Personalitati

PRINŢUL HARRY: ”SUNT PREGĂTIT PENTRU ATAC. SÂNGE, SUDOARE, LACRIMI”

Prințul Harry, fiul Dianei, a rupt tăcerea și după mai mulți ani de la moartea mamei sale a dat un interviu emoționant cotidianului Telegraph.

Interviul începe cu o confesiune despre un copil care la vârsta de 12 ani și-a pierdut mama și nu a înțeles cum familia sa a reacționat într-un mod neașteptat, fără suflet, rece. Conform spuselor sale, moartea mamei sale i-a blocat toate emoțiile și ani de zile a avut probleme nu numai în viața personală, ci și în cea profesională.

Am trăit doliul meu ca un struț cu capul în nisip. Încercam să refuz să mă gândesc la mama mea, a declarat el. Trebuia să rămân stoic.

În 31 august 1997, Harry împreună cu fratele său mai mare, William, se aflau la castelul Balmoral. Tatăl lor, prințul Charles, după ce a făcut o plimbare lungă în grădina castelului, și-a făcut curaj să vină în camera copiilor și să le spună teribila veste.

Harry a rămas nemișcat în picioare, câteva minute, după ce a auzit cumplita veste, fără să aibă vreo reacție. Era într-un blocaj emoțional care a durat mai mult de zece ani.

După anunțul pe care l-a făcut, prințul Charles i-a luat pe cei doi copii la slujba de la biserica din Crathie. Preotul a primit ordin de la regină să nu pomenească numele Dianei. Este o lecție pe care Harry nu a uitat-o nici după 20 de ani de la moartea mamei sale.

Regina era convinsă că cei doi copii trebuiau să fie educați într-o disciplină de fier. Pentru a trece peste aceste bariere emoționale, Harry a plecat pe câmpul de luptă din Afghanistan, a învățat să piloteze un elicopter, a făcut lucruri extreme și periculoase pentru statutul său de prinț.

Cu toate acestea, el nu înțelegea ce se petrece cu el. A primit sprijin de la fratele său William, dar și de la psihologi.

Întrebat despre starea sa actuală a răspuns cu un citat din Churchill:Tot ce vă pot oferi e sânge, trudă, lacrimi şi sudoare! Sunt pregătit pentru atac!” Aceste cuvinte au fost adresate britanicilor în anul 1940, de Churchill, care îi îndemna la luptă.

Prin%C8%9Bul Harry - PRINŢUL HARRY: ''SUNT PREGĂTIT PENTRU ATAC. SÂNGE, SUDOARE, LACRIMI''

După 20 de ani de la acest tragic accident, anchetatorii au declarat că mașina în care se afla Diana era o adevărată epavă care la o viteză de peste 60 km/h devenea o bombă. O jalnică concluzie a unei anchete care a durat 20 de ani.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top