Medicina alternativa

Proprietățile curative ale mușețelului

Crește pe ogoare, soluri argiloase, câmpii, luminişuri, costişe, pe lanuri de cereale, câmpuri de porumb, trifoi, cartofi şi sfeclă. Valorosul nostru mușețel este izgonit tot mai mult din cauza folosirii excesive a îngrășămintelor chimice şi a combaterii buruienilor prin erbicide. După ierni bogate în zăpadă şi primăveri cu multă umezeală, poate fi întâlnit foarte des.

Muşeţelul are efect sudorific, calmant, antispasmodic, dezinfectant şi antiinflamator în inflamaţii de tot felul, mai ales ale mucoaselor. Extern, muşeţelul se administrează sub formă de comprese şi spălaturi în conjunctivite şi alte inflamaţii ale ochilor, în erupţii cutanate care provoacă mâncărimi sau supuraţii, că gargara în dureri de dinţi, precum şi în spălarea rănilor. Când avem supărări, ar fi bine să bem de fiecare dată câte o ceaşcă cu infuzie de muşeţel; ne-am linişti înainte ca inima să ne fie afectată. Foarte indicată este o pernă uscată cu muşeţel, aplicată caldă local.

Băile şi spălaturile cu muşeţel au un efect calmant, cu influenţa benefică asupra întregului sistem nervos. După boli grele sau stări de epuizare vă veţi simţi curând mai bine şi liniştiţi sufleteşte. În îngrijirea dumneavoastră cosmetică să nu uitaţi muşeţelul. Dacă faceţi săptămânal o baie a fetei cu infuzie de muşeţel, veţi vedea cum tenul dumneavoastră înfloreşte şi culoarea fetei se împrospătează. Şi în îngrijirea părului ar trebui să folosiţi infuzia de muşeţel, mai ales dacă aveţi părul blond. Spălându-vă astfel pe cap, părul vă va deveni mai vaporos şi
va căpăta un luciu frumos.

Muşeţelul uşurează scaunul fără a avea efectul laxativ şi este astfel indicat indirect în tratamentul intern al hemoroizilor, care pot fi trataţi extern cu alifie de muşeţel. Aceasta pomadă poate fi folosită şi pentru vindecarea rănilor. Guturaiul şi sinuzita se ameliorează repede dacă se inhalează vapori de muşeţel. După un astfel de tratament trebuie stat, bineînţeles, la căldură.

Uleiul de muşeţel era folosit încă din antichitate că frecţie contra nevralgiilor şi a reumatismului articular. La vechii egipteni, muşeţelul era considerat, datorită puterii sale de a scade febră, drept floarea zeului soare. Numele de Matricaria este derivat din latinescul „mater” = mamă, deoarece muşeţelul este utilizate în bolile mamelor şi ale femeilor în general! În vechile cărţi despre plante medicinale se poate citi ca uleiul de muşeţel alunga oboseala membrelor, iar muşeţelul fiert în apă şi aplicat pe vezica bolnavă calmează durerile.

musetel - Proprietățile curative ale mușețelului

Mod de folosire:

loading...
  • prepararea ceaiului: se opăreşte 1 linguriţă de flori de muşeţel cu ¼ litru de apă şi se lăsa să stea puţin.
  • adaos la baie: pentru băile în cadă se iau de 2 ori câte 2 mâini pline, pentru băile fetei şi spălatul părului câte 1 pumn plin de flori de muşeţel; cantitatea respectivă să opăreşte şi se lasă să „tragă”
  • comprese: ¼ litru de lapte în clocot este turnat peste 1 lingura (cu vârf) de muşeţel, se lasă să stea puţin, se strecoară şi se fac comprese calde.
  • aburi de muşeţel: 1 lingura de muşeţel este opărita cu 1 litru de apă în clocot. Vaporii se inhalează stând cu capul sub un prosop.
  • perna de plante: se umple un săculeţ de pânză de în cu flori uscate de muşeţel şi se însăilează. Se încălzeşte bine într-o tigaie uscate şi se aplică local.
  • ulei de muşeţel: se umple o sticlă până la gât, fără a se îndesa, cu flori proaspete de muşeţel culese în soare şi se toarnă peste ele ulei de măsline presate la rece. Uleiul trebuie să acopere florile. Sticlă se lăsă, bine astupată, 14 zile în soare. Se păstrează la frigider!
  • alifie de muşeţel: 200 grame de grăsime de porc se înfierbântă că pentru a frige ceva şi se adaugă 2 mâini de flori proaspete de muşeţel; vor da în clocot, ridicându-se spumegând. Se amesteca, se acoperă şi se pune totul peste noapte într-o încăpere răcoroasă. A doua zi se încălzeşte încă o dată uşor şi se stoarce printr-o bucăţică de pânză de în. Din experienţă a reieşit că cel mai bine se procedează astfel: Se pune o bucăţică de pânză de în într-o sista, aceasta se fixează peste un vas cu cioc şi se stoarce. Pasta alifioasă este amestecată apoi uniform, după care se toarnă în borcane curate.
loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top