Stiinta

PUTEM AFECTA MATERIA PRIN MODUL ÎN CARE O PRIVIM

Două romane, Pendulul lui Foucault și Codul lui da Vinci, au popularizat ideea unei conspirații a societăților secrete ce tind să controleze mersul istoriei. Aceste romane au în centrul acțiunii eroi care, auzind zvonuri ciudate despre o filozofie antică secretă, pornesc pe urmele ei și se lasă absorbiți de ea. Cele mai tainice învățături ale societăților secrete sunt transmise exclusiv pe care orală. Altele sunt scrise în mod deliberat obscure, pe care neinițiații să nu le poată înțelege.

Ideea evenimentelor mentale capabile să genereze efecte fizice ar putea părea la prima vedere absurdă, însă în realitate este un fenomen cu care ne confruntăm tot timpul. Iată, ce se întâmplă când îți vine o idee. Un impuls activează o sinapsă la nivelul creierului și punem în practică ideea.  Ar putea oare acest exemplu banal să ne spună ceva despre originile Universului?

Oamenii de știință vorbesc despre misterul și enigmele Universului, despre atracția gravitațională care unește toate particulele constituente.. Ne îndreptăm atenția asupra unor lucruri uimitoare, de pildă, fiecare dintre noi conține în ființa sa milioane de atomi care s-au aflat odinioară în corpul lui Iulius Cezar. Ne spun de asemenea, că suntem praf de stele, dar numai în sensul, oarecum dezamăgitor, că atomii care ne compun s-au format din hidrogenul unor stele care au explodat cu mult înainte ca sistemul nostru solar să se fi format.

Oricum ar formula teoria, cu retorica lor referitoare la mister și enigme, universul pe care îl promovează este unul al forțelor oarbe.
În universul științific, materia a apărut înaintea minții. Mintea este de fapt un accident al materiei, insubstanțial și fără legătură cu ea. Un savant a mers până acolo încât a caracterizat mintea drept o boală a materiei.

Pe de altă parte, în universul de tip mintea înaintea materiei, conexiunea dintre minte și materie este mult mai strânsă. În anul 1935, fizicianul austriac Erwin Schrodinger a pus la punct un celebru experiment teoretic, cunoscut sub numele de Pisica lui Schrodinger. Acesta era menit să demonstreze modul în care se modifică evenimentele atunci când sunt observate. În realitate, experimentul nu făcea altceva decât să ia învățăturile societăților secrete cu privire la fenomenele cotidiene și să le aplice la domeniul subatomic.
La un moment dat în copilărie, poate fiecare dintre noi s-a întrebat dacă un copac ce cade în pădure face într-adevăr vreun zgomot atunci când nu există nimeni care să-l audă. Firește, ne spunem noi, un sunet care nu poate fi auzit de nimeni nici nu poate fi descris ca un sunet.

Societățile secrete sunt de părere că adevărul nu este departe de această idee. Conform lor, un copac cade într-o pădure oarecare, oricât de izolată ar fi aceasta, numai pentru că undeva, cândva, cineva să fie afectat de el. Nimic nu se întâmplă, nicăieri în Univers, decât în interacțiune cu mintea omenească. În experimentul lui Schrodinger, o pisică este închisă într-o cutie împreună cu un material radioactiv al cărui risc de a ucide animalul este de 50%.

loading...

Ambele probabilități de 50% rămân, ca să spunem așa, suspendate în timp până ce deschidem cutia ca să vedem ce e înăuntru, și numai atunci se produce un eveniment sau altul, moartea sau supraviețuirea felinei. Privind în cutie, la pisică, o putem ucide sau o putem salva. Societățile secrete au susținut dintotdeauna că lumea de zi cu zi se comportă într-un mod similar. În universul societăților secrete, o monedă aruncată în aer, în condiții de laborator, strict controlate, va ateriza cu capul în sus în 50% din cazuri și cu pajura în sus în celelalte 50% din cazuri, în conformitate cu legile probabilității.

realitate - PUTEM AFECTA MATERIA PRIN MODUL ÎN CARE O PRIVIM

Dar aceste legi rămân invariabile numai în condiții de laborator. Altfel spus, legile probabilității sunt aplicabile numai atunci când subiectivitatea umană a fost în mod deliberat exclusă. În condiții normale, când fericirea și speranțele de împlinire ale cuiva depind de o aruncare a zarurilor, legile probabilității sunt încălcate. În joc intră legi mult mai profunde. Suntem cu toții de acord că sentimentele, stările emoționale pot afecta nivelul organismului, sunt ceea ce noi numim efecte psihosomatice. Starea emoțională influențează și materia aflată în afara corpului uman.

În universul psihosomatic, comportamentul obiectelor fizice în spațiu este determinat în mod direct de stările mentale, fără ca noi să facem ceva efectiv în acest sens. Altfel spus, putem afecta materia prin modul în care o privim.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top