Polul Nord, totul despre polul magnetic și cel geografic

Polul Nord, totul despre polul magnetic și cel geografic

Pământul este dotat cu doi poli de nord, ambii situați în regiunea arctică – un pol de Nord geografic și un pol de nord magnetic.

Polul Nord Geografic

Cel mai nordic punct de pe suprafața Pământului este Polul Nord geografic, cunoscut și sub numele de Polul Nord. Este situat la 90 ° latitudine nordică, dar nu are o linie specifică de longitudine, deoarece toate liniile de longitudine converg într-un punct. Axa Pământului trece prin polii Nord și Sud și este linia în jurul căreia Pământul se rotește.

Polul geografic nord este situat la aproximativ 450 mile (725 km) la nord de Groenlanda, în mijlocul Oceanului Arctic – marea are o adâncime de 4087 de metri. De cele mai multe ori, gheata acoperă Polul Nord, dar recent, odată cu încălzirea globală, a fost văzută apa deasupra polului nord.

Toate punctele sunt sudice

Dacă stați la Polul Nord, toate punctele sunt la sud de voi (estul și vestul nu au nici un sens la Polul Nord). În timp ce rotația Pământului are loc o dată la 24 de ore, viteza de rotație este diferită în funcție de locul unde se află pe planetă. La Ecuator, se deplasează cu 1.038 mile pe oră; dar cineva care se află la Polul Nord se va mișca mult mai încet.

Liniile de longitudine care stabilesc fusurile orare și se îmbină la Polul Nord, încât zonele orare sunt lipsite de sens; astfel, regiunea arctică folosește UTC (Ora universală coordonată) pentru măsurarea timpului la Polul Nord.

Polul Nord

Datorită înclinării axei Pământului, Polul Nord experimentează șase luni de lumină de la 21 martie la 21 septembrie și șase luni de întuneric de la 21 septembrie până pe 21 martie.

Polul nord magnetic

Situat la aproximativ 250 de kilometri la sud de Polul Nord geografic, se află Polul Nord magnetic la aproximativ 86,3 ° Nord și 160 ° Vest (2015), la nord-vest de Insula Sverdrup din Canada. Cu toate acestea, această locație nu este fixă ​​și se mișcă continuu, chiar și pe parcursul unei zile. Polul nord
magnetic al Pământului este punctul central al câmpului magnetic al planetei și este punctul spre care acele busolelor se îndreaptă.

În fiecare an, polul magnetic magnetic își schimbă locația, care este stabilită la nivel mondial. După acest punct se ghidează orice navigator.

Polul magnetic a fost determinat pentru prima dată în 1831, la sute de kilometri de locația sa actuală. Programul național geomagnetic canadian   monitorizează mișcarea polului magnetic și notează rezultatele.

Specialiștii susțin că în fiecare zi, există o mișcare eliptică a polului magnetic de aproximativ 80 de kilometri de centrul punctului său precedent.

Cine a ajuns mai întâi la Polul Nord?

Robert Peary, partenerul său Matthew Henson și patru inuiți sunt acreditați că au fost primii care au ajuns la Polul Nord geografic pe 9 aprilie 1909 (deși mulți bănuiesc că s-au dus într-un punct greșit).

În 1958, submarinul nuclear Nautilus al Statelor Unite a fost prima navă care traversează Polul Nord geografic. Astăzi, zeci de avioane zboară peste acesta.

Viteza de rotație a Pământului la Polul Nord este zero

George Hubert Wilkins a fost un celebru explorator australian care prin expedițiile sale a avut un singur scop, secretul climei.

Polul Nord

În anul 1959, când tensiunile dintre SUA și URSS atinseseră apogeul, SUA a trimis într-o misiune secretă la Polul Nord, submarinul nuclear USS Skate. Obiectivul acestei misiuni era un omagiu adus celebrului explorator australian care cu ajutorul unui submarin a reușit să străbată abisurile de sub calota glaciară și să constate că viteza de rotație a Pământului la Polul Nord este zero.

În anul 1910, Wilkins face parte, ca fotograf, din echipajul unui submarin care avea ca obiectiv descoperirea unui continent ascuns în calota glaciară din Arctica. Expediția formată din 11 membri a durat trei ani și au fost parcurși 8000 km.

În anul 1927, Wilkins a efectuat cel mai lung zbor deasupra Polului Nord. El a survolat teritorii necunoscute până atunci. În notele sale, Wilkins a scris despre un munte care nu era acoperit de gheață și despre existența unei oaze de verdeață în acea zonă.

În august 1931, Wilkins primește de la un sponsor un submarin care nu era în cel mai bun stadiu de funcționare. Pornește într-o aventură nebunească alături de alte 20 de persoane. În august 1931, submarinul este localizat la 850 km de Polul Nord.

