Programele de manipulare în masă și prostirea populației

Programele de manipulare în masă și prostirea populației

Programele de manipulare în masă sunt peste tot în jurul nostru. Acestea sunt create pentru a distrage atenția opiniei publice de la chestiuni importante sau chiar pentru a schimba mentalitatea oamenilor cu privire la un subiect. Programele de manipulare sunt folosite atunci când este nevoie, și culmea, ele își fac datoria de cele mai multe ori.

Vaccinul duce la apariţia autismului, schimbările climatice nu au cauze de origine umană, Nibiru va distruge Pământul, Stephen Hawking este un impostor. Toate acestea sunt teorii care denotă comportamentul și credulitatea oamenilor, este concluzia unui grup de oameni de știința.

Cu toate acestea, într-un camuflaj total, se derulează programe care ating limita ficţiunii. Vă prezentăm câteva dintre acestea.

CIA și controlul minţii

Începând cu anii 70, în media americană au apărut numeroase știri privind implicarea CIA în proiecte care au dus la modificarea comportamentului uman. Cel mai mediatizat a fost proiectul MK-ULTRA.

Între 1953 și 1964 au fost realizate 150 de experiențe în care au fost administrate medicamente cetăţenilor americani cu scopul de a le modifica comportamentul Experimentele s-au efectuat în timpul războiului rece și se dorea formarea de super-agenti de tip Bourne care să lupte împotriva sovieticilor.

Programele de manipulare în masă

În anul 1973, când scandalul se declanşase, directorul CIA Richard Helms a ordonat distrugerea tuturor documentelor aferente acestui proiect.

Fumatul, un subiect controversat

Programele de manipulare în masă au inclus și fumatul.Mult timp, marile companii producătoare de țigări au inoculat ideea că fumatul este benefic pentru sănătate. La aceasta campanie s-au alăturat și lideri politici care depindeau în campanii de suportul financiar al acestora.

Acest lobby a durat până în anii 90, când s-a demonstrat și acceptat ca fumatul este nociv pentru sănătate. În anul 2006, lumea a fost zguduită de un proces în care companiile de tutun au fost obligate la plăţi uriașe pentru inducerea în eroare a oamenilor.
Zahărul, un duşman dulce

fumatul

Companiile producătoare de dulciuri au ținut ascuns faptul ca zahărul este un factor de risc, în special, pentru copii. În anul 2011, companiei Coca Cola i-a fost intentat un proces, fiind acuzată de fenomenul alarmant de obezitate la copii.

Guvernul american și OZN-urile

Programele de manipulare includ și OZN-urile. Foarte târziu, guvernul american a admis că există un real pericol în ceea ce privește securitatea mondială, care vine din partea extratereştrilor. În perioada 2008-2011, Pentagonul a derulat un program pentru acest studiu, în care au fost alocaţi 22 milioane de dolari.

OZN-uri în România

Ministerul Apărării din SUA, avea alocat un buget anual de 600 de milioane de dolari, numai pentru aceste studii. În momentul în care au apărut informații în media americană, autoritățile au renunțat la aceste programe.

Specialiştii nazişti și dezvoltarea SUA

Cei care au vizionat filmul Doctorul Folamour își aduc aminte că eroul principal era un om de știința care servise cu loialitate regimul nazist, emigrase în SUA și devenise consilier al preşedintelui, pe care îl numea Main Fuhrer.

Filmul făcea referire la Operațiunea Paperclic, din anul 1946, în urma căreia peste 2000 de specialişti nazişti au primit azil politic în SUA. Printre aceștia a fost și Wernher von Braun părintele programelor Apollo.

Conţinutul apei și sexul broaştelor

În anul 2010, specialiştii americani au publicat un studiu care releva faptul că anumite pesticide deversate în ape schimba sexul broaştelor. Atunci s-a pus întrebarea dacă acest lucru poate genera astfel de schimbări și la om.

Otrăvirea alcoolului

Programele de manipulare în masă au făcut și mult rău de-a lungul istoriei. Pentru a reduce consumul de alcool, în anul 1920, guvernul american decide de a introduce în alcool metanol. Au murit peste 10000 de americani ca urmare a acestui consum.

Programele de manipulare în masă – Petrolul

Noi cercetări, ascunse, ținute departe de ochii publicului larg, demonstrează că petrolul este o resursă inepuizabilă. Acesta este marele secret al companiilor petroliere pe care încearcă să-l apere prin orice mijloace posibile. Dacă acest adevăr iese la suprafață o dată pentru totdeauna, prețul petrolului trebuie să scadă, iar companiile petroliere ar suferi mari pierderi economice. Războaiele care au ca cop controlul resurselor petroliere nu și-ar mai avea rostul și marile economii, precum cea a SUA, ar înregistra un declin imens.

Cum ar fi să interpretăm dovezile științifice care pretind că petrolul este o resursă abiotică regenerabila şi nu una finită, rezultată din materie biologică descompusă într-o perioadă foarte lungă de timp? Dacă se descoperă că planeta îşi reface tocurile de petrol atunci ce s-ar întâmpla cu conturile burdușite ale companiilor producătoare de petrol din lume?

