Profetii

Rasputin a avut dreptate? Iata ceea ce se petrece maine pe Terra

În urmă cu câțiva ani, un document impresionant a fost găsit în arhivele KGB. După o analiză temeinică a fost prezentat opiniei publice. Este vorba despre hârtia pe care celebrul călugăr Grigori Rasputin o lăsa moștenire omenirii și pe care au fost înșirate numeroase profeții despre ceea ce va deveni viitorul.

În articolele precedente, am prezentat o serie dintre profețiile făcute de călugărul rus și care în majoritate s-au îndeplinit chiar cum a prevestit Rasputin. Una dintre cele mai interesate previziuni se referă la ziua de mâine, 23 august 2013, când călugărul nebun a consemnat că viața de pe Terra va fi pusă sub semnul întrebării.

Un foc nimicitor va mistui toate vietăţile de pe Pământ, iar pe planeta pustie va fi o linişte apăsătoare”, scria Rasputin în urmă cu peste 100 de ani. Nimeni nu a realizat la ceea ce se referea și toată lumea a crezut fie că este vorba despre un război mondial sau despre un meteorit care va distruge planeta noastră. Lucrurile s-au complicat în clipa în care NASA a anunțat că Soarele a intrat într-o perioadă ciudată, nedefinită, în care își va schimba polaritatea. Lucrurile erau puse sub semnul unei activități liniștitoare, în care exploziile solare nu aveau să se petreacă.

Și pentru că știința nu poate explica multe lucruri, Soarele a reacționat în mod diferit decât s-au aşteptat experții. O explozie solară de proporții gigantice s-a petrecut în urmă cu câteva zile și plasma se îndreaptă cu viteză fantastică spre Terra. Ciudat sau nu, impactul se va produce abia mâine, 23 august 2013, ziua în care Rasputin a prezis că focul va mistui planeta.

Chiar dacă profeția călugărului pare deplasată, această explozie solară este de proporții imense, așa cum nimeni nu se aștepta. Specialiștii NASA i-au acordat furtunii un grad al anomaliei magnetice de 4 doar pentru a nu panica populația. În realitate acest indice va crește până la 7, ceea ce înseamnă că trebuie să ne așteptăm la consecințe importante în perioada următoare.

rasputin1 400x288 - Rasputin a avut dreptate? Iata ceea ce se petrece maine pe Terra

Experții nu vor sa panicheze populaţia, aşa că au declarat ca nu vor exista disfuncționalități majore pe planeta noastră. Aceasta furtuna solara ar fi asemănătoare cu cea din 1958, când s-a întrerupt comunicarea radio din SUA și diverse alte pagube materiale s-au produs. Cu adevărat nu vom știi decât mâine dacă Rasputin a avut dreptate sau nu.

loading...
loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top