Descopera

Războiul atomic din antichitate

Mahabharata, una dintre cele mai importante epopei ale Indiei antice conține numeroase povești despre anumite popoare misterioase, care ajunseseră la un grad avansat din punct de vedere tehnologic.

Iniţial aceste legende au fost ignorate de către istorici pentru că s-a presupus că este vorba despre imaginația celui care a scris celebra epopee Mahabharata. Lucrurile au luat o întorsătură stranie în clipa în care arheologii au descoperit orașul antic Mohenjo Daro, undeva pe la începutul anilor 1900.

În urma săpăturilor, s-a ajuns la concluzia că orașul a aparținut celei mai dezvoltate civilizații din câte au existat pe Terra. S-a mai stabilit și că această civilizație a existat pe această planetă pentru o perioadă de circa 3000 de ani, după care a dispărut subit. Și nu a dispărut oricum, ci a fost nimicită de o forță imensă. Potrivit acestui aspect important, oamenii de știință nu au fost fascinați cu privire la dezvoltarea acestei civilizații, dar au devenit extrem de curioși cu privire la motivul dispariției sale.

În urma analizelor și cercetărilor, arheologii au descoperit că Mohenjo Daro a fost distrus în urma unei explozii nucleare. Această concluzie provine din faptul că în incinta orașului se regăsesc straturi groase de argilă și sticlă verde. Această sticlă verde se produce doar în cazul exploziilor atomice. În afara de acest aspect, scheletele locuitorilor orașului se afla împrăștiate peste tot ca și cum o catastrofă globală s-a produs cu mii de ani în urmă.

Analiza de laborator a arătat că Mohenjo Daro fusese supus unor temperaturi de peste 1500 de grade Celsius. Această temperatură imensă se poate explica doar printr-o explozie nucleară de proporții apocaliptice.
Un alt aspect interesant este că radioactivitatea din orașul pierdut , Mohenjo Daro, depășește și în ziua de astăzi de 10 ori nivelul normal.

Mohenjo Daro razboi - Războiul atomic din antichitate

Bineînțeles că oamenii de știință au ridicat din umeri atunci când a venit vorba să dea explicații despre modalitatea producerii acestei explozii atomice. Citind în celebra epopee Mahabharata, descoperim că una dintre legendele menționate descrie ceea ce s-a întâmplat la Mohenjo Daro. Într-o bună zi, din motive necunoscute, o minge de foc a fost zărită pe cer. A trimis o rază extrem de puternică spre Mohenjo Daro și în doar câteva secunde totul a dispărut. Explozia a ars atât oamenii cât și animalele și totul a fost redus la tăcere.

loading...

loading...
Click to comment

Lasă un răspuns

To Top