Programele de manipulare în masă

Cinicii atrag atenția asupra fluctuațiilor misterioase de producție din zăcământul de petrol. De exemplu la Eugen Island 330, New Mexico, în anul 1873 se extrăgeau aproximativ 15.000 barili pe zi. În anul 1989, rata de producție a scăzut dramatic la 4.000 de barili pe zi, iar câţiva ani mai târziu a crescut la 13.000 barili pe zi. Ce se afla în spatele acestor variații? Acesta este cel mai bun exemplu că Pământul îşi regenerează zăcămintele, distrugându-se mitulapogeului petrolului”, susținut cu tărie de organizații precum OPEC sau FMI.

Au existat mai multe documente ale companiilor precum Mobil, Chevron sau Texaco prin care susțineau că rata extracției trebuie ținută sub control pentru c altfel se vor înregistra pierderi masive. Adică se va extrage puțin petrol, se implementează ideea că petrolul este pe terminate şi companiile petroliere au numai de câștigat, în timp ce oamenii plătesc prețuri exorbitante la pompa. Programele de manipulare în masă sunt o necesitate pentru marile companii. Ele trebuie să câștige bani cu orice preț.

Companiile petroliere, organizațiile guvernamentale şi globale majore s-au întrecut să combată această teorie, dar atunci când nu se aştepta nimeni, British Petroleum a găsit o rezervă uriaşă de petrol în Golful Mexic, la câteva zile după de Iranul anunțase o descoperire de circa 8,8 miliarde de barili. Aceste descoperiri, alături de altele din state precum Uganda, Groenlanda şi Brazilia, contribui toate la contra-teoria conform căreia apogeul petrolului este doar un ghem de minciuni.

Programele de manipulare în masă – Haarp

Americanii sunt maeștri în arta de a camufla anumite operațiuni care trebuie să rămână top secret. Programul HAARP, oficial, studiază aurora boreală în atmosfera înaltă. Bugetul declarat este unul relativ modest, 30 de milioane de dolari pe an.

În realitate, de mai bine de 15 ani, se derulează un proiect terifiant. În prima parte a proiectului a fost construită o stație în Gakona, Alaska, care producea în anul 2008, 20 de megawați. O altă stație va fi construită în India și alta în Australia. Adevăratul obiectiv al acestui proiect este acela de a putea bombarda cu ajutorul unui fascicol de energie, oricare punct de pe glob dar și din spațiul cosmic apropiat.

Vă prezentăm câteva din obiectivele proiectului.

  • Posibilitatea doborârii rachetelor, avioanelor, sateliților.
  • Comunicarea cu submarinele care se află la mare adâncime.
  • Declanșarea unui incendiu în oricare colț din lume.
  • Întreruperea comunicațiilor radio.
  • Scanarea solului și a apei la mare adâncime.
  • Manipularea de la distanță a spiritului uman și a stărilor de nebunie.
  • Realizarea unui scut antirachetă pentru SUA.
  • Atacul unor ținte terestre.
  • Schimbarea climei și crearea unei arme climatice.

În anul 1977, SUA au semnat o convenție prin care se angajează să nu modifice biosfera.Zvonurile conform cărora americanii cercetează posibilitatea schimbării climei a alertat Comisia Europeană, care în 1999, arăta într-un raport că proiectul HAARP este un real pericol pentru planeta noastră.

Proiectul HAARP utilizează proprietatea ionosferei, care se află la 270 de kilometri altitudine, de a reflecta undele radio. Ionosfera permite transmisiile radio transatlantice. Ionosfera este un fel de oglindă care transmite către sol undele radio. Aurorele boreale care se produc în ionosferă influențează transmisiile radio. Proiectul HAARP dispune de 48 de antene gigantice, legată fiecare la un generator de un megawat. Alimentarea generatoarelor se face zilnic cu 95 de tone de motorină. Deșeurile zilnice sunt în jur de 9 tone.

Până la sfârșitul proiectului vor fi construite 360 de antene gigant. Zona din Alaska unde sunt amplasate aceste antene este înțesată de rachete sol-aer. Conducerea armatei americane a fost prima care a susținut acest proiect, dat fiind interesul ei pentru producerea unei arme electromagnetice, care poate întrerupe brusc toate comunicațiile dușmanului.

Programele de manipulare în masă - Haarp

O astfel de armă a fost experimentată în 1991, în războiul din Irak. A fost un succes pentru americani! Proiectul își propune crearea unor fenomene periculoase, în zonele pe care americanii le consideră cu probleme. Controlul mental de la distanță este un țel al acestui proiect. Să ne imaginăm că americanii stau la butoane și celelalte puteri execută ceea ce le este indus!

Decalogul manipulării

  1. Poporul trebuie să aibă mintea ocupată cu altceva, decât cu problemele lui adevărate.
  2. Poporul trebuie să perceapă conducătorii drept salvatori.
  3. Poporul trebuie pregătit pentru ceva mai rău.
  4. Poporul trebuie să creadă că ceea ce guvernele îi pregătesc pentru a trăi mai rău este spre bine său.
  5. Poporul nu trebuie să sesizeze legătura dintre cauză și efect.
  6. Poporul trebuie să acționeze sub impulsul emoțiilor.
  7. Poporul trebuie obișnuit cu satisfacții ieftine.
  8. Poporul nu trebuie să aibă acces la informarea corectă.
  9. Poporul trebuie să aibă spiritul de turmă.
  10. Poporul nu trebuie să creadă în strategiile și mijloacele de manipulare.

Fiecare dintre noi trebuie să gândim dacă ne aflăm, sau nu, în această situație.

CATEGORIES
TAGS
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)