uzat de o centrală nucleară modernă.

Când şi cum a funcţionat reactorul de la Oklo?

Uraniul de pe Pământ conţine dominant doi izotopi de uraniu, U-238 şi U-235, şi de asemenea, un foarte mic procent din U-234, şi probabil mici, nedetectabile cantităţi din alţi izotopi. Toţi aceşti izotopi se descompun radioactiv, dar cu viteze diferite. În particular, U-235 se descompune de circa şase ori mai repede decât U-238. Astfel, în timp, proporţia de U-235 faţă de U-238 a scăzut. Dar această schimbare este lentă, din cauza vitezelor mici de dezintegrare.

Raportul de uraniu-235 la uraniu-238, nu a fost constantă în întreaga istorie a Pământului. Timpul de înjumătăţire al uraniului-235 este de aproximativ 700 de milioane de ani, iar al uraniului-238 este de aproximativ 4,5 miliarde de ani. Când Pământul s-a format, acum câteva miliarde de ani, uraniul natural a fost în proporţie de aproximativ 17 la sută uraniu-235. Dar din moment ce isotopul acesta se descompune mai repede decât uraniul-238, raportul sau va scădea în timp. Cu două miliarde de ani în urmă, raportul de uraniu-235 la uraniu-238 a fost de aproximativ 3 la sută, potrivit pentru reacţia de fisiune moderată de apă naturală.

În plus, la o anumită proporţie de uraniu-235, reacţia de fisiune are nevoie de o anumită concentrare a uraniului în minereu, cel puţin 10 la sută, şi minereul trebuie să fie concentrat în straturi de cel puţin o jumătate de metru grosime. Într-un lanţ de reacţie susţinut, fisionarea unui nucleu de uraniu-235 duce la emisia a 2,5 neutroni. Unul dintre aceştia trebuie să fie absorbit şi trebuie să inducă fisiunea într-un alt nucleu. Restul poate fi absorbit în altă parte sau poate scăpa. În cazul în care stratul de minereu este prea subţire, vor scăpa prea mulţi neutroni şi astfel lanţul de reacţie nu va fi susţinut.

Există mai multe teorii care încearcă să explice modalitatea prin care reactorul de la Oklo a funcţionat

Prima teorie presupune că uraniul a fost acoperit de apele subterane care au moderat neutronii şi au oferit un mediu care a sprijinit o reacţie în lanţ. Energia generată în cele din urmă a încălzite apele subterane până la temperatura de fierbere a acestora şi în final acestea s-au transformat în aburi. În momentul dispariţiei apei din subteran reacţia nucleară s-a oprit. În cele din urmă apa s-a scurs înapoi în zăcămintele de uraniu şi procesul s-a repetat până când concentraţiile izotopilor de uraniu au fost prea mici pentru a susţine în continuare reacţiile nucleare.

A doua teorie, care nu este acceptată în mare parte, presupune că reactorul a determinat apariţia anumitor elemente de tipul pământurilor rare, cum ar fi samariu, gadoliniu şi disprosiu, care au absorbit neutronii şi au oprit reacţia în lanţ pentru un timp, sau în anumite locuri, aceasta reparând din nou, după un timp, în apropiere.

De-a lungul anilor, cantitatea de uraniu-235 a scăzut, conducând la sărăcirea zăcământului două miliarde de ani mai târziu, atunci când a fost exploatat. Investigatorii au estimat că reactorul trebuie să fi operat cel puţin 150000 de ani, dar cele mai bune estimări sugerează că durata efectivă a fost de ordinul a sute de mii de ani.

Mai recent, un alt reactor fosil s-a descoperit în Gabon la o altă mână de uraniu, la Bangombe, la 35 km sud de mina Oklo.
Un reactor nuclear că cel de la Oklo nu ar putea apărea azi pe suprafaţa pământului. Concentraţia de U-235 fisionabil a scăzut considerabil în ultimii 2 miliarde de ani, datorită descompunerii sale radioactive.

Alte considerente

La Oklo există cel puţin şase zone cu uraniu sărăcit (de obicei se consideră 13), în care plutoniu este un produs secundar. Dar, oamenii de ştiinţă care studiază aceste zone au decis apriori desigur, să nu se ia în considerare implicarea omului:

1) Au stabilit că procesul a avut loc cu „miliarde” de ani în urmă.

2) Se presupune că o reacţie nucleară se putea produce natural, atunci când nu există astfel de dovezi iar crearea unui reactor nuclear a necesitat învingerea unor dificultăţi tehnologice remarcabile.

3) S-a teoretizat că, totuşi acest reactor a apărut natural în trecut.

reactor nuclear - Reactor nuclear, vechi de peste 2 miliarde de ani, descoperit în Gabon

4) Natura a conceput reactorul astfel încât combustibilul consumat şi produsele secundare au fost containerizate.

Dar mai mulţi oameni sunt suficient de îndrăzneţi pentru a merge mai departe. Ei cred că reactorul Oklo este un reactor relicvă rămas de la o civilizaţie preistorică. Este posibil ca în urmă cu mulţi ani omenirea să fi evaluat spre o civilizaţie avansată, chiar mai avansată decât cea actuală, deoarece în comparaţie cu reactorul de la Oklo, reactoarele noastre sunt mai puţin impresionante. Cum a dispărut o astfel de civilizaţie avansată este o altă problemă.

Este posibil ca în urmă cu două miliarde de ani să fi existat o civilizaţie destul de avansată ce a trăit într-un loc numit acum Oklo? Unii cred că da. Alţii susţin că o civilizaţie suficient de avansată nu trebuie să fi trăit cu aşa mult timp în urmă. Dacă ei au avut cunoştinte suficiente pentru ca să construiască reactorul Oklo puteau tot aşa de bine să proiecteze un reactor nuclear după modelul canadian, care să funcţioneze cu uraniu natural şi să folosească drept moderator apă grea sau altceva.

Informaţie preluată de pe esoterism.ro

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top