Profetii

Prezicătoare egipteană: „În 2014 harta lumii se va modifica”

Joy Ayad, o prezicătoare de origine egipteană susține că 2014 va fi anul schimbărilor politice și economice. Chiar dacă pare de-a dreptul bizar, conform previziunilor efectuate de Ayad, anul care va urma va fi anul Rusiei pentru că își va extinde influența politică și economică în detrimentul țărilor precum SUA sau China.

La Cairo, Ayad este supranumită „regina previziunilor” și este una dintre cele mai bine cotate ghicitoare din lume. Previziunile ei au o exactitate ieşită din comun și de fiecare dată când anunță câte un eveniment acesta se produce întocmai. Ayad a studiat facultatea de artă, dar marea sa pasiune este numerologia. De aici și până la predicții nu a mai fost decât un pas.

Predicțiile sale sunt publice de peste 10 ani și dețin o rată impresionant de mare de îndeplinire. Joy Ayad a devenit foarte cunoscută în acest an, după ce a prezis răsturnarea de la putere a preşedintelui Mohammed Mursi. Şi a făcut acest lucru într-un moment când poziţiile preşedintelui păreau mai sigure ca niciodată. Totuşi ea continua să prezică cu îndârjire în timpul emisiunilor TV plecarea inevitabilă a lui Mursi. Prezentatorii TV îi răspundeau cu un zâmbet sceptic. În final, scepticii au fost nevoiţi să-şi recunoască înfrângerea.

„Întrucât vorbesc pentru Vocea Rusiei, pot să spun că Rusia va avea mai multă influenţă în lume decât America şi China. Egiptul va deveni din nou lider printre ţările arabe. Egiptul şi Rusia vor crea o alianţă durabilă. Pe vecinii Egiptului îi aşteaptă vremuri grele. Va fi o a doua revoluţie în Tunisia şi se va schimba puterea în Libia.

De asemenea, în regiunea noastră se vor înregistra cataclisme naturale. De exemplu, în Egipt va ninge. Arabia Saudită va fi afectată de inundaţii, în principal Jeddah.

În anul 2014 se va schimba harta lumii, iar acest fapt se va reflecta şi asupra Rusiei. De asemenea, Rusia va respinge un mare atentat terorist cu ajutorul structurilor de forţă şi a unor tehnologii pe care încă nu le ştim.

Joy Ayad - Prezicătoare egipteană: "În 2014 harta lumii se va modifica"

În general, în lume se vor schimba mult cât de curând. Toate evenimentele importante, care au determinat începutul noii epoci, s-au produs deja în 2013. Deocamdată multe dintre aceste evenimente necunoscute de oameni, dar mai târziu vom afla despre ele. Noi toţi trebuie să aşteptăm timpurile noi. Iar ele deja încep.”, a declarat Ayad pentru Vocea Rusiei.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top