PREȘEDINTELE EISENHOWER A AVUT TREI ÎNTÂLNIRI CU EXTRATEREȘTRI

În anul 1956, o revistă de specialitate, Interavia, a publicat un articol care a făcut senzație. În articol se susținea faptul că omenirea deține descoperiri majore în domeniul electrogravitației. Autorul articolului arăta că aceste descoperiri s-au realizat în anul 1920 și că omenirea le utilizează în cel mai mare secret.

Toate studiile pe care Tesla le-a efectuat în acest sens au fost confiscate în anul 1943 și clasificate top secret.
La sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial, americanii împreună cu cele mai mari puteri ale lumii, G20, au lansat un program militar, pentru cucerirea cosmosului, numit Moon Shadow, Umbra Lunii.

Scopul acestui program era de a crea tehnologie antigravitațională. Președintele Eisenhower a fost cel care a semnat documentele privind demararea acestui program.

Foști cercetători din cadrul acestui program au afirmat că în anul 1948, omul a pus piciorul pe Lună, iar în anul 1954, omenirea avea prima bază militară pe Lună. Se spune că președintele Eisenhower a semnat un tratat cu extratereștrii. Se realiza un schimb. Omenirea primea tehnologie de la extratereștri, iar în schimbul acesteia extratereștrii primeau genom uman.

Unul dintre militarii care a participat la acest proiect a declarat că, în anul 1987, 40 de militari au fost îmbarcați pe un aparat de zbor antigravitațional, numit Astra TR3B.

Loading...

După 90 de minute de zbor au ajuns pe Lună, unde au fost îmbarcați pe o farfurie zburătoare. În 15 minute au ajuns pe Marte.

El a descris universul marțian ca fiind unul ostil, vânturi puternice, oxigen rarefiat, temperaturi foarte scăzute.
Nu știm cât adevăr și câtă fabulație este în afirmațiile acestui militar, participant la acest program, dar un lucru este cert, strănepoata lui Eisenhower a descoperit în însemnările președintelui descrierea celor trei întâlniri pe care americanii le-au avut cu extratereștrii.

Acest lucru a fost susținut și de către Timothy Good, un consultant guvernamental. Acesta a afirmat că extratereștrii erau denumiți nordici și întâlnirea s-a realizat în prezența unor angajați FBI, militari și reprezentanți ai Casei Albe.

Prima întâlnire a avut loc în anul 1954 la baza militară Edwards. În anul 1999 a fost publicată o scrisoare pe care Gordon Creighton, un colaborator al președintelui, a trimis-o, după această întâlnire, unei cunoștințe.
În scrisoare se prezintă întâlnirea dintre extratereștri, numiți nordici și grupul condus de către președintele SUA.

Extratereștrii i-au propus preşedintelui un proiect cu ajutorul căruia omenirea să se obișnuiască cu existența lor.
Eisenhower a refuzat această participare susținând că omenirea nu este pregătită pentru un astfel de impact.
Extratereștrii au făcut o demonstrație a tehnologiei antigravitaționale pe care o aveau, precum și a capacității lor de a face OZN-urile invizibile și indetectabile de radare.

rp_extraterestri1.jpg

A doua întâlnire a avut loc în anul 1955, la baza militară Spence, New Mexico. Toate liniile de comunicare au fost întrerupte, inclusiv radarele. Întâlnirea a durat 45 de minute și s-a produs în interiorul unui OZN.

Cea de a treia întâlnire s-a efectuat la baza Holloman, unde a fost încheiat un tratat cu extratereștri. Li s-a permis să facă experimente în bazele militare Dolce și Zona 51. În schimb, extratereștrii au preluat mai mulți militari pe care i-au dus la bazele lor de pe Lună.

Pentru mai multe articole și discuții interesante, te invitam în grupul nostru de Facebook!



loading...
S-ar putea să-ți mai placă și