Râpa Diavolului, locul păzit de spiritele dacilor și bântuit de fantomele trecutului

Râpa Diavolului, locul păzit de spiritele dacilor și bântuit de fantomele trecutului

Râpa Diavolului este un loc straniu, aflat pe lista celor mai misterioase locuri din România. Este o pantă extrem de abruptă, în jurul căreia s-au născut numeroase povești. Spiritele rele sunt cele care posedă această râpă, iar cei care au avut curajul să se aventureze prin zonă au plătit cu vârf și îndesat.

Râpa Diavolului, localizare

Râpa Diavolului se află în județul Prahova. Chiar lângă satul Poiana Trestiei sau deasupra satului Cosminele, se găsește unul dintre cele mai înspăimântătoare locuri din România, Râpa Diavolului. Locul este cât se poate de real și localnicii susțin că nimeni nu ar trebui să-l viziteze, pentru că acolo se întâmplă lucruri incredibile și greu de acceptat.

Legende și lucruri adevărate

O prima poveste al acestui loc vine de perioada dacilor. Se spune că Râpa Diavolului, pe atunci purtând alt nume, era locul preferat al dacilor, unde realizau incantații. Dacilor le plăcea să invoce spiritele naturii, dar și spiritele celor trecuți în lumea de apoi. În acest fel, acest loc a devenit unul încărcat cu felurite energii, care uneori mai acționează și în ziua de astăzi.

Ani buni mai târziu, atunci când dacii au devenit istorie, s-au născut haiducii. Și aceștia s-au legat într-un fel sau altul de această prăpastie înfricoșătoare. Haiducii au furat o comoară de la boieri. Pentru că erau pasibili de spânzurătoare au ales să ascundă comoara în această râpă.

Aceasta pare a fi o simplă legendă, dar mulți au fost cei care s-au aventurat în căutarea comorii. Un prim punct important este că drumul spre comoară este păzit de spiritele rele și doar dacă dormi o noapte în vârful râpei, aceste spirite îți vor transmite în vis drumul spre marea bogăție.

Localnicii susțin că de-a lungul timpului au existat foarte mulți oameni care au pornit prin prăpastie în căutarea comorii. Unii nu s-au mai întors niciodată, în timp ce alții și-au pierdut pur și simplu mințile. Se mai spune că uneori, în miez de noapte, o lumină albastră se vede cum iese din prăpastie.

Loading...

Râpa în ziua de astăzi

Pentru ca spiritele rele să plece din această zonă, oamenii au chemat un sobor de preoți pentru a sfinți locul. Rezultatele au fost nule, pentru că nimic nu s-a petrecut și întâmplările bizare continuă și în ziua de astăzi. Cei care s-au aventurat în zonă, o descriu ca fiind încărcată cu numeroase energii. Ei au simțit pe pielea lor numeroase trăiri inexplicabile. De asemenea, noaptea se aud zgomote inexplicabile și urlete care provin parcă din interiorul pământului.

Râpa Diavolului

Nu puține au fost relatările oamenilor care au văzut creaturi ciudate. Acestea aveau forme mistice, pentru că unii le-au comparat cu satiri sau chiar forme de draci, cu gheare mari și coarne pe cap.

Cât adevăr există în aceste povești nimeni nu știe, dar cu toate acestea, există numeroși aventurieri, care merg în zonă pentru a-i descoperi misterele. Fiecare persoană, care a ajuns măcar o singură dată în Râpa Diavolului, are măcar o poveste ieșită din comun cu privire la acest loc malefic.


Un loc fascinant, care trebuie vizitat măcar o singură dată în viață!

loading...

Related posts