Descopera

Profeţia Papei Francisc: Voi muri în doi sau trei ani şi apoi va începe războiul

Papa Francisc, imediat după întoarcerea sa din Coreea de Sud, a declarat că în cel mult doi sau tei ani i se va alătura lui Dumnezeu în ceruri. Această perioadă este una suficientă pentru reformarea Bisericii, chiar şi în condiţiile în care profeţia Sfântului Malachia prevesteşte începerea unui alt război mondial.

Odată cu numirea sa ca Papă, în fatidica zi de 13 martie 2013, Jorge Mario Bergoglio şi-a preluat numele de Francisc şi a devenit liderul suprem al Bisericii Catolice. În momentul în care fumul alb a ieşit pe hornul Vaticanului, numeroşi specialişti au invocat profeţia Sfântului Malachia. Motivele principale au fost: data la care a fost ales, faptul că Francisc provine din ordinul iezuiţilor şi nu în ultimul rând că este papa cu numărul 112, ultimul conducător al Bisericii conform profeţiei Sfântului Malachia. La toate acestea se mai adaugă faptul că Francisc este primul papă de peste ocean.

Această teorie nu a fost agreată de toată lumea şi au existat numeroşi oameni ai Bisericii care au susţinut că profeţia Sfântului Malachia este una eronată şi nu se referă la Papa Francisc. Tipul a trecut şi acest aspect a fost dat uitării într+o oarecare măsura. Papa Francisc a dovedit că nu este un „papă negru”, reformând încet dar sigur structura pe care o conduce.

Cu toate acestea, Papa Francisc a făcut o declaraţie şocantă imediat după ce a revenit din Coreea de Sud. Şocant este faptul că liderul catolic le-a împărtăşit jurnaliştilor faptul că mai are încă doi sau trei ani de trăit, după care i se va alătura lui Dumnezeu.

„Trăim într-o lume de război, care va atrage după sine al treilea război mondial. Încerc să mă gândesc la greşelile mele, la păcatele mele, să nu mă laud, pentru că timpul meu va fi scurt. În doi sau trei ani mă voi alătura Tatălui Meu”, a declarat Papa Francisc.

Această declaraţie zguduie lumea în condiţiile în care Sfântul Malachia a spus în urmă cu peste 1500 de ani că în momentul în care cel de-al 112- lea papă va muri atunci un imens război mondial va nimici viaţa în adevăratul ei sens pe Terra.

loading...

papa francisc - Profeţia Papei Francisc: Voi muri în doi sau trei ani şi apoi va începe războiul

În timpul persecuţiei finale a Sfintei Biserici Romane va domni Petrus Romanus (Petru Romanul), care-şi va hrăni credincioşii în mijlocul multor suferinţe. După aceea, cetatea celor şapte coline va fi distrusă şi temutul judecător va judeca poporul său. Sfârşitul.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top