Descopera

Proiectul Zebra: Ceaușescu a vrut să exploateze gazele de șist, dar s-a speriat de cutremurul din ’77

Gazele de șist din România reprezintă de multă vreme o atracție pentru cele mai mari puteri ale lumii. Încă din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, inginerii și geologii germani au explorat numeroase zone din țara noastră în vederea descoperirii comorilor din subteran. Astfel, au fost realizate anumite hărți ale zonelor cu potențial, Moldova şi Dobrogea, în vederea explorării prin fracționare hidraulică pe verticală.

Odată războiul încheiat nemții nu au putut să-și ducă la bun sfârșit planul de exploatare și hărțile cu pricina au ajuns în mâna americanilor.

Relațiile de prietenie dintre Ceaușescu și reprezentanții Casei Albe au dezvoltat un proiect ultrasecret intitulat „Zebra„. Americanii, însetați de cât mai multe resurse naturale, i-au pus la dispoziție liderului comunist hărțile pe care le confiscaseră de la nemți. România trebuia să pună la dispoziție o uzină unde să se construiască echipamentul de forare și solul cu bogății, iar americanii se ocupau de întreaga problemă.

În acest fel, prin anii ’70, mai mulți ingineri americani au fost trimiși la București. Se spune că erau în număr de 20 și au fost plasați la prestigioasa uzină „1 Mai” din Ploiești pentru a-i îndruma pe inginerii români în realizarea echipamentului necesar extragerii gazelor de șist. După aproape un an de zile de muncă continuă, uzina ploieșteană a reușit să dezvolte echipamentul necesar, care urma să fie dus în Moldova și Dobrogea pentru ca gazele să fie scoase la suprafață.

Ceaușescu fusese atenționat că exploatarea gazelor de șist implică numeroase efecte secundare printre care și producerea unor cutremure violente. Liderul comunist nu a dorit să dea înapoi, dar în 1977 marele cutremur a lovit România. Atunci a fost momentul în care Ceaușescu s-a speriat și a realizat că prin acest proiect România are mai mult de pierdut decât de câștigat. Pentru că țara și cetățenii ei erau mai importanți față de o cantitate impresionantă de gaze, Ceaușescu a stopat derularea unui proiect sinucigaș. Astfel, din portul Constanța au plecat mai multe vapoare echipate cu tehnologia extragerii gazelor de șist, către America.

gaze de sist 476x300 - Proiectul Zebra: Ceaușescu a vrut să exploateze gazele de șist, dar s-a speriat de cutremurul din '77

Proiectul a fost dat uitării și gazele lăsate de șist lăsate la locul lor pentru că nu s-a dorit ca Moldova și Dobrogea să se transforme în epicentre seismice. Procesul de extragere este unul complex, gazele naturale din interiorul unor pietre se extrag prin fracturare hidraulică, care înseamnă ruperea rocilor pentru eliberarea gazului, prin intermediul unui jet puternic de lichid. Acest proces duce la producerea cutremurelor de intensități diferite, fapt care ar pune viața oamenilor în pericol. Dacă atunci s-a ajuns la această concluzie, acum de ce avem nevoie să extragem gazele de șist?

loading...

loading...
Click to comment

Lasă un răspuns

To Top