Conspiratii

Războiul Alianţei Israeliţilor cu Românii Împotriva României ca stat

Două mari organizaţii evreieşti s-au implicat direct şi extrem de activ în obţinerea de drepturi pentru evreii ce invadaseră Principatele Unite (Ţările Româneşti), îndeosebi Moldova, mica ţară românească ce devenise „debuşeul etnic” al marilor puteri europene în privinţa evreilor. După ce reuşiseră să acapareze controlul economic în Moldova, evreii, fără a avea nici un drept natural, din simplii refugiaţi, solicitau acum „împământenirea”, adică statutul de români (sau cetăţenia), pentru a avea acces nestingherit de la pârghiile economice până la cele mai înalte funcţii administrative ale tânărului stat român. Implicarea organizaţiilor evreieşti mondiale a coincis cu momentul creării în secolul al 19-lea a statului român modern, acestea obstrucţionând pe orice cale realizarea dezideratelor naţionale româneşti.

Cele două organizaţii implicate erau Alianţa Israelită Universală şi Înaltul Ordin B’nai B’rith. Sediul central al Alianţei Israelite (de la înfiinţarea din 1860) se găsea la Paris, iar al B’nai B’rith la New York (de la înfiinţarea din 1843). De altfel, Alianţa Israelită a fost înfiinţată chiar de către B’nai B’rith. Iată apelul lansat către întregul „popor israelit” de către cei doi fondatori ai Alianţei Israelite Universale, Cremieux şi Montefiore (mandataţi de B’nai B’rith), din care reiese ca Alianţa nu a fost decât o altă etapă a sionismului secular al evreilor: „Alianţa noastră nu este nici europeană, nici asiatică, nici africană, nici americană, nici australiană, ea este universală, împrăştiaţi în mijlocul unor popoare care sunt duşmane drepturilor şi intereselor noastre, vom rămâne membri ai poporului ales.

razboi - Războiul Alianţei Israeliţilor cu Românii Împotriva României ca stat

Naţionalitatea noastră este religia părinţilor noştri şi nu recunoaştem alta. Trăim în ţări străine şi nu ne putem îngriji de interesele vremelnice ale acestor ţări, întrucât interesele noastre morale şi materiale sunt în primejdie. Religia lui Israel trebuie să cuprindă i într-o zi întreg pământul. Creştinismul, duşmanul nostru de veacuri, zdrobit în luptă, e aproape să îngenuncheze. Pe zi ce trece, reţeaua cu care evreii îmbrăţişează întreg pământul se întinde, iar măreţele profeţii ale cărţilor noastre sfinte se vor împlini. Nu este departe timpul în care toate bogăţiile Pământului vor fi ale noastre.” Primul succes al Alianţei Israelite asupra românilor a fost răspunsul favorabil al domnitorului Al.I.Cuza, care în 1864 a declarat: „Guvernul va lua măsuri curente pentru emanciparea românilor de rit israelit”.

Mai mult, Cuza concesionează evreilor dreptul de a înfiinţa Banca României, cu dreptul de a emite monedă românească (a se vedea capitolul următor). Problema însă s-a acutizat cu ocazia publicării în presă a proiectului Constituţiei României din 1866. Opinia publică românească, deja îngrozită de faptele evreilor, s-a revoltat atunci când a citit Articolul 6 al proiectului acestei Constituţii, conform căruia „religia nu poate fi un obstacol la împământenire”.

Moldovenii, cei mai năpăstuiţi români în faţa rapacităţii evreilor, au înaintat proteste Adunării Constituante, cerând să nu se dea drepturi politice evreilor şi să nu fie împământeniţi. O serie de manifestaţii anti-evreieşti s-au lăsat cu arestări, iar evreul francez Isaac Adolf Cremieux (preşedinte al Alianţei Israelite şi fost ministru în „guvernul provizoriu” de la 1848 din Franţa) se deplasează la Bucureşti şi are o consfătuire intimă cu deputaţii români în sediul Camerei, oferind României suma de 25 milioane franci în schimbul adoptării unei Constituţii favorabile încetăţenirii evreilor infiltraţi între graniţele ţării. Prezenţa israelitului Isaac Cremieux în Camera Parlamentului a scos însă populaţia Bucureştiului în stradă, înconjurând clădirea cu pricina şi ameninţând cu strigăte împotriva evreilor.

Deşi la şedinţele din Adunarea Constituantă cei mai categorici deputaţi împotriva evreilor erau cei din Moldova, populaţia Bucureştiului a dovedit o solidaritate de excepţie cu aceştia pentru cauza naţională, mergând până acolo încât manifestaţia anti-israelită a culminat cu devastarea sinagogii din Bucureşti. S-ar putea spune că Ion Brătianu este cel care a pus capăt acestei situaţii, prin declaraţia: „Evreii au devenit o plagă socială pentru România şi, când naţiunea este ameninţată, se deşteaptă şi devine nu intolerantă, ci prevăzătoare!”. Deputaţii români au votat în unanimitate Constituţia României la 30 iunie 1866 cu următorul text al Articolului 7 (fostul Articol 6 al proiectului Constituţiei): „Numai străinii de rit creştin pot dobândi împământenirea”. Având în vedere motivaţia religioasă a evreilor pentru stăpânirea lumii, renunţarea la ritul mozaic era imposibilă pentru aceştia, ceea ce a însemnat declanşarea unui război ocult al evreilor împotriva naţiunii române şi, după 13 ani de presiuni şi uneltiri, au reuşit revizuirea Constituţiei, dar nu exact cum voiseră. Evreii khazari nu se puteau împăca cu ideea că un „popor neînsemnat” li se poate opune tocmai pe meleagurile unde întrevedeau posibilitatea creării unui fel de Nou Israel, în care ei să reprezinte aristocraţia privilegiată, iar băştinaşii români, forţa brută de muncă.

loading...

Bogdan Petriceicu Haşdeu publica, tot în anul adoptării Constituţiei, 1866, la Bucureşti, lucrarea Studii asupra iudaismului, în care arăta că evreii, nu numai de la noi, dar din întreaga lume, sunt caracterizaţi de hidoasa cununie a trei calităţi negative: tendinţa de a câştiga fără muncă, lipsa simţului de demnitate şi vrăjmăşia contra tuturor popoarelor. Totodată, evreii se ocupă cu specula, cu cămătăria şi schimbul banilor, iar acolo unde a pătruns un evreu, e greu să-i fie concurent un creştin, căci evreii formează o adevărată asociaţie de ajutor împotriva restului lumii. Brătianu este atacat şi acuzat de organismele evreieşti mondiale. Opinia publică străină este asaltată de blamări asupra românilor. Apar însă şi articole de apărare a României. Eugen Carada publică în 1867, în periodicul Le Siecle, studiul Leş israelies, le vagabondage et le ministre Bratiano. În acelaşi an, Ernest Desjardins publica, tot la Paris, lucrarea Leş Juifs de Moldavie, arătând că evreii rămân cu totul străini de viaţa naţiunii în sânul căreia trăiese, că nu vor să urmeze şcolile româneşti, că se sustrag serviciului militar şi se ocupă cu camătă.

Articol trimis de un cititor fidel

loading...
Click to comment

Lasă un răspuns

To Top