Take a fresh look at your lifestyle.

RĂZBOIUL, DINCOLO DE TRANȘEE

După cel de al Doilea Război Mondial, peste 1600 de oameni de știință naziști au primit azil politic în SUA. Toți erau susținători convinși ai ideilor naziste, ofițeri SS, lideri ai celui de al treilea Reich.

Serviciile secrete americane le-au curățat biografiile, au primit cetățenia americană și au lucrat în armată, cercetare, NASA sau Pentagon. După terminarea războiului, a fost o cursă nebună pentru a pune mâna pe tehnologia Germaniei naziste.

Operațiunea Lusty

În perioada războiului, SUA au trimis în Germania trupe speciale care aveau ca obiectiv tehnologia nazistă. Operațiunea Lusty a avut ca scop spionarea tehnologiei aeronautice. În acea perioadă au fost recrutați mai mulți piloți germani care au transportat aeronave germane în SUA. În același timp, au fost recrutați oameni de știință care lucrau la programe secrete.

Unul dintre oamenii de știință germani, Wehmer von Braun, spunea că au existat două alternative pentru cercetătorii naziști, URSS sau SUA. El susținea că peste 14 tone de documentație au fost preluate de SUA.

În SUA au existat multe voci care s-au opus operațiunii de preluare a oamenilor de știință, considerându-i naziști convinși. Autoritățile de la Casa Albă au răspuns la aceste atacuri, susținând că dacă aceștia ar fi rămas în Germania, ar fi continuat să lucreze pentru Germania sau URSS, ori nu se dorea acest lucru.

Loading...

CIA și spionajul nazist

Încă din timpul războiului, CIA a monitorizat atent activitatea oamenilor de știință naziști, mai ales că aceștia lucrau la proiecte care puteau conduce Germania către victorie. Între CIA și spionajul nazist au existat conexiuni strânse, care la finalul războiului s-au finalizat prin acordarea cetățeniei americane unui număr important de spioni.
Toate aceste lucruri s-au petrecut departe de ochii opiniei publice. După zeci de ani, mai mulți jurnaliști americani au intrat în posesia unor documente CIA care certificau acest lucru.

Inteligență de mort

Wehmer von Braun a fost un reputat om de știință nazist care la începutul anilor 60 a devenit director la centrul spațial NASA. El este considerat părintele proiectului Apollo.

Al Doilea Război Mondial

O altă figură celebră a fost medicul Hubertus Strughold, cel care a realizat experimente pe prizonierii de la Dachau. În SUA, el a fost considerat părintele medicinei aerospațiale. A realizat experimente privind rezistența piloților și a astronauților în condiții de zbor. Cel care a realizat armele biologice în SUA a fost tot un cercetător german. În anul 1957, Germania, RFG, a protestat față de SUA că a secătuit-o de resursele umane științifice.

loading...
S-ar putea să-ți mai placă și