La bordul submarinului nu existau surse de căldură, iar hrana s-a terminat după câteva zile. Căpitanul submarinului transmite că deplasarea este imposibilă. Sponsorul transmite că misiunea trebuie continuată.

Cu toate că echipajul s-a împotrivit la continuarea misiunii, Wilkins decide ca incursiunea să continue. O săptămână, comunicarea radio a fost întreruptă. După șapte zile, submarinul găsește o deschidere și iese la suprafață.

La acel moment, expediția a fost considerată un eșec, cu toate că Wilkins susținea că la Polul Nord, Pământul nu se rotește.

În anul 1959, membrii submarinului nuclear american Skate au ajuns în punctul cel mai apropiat de Polul Nord și au declarat că în zona explorată, Pământul nu se rotește.

Anomaliile de la Polul Nord

Au fost pomenite în articol, însemnările a opt exploratori care au susținut existența unor anomalii care duc la nefuncționarea busolei. Celebrul explorator Nansen nota în jurnalul său, că într-o dimineață a fost martor la apariția unei lumini puternice de sub gheața polară.  Nansen compara lumina cu un soare care strălucea din interiorul calotei glaciare și avea culoarea de roșu pal.

În februarie 1895, exploratorul norvegian Nansen cobora de pe nava Fram și a pornit spre nord cu o sanie plină cu provizii. Conform jurnalului sau, a fost dezorientat din martie 1895 și până în primăvara anului următor. El a notat că după ce a trecut prin ţinuturi reci a ajuns într-o zonă caldă. El vorbea despre un vânt din nord care făcea să crească temperaturile. Mai mult, el scria că soarele devenise insuportabil.

Miraj sau realitate?

Timp de mai multe zile, Nansen a fost martor la acest fenomen. Unii specialiști au considerat că fenomenul descris de Nansen a fost un miraj. În anul 1893, membrii unei alte expediții au relatat despre un fenomen asemănător pe care l-au observat timp de mai multe zile. O limbă de foc a luminat timp de mai multe ore deșertul de gheață.

Nansen descria în jurnalul sau, existența unei mări libere, care nu îngheţa niciodată. Pe măsura ce Nansen se apropia de Polul Nord, temperaturile creşteau. În zona numită marea , trăiau păsări rare despre care Nansen nu-și putea explica cum au ajuns acolo.

Lumina avea formă rectangulară și avea o culoare sumbră, un roșu închis. Fenomenul s-a petrecut în timpul nopților polare și este exclus ca lumina să fi provenit de la Soare. Nansen descrie în jurnalul său existența unei mări pe care a numit-o marea liberă. O mare care nu este înghețată și prezintă iceberguri care plutesc pe ea.

Descoperirea a făcut-o cu ajutorul a doi eschimoși care l-au condus în acea zonă. Un alt fenomen descris de Nansen se referea la faptul că temperaturile creșteau pe măsură ce membrii expediției se apropiau de Polul Nord.

Cauza creșterii temperaturilor

Nansen se întreba care era natura acestui fenomen, ce determina creșterea temperaturii? În zona numită marea liberă, trăiesc specii de păsări rare, despre care Nansen spunea că nu-și poate explica cum au ajuns acolo.

Nansen a fost fascinat de zona pe care o descoperise. Temperaturile erau cu mult peste zero grade, marea era străbătută de iceberguri care prezentau în interiorul lor nisip, roci și praf. De unde proveneau acestea rămâne un mister. Este o lume a necunoscutului, spunea cercetătorul. O lume în care anumite fenomene nu pot fi explicate.

Polul Nord

Nansen a întâlnit animale, care conform oamenilor de știința nu aveau ce să caute acolo. El se întreba, animale cu sânge cald, precum vulpile, cum de trăiesc la paralela 85?

Lumea ascunsă din interior

Conform lucrării lui Raymond Bernard, O lume ascunsă, teoria Pământului gol și-a găsit conformarea în expediţia arctică din 1947, dar și din cea din anul 1956, condusă de amiralul Byrd, prilej cu care acesta a pătruns în concavitatea interioară a Terrei, unde a survolat un teritoriu lipsit de gheţuri, cu munți, păduri și vegetație. Descoperirea amiralului Byrd a fost trecută sub tăcere, până când doi cercetători au făcut publice jurnalele lui Byrd.

În anul 1950, autoritățile americane au trimis specialişti pentru a cerceta topografia submarină arctica a coastei de vest. Placa tectonica continentală era plină cu caverne și tuneluri, în care un submarin putea călători în voie. A fost sau nu descoperit Polul Nord? Au ajuns oamenii la Polul Nord?

CATEGORIES
TAGS
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)