Profetii

Profetie maya: Transcenderea tehnologiei salveaza omenirea

Katun 2 Ahau este cel de-al doisprezecelea katun, Timp de o jumătate de katun va fi pâine, cealaltă jumătate de katun va fi apă. Există cuvântul lui Dumnezeu. Pâinea, apă şi templul sunt înjumătățite. Este sfârşitul cuvântului lui Dumnezeu.„(Roys, 1)

Interpretarea mesajului

Katun 2 Ahau este prima perioadă din Noua Eră, care va urma solstițiului de iarnă din 2012. Cheia acestei profeții este înjumătățirea vieții spirituale şi fizice. Crizele imense de spiritualitate vor domina întreaga perioadă şi omul, ajutat de tehnologie, se va refugia în singurătate. Singură scăpare este îndepărtarea de tehnologia care ne-a invadat viaţa, astfel viaţa îşi va recăpăta sensul iniţial.

Interpretarea

Această profeție mayaşă se bazează pe faptul că acum 26.000 de ani, când a început ciclul astronomic, omul de Neanderthal era pe punctul de a dispărea. Tehnologia lui se rezuma la câteva obiecte din piatră. Omenirea a parcurs un drum impresionant, iar tehnologia a avansat incredibil de mult. Iniţial tehnologia s-a dezvoltat treptat, dar în ultimii ani a strâns o energie inimaginabilă, capabilă chiar să schimbe lumea. Profeția se referă nu numai la natura schimbării, ci şi la viteza cu care întregul mapamond s-a redus la dimensiunile unei „gospodarii” şi ne-a făcut capabili sau vedem microscopul finit, cât şi telescopicul infinit.

20121 - Profetie maya: Transcenderea tehnologiei salveaza omenirea
În acest sens se poate aplica teoria lui Moore, aplicată pentru prima oară creșterii exponențiale a componentelor de calculator, sugerează că viteza de dezvoltare a tehnologiei se va apropia curând de infinit. În acea clipă se va naşte conceptul de „singularitate„, definit prin apariția unei vieţi super-inteligente, create de om, cu ajutorul tehnologiei, fapt pentru care tehnologia va evolua spre infinit. Produsul finit va fi prezent sub forma unor „maşini spirituale„, nişte roboţi însuflețiți care vor şi capabil să gândească singuri.

loading...

Nu pot să exclud posibilitatea că, dacă se îndeplinesc toate condiţiile externe, precum acţiunea karmei, un flux al conştiinţei ar putea să pătrundă într-adevăr într-un computer„, susţinea Dalai Lama atunci când a fost întrebat despre teoria singularității.

Profeţia ne arată că reacţia corectă este că noi să transcendem această tehnologie pentru că altfel va avea efecte negative pe termen lung. Tehnologia a depășit punctul în care îi făcea omului viaţa mai ușoară, punând stăpânire pe întreaga viaţă în fapt. Astfel, omul se afunda în materialism şi renunță fără să-şi dea seama la viaţa spirituală. Cel mai mare efect negativ pe care îl atrage tehnologizarea excesivă se reflectă în dominarea umanității.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top