Take a fresh look at your lifestyle.

Presa internațională despre violențele de la București: Expatriaţii se întorc acasă ca să lupte împotriva corupţiei”.

Protestele de vineri seară au fost în atenţia presei de pe tot globul, date fiind violenţele care au izbucnit în Piaţa Victoriei, între unii protestatari şi forţele de ordine.

Reuters prezintă cazurile a doi români care au plecat peste hotare, pentru o viaţă mai buna: şoferul Daniel Ostafi, în vârstă de 42 de ani, care s-a mutat în Italia acum 15 ani, în căutarea unui viitor pe care el spune că Romania nu l-ar fi putut oferi familiei sale şi Mihai Poduţ, în vârstă de 27 de ani, un lucrător în construcţii care a plecat din România în 2014, mai întâi în Franţa şi mai apoi în Germania.

Agenţia de presă a mai menţionat că au existat câteva incidente între unii dintre protestatari şi Jandarmerie, când au încercat să spargă cordonul de securitate care inconjura cladirea Guvernului. Unii au aruncat sticle şi alte obiecte şi, drept răspuns, jandarmii au folosit gazele lacrimogene, existând răniţi de ambele părţi.

Daniel Ostafi a declarat: „Am plecat ca să le pot oferi copiilor mei o viaţă mai bună, ceea ce nu era atunci posibil aici. Din păcate, nici acum nu e posibil, oamenii care ne guvernează nu sunt calificaţi şi sunt corupţi,” adăugând că spera ca la următoarele alegeri să vadă o prezenţă mai mare la vot.

Mihai Poduţ a fost citat, spunând: „Aproape tot sectorul public merge prost, trebuie schimbat complet şi înlocuit cu oameni capabili. I-aş ruga pe politicienii care ne conduc să se pună în locul nostru, să muncească cum muncim noi şi să vadă cum e.” Reuters subliniază că „au existat proteste încă de când social-democraţii au preluat puterea la începutul anului 2017 şi au încercat să dezincrimineze mai multe infracţiuni legate de corupţie.”

Loading...

Agenţia a mai scris în articolul său că „mai mulţi politicieni din coaliţia de guvernare au ridiculizat mitingul de protest, spunând că nu înţeleg de ce diaspora ar protesta.”

New York Times scrie că „protestele antiguvernamentale din capitala României, de vineri, au devenit violente, jandarmeria intrând în conflict cu protestatarii, folosind gaze lacrimogene şi tunuri de apă pentru a dispersa mulţimea.”

Publicaţia a adăugat că aproximativ 100.000 de oameni au fost prezenţi la protestul din Bucureşti şi alte zeci de mii s-au adunat în alte oraşe din ţară, pentru a-şi exprima nemulţumirile faţă de Guvern.

„Deşi protestele au fost paşnice la început, eforturile demonstranţilor de a sparge baricada forţelor de ordine au fost întâmpinate de o rezistenţă puternică. Unii dintre protestatari au aruncat cu sticle şi pietre către Jandarmerie şi tensiunile au continuat să crească.”

BBC informează că „unii protestatari din Bucureşti au aruncat cu sticle şi cu bucăţi din borduri, în timp ce forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene, spray-uri cu piper şi chiar un tun cu apă.”

BBC mai menţionează că „protestatarii cer demisia Guvernului, având obiecţii în legătură cu eforturile de a slăbi sistemul judiciar, ale PSD, partidul aflat la guvernare, şi cu salariile mici şi corupţia înrădăcinată.”

Postul adaugă: „În iulie, preşedintele Klaus Iohannis a demis-o pe Laura Codruţa Kovesi, procurorul care a condus investigaţii anticorupţie ce vizau politicieni locali sau naţionali, suspecţi de luare de mită.”

Associated Press (AP) notează că expatriaţii români au venit chiar şi din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii pentru a participa la demonstraţie, cerând demisia Guvernului şi alegeri anticipate.

Agenţia o citează pe românca Georgeta Anghel, care locuieşte în Spania de 14 ani: „Nu vrem ca ţara noastră să fie guvernată de hoţi care-şi umple ei buzunarele. Dacă nimic nu se va schimba aici, ce fel de viitor va avea fiul nostru?”

miting-diaspora-bucuresti-110818

AP mai scrie că unii participanţi la protest s-au încăierat cu forţele de ordine când au încercat să spargă cordonul care îi despărţea de clădirea Guvernului. „Mai multe persoane au fost reţinute şi jandarmeria a aruncat cu gaze lacrimogene în mai multe rânduri. Vineri seară, forţele de ordine au folosit un tun cu apă.”   De asemenea, în articol se menţionează şi reacţia preşedintelui Klaus Iohannis, referitoare la acţiunile brutale ale Jandarmeriei.

Al Jazeera descrie atmosfera din capitală: „În Bucureşti, mulţimea striga şi hoţii, în timp ce se aduna într-o piaţă centrală din faţa Guvernului. Mesajele proiectate pe clădirile din jurul Pieţei spuneau  şi  fără violenţă.   Articolul menţionează şi incidentele care au avut loc între protestatari şi jandarmi, existând victime de ambele părţi.

Ediţia australiană „The Guardian” titrează: „Sute de răniţi în protestele din România, expatriaţii întorcându-se ca să lupte împotriva corupţiei”.

Publicaţia scrie că protestele de vineri au fost organizate de grupuri de români care lucrează în străinătate şi sunt furioşi din cauza salariilor mici, a corupţiei care este adânc înrădăcinată în sistem şi a PSD, care încearcă să slăbească Justiţia.

Adevarul

loading...
S-ar putea să-ți mai placă și