POLII PĂMÂNTULUI, DRUMUL SPRE O CIVILIZAȚIE MISTERIOASĂ

POLII PĂMÂNTULUI, DRUMUL SPRE O CIVILIZAȚIE MISTERIOASĂ

Edmund Halley, 1656-1742, a rămas în istorie ca primul astronom care a calculat orbita unei comete care trece pe lângă Pământ, la fiecare 76 de ani. Obiectul ceresc, cometa Halley, și-a făcut pentru prima oară apariția sub acest nume, în anul 1682.

În următorul deceniu, atenția lui Halley nu a mai fost atrasă de cer, ci de pământ, sau mai curând de tărâmul care se află sub pământ.

El a început să susțină că Pământul este gol pe dinăuntru, fiind populat de oameni și sălbăticiuni. Ideea a fost dezvoltată în secolele următoare. Teoria lui Halley se baza pe faptul că există variații ale câmpului magnetic terestru. El a dezvoltat teoria conform căreia în interiorul Pământului există patru sfere goale și concentrice și considera că interiorul Pământului era populat cu viață și avea o atmosferă luminoasă.

Aurora boreală, concluziona el, este o emanație de gaze radiante din interiorul Pământului, care se dirijează prin straturile subțiri ale crustei polilor.

Mai târziu, elvețianul Euler a susținut că în interiorul Pământului este un nucleu fierbinte, cu un diametru de circa 1000 km și care încălzește și luminează interiorul Pământului, unde există o civilizație avansată.

Alți cercetători au susținut că în interiorul Pământului există două sfere concentrice, fiecare având un soare propriu, pe care l-a numit Pluto și Proserpina, după zeul grec al subpământului și soția sa.

Loading...

Cel mai entuziast suporter al acestei teorii a fost americanul John Cleves Symmes. El susținea că interiorul Pământului primea lumină de la Soare prin imensele orificii de la poli.

Symmes a fost susținut de un bogătaș american care a propus organizarea unei expediții către interiorul Pământului. Expediția trebuia să urmeze căile comerciale din emisfera sudică, care în opinia lui, duceau către orificiul de la pol. Senatul american nu a aprobat finanțarea acestui proiect.

După moartea lui Symmes, proiectul a fost preluat de un alt american, Reynolds, care a obținut aviz favorabil din partea Senatului american să organizeze o astfel de expediție și să fie finanțată de guvernul american.
Expediția a fost condusă de căpitanul Wilkes și a debutat în anul 1838 și s-a terminat în anul 1842. Echipajul cartografiase tot continentul Antarctica, fără să descopere un orificiu.

În anul 1915, Marshall Gardner susținea că multe specii dispărute există în interiorul planetei. Teoria sa susținea că interiorul planetei este încălzit de materiale aflate în rotație de la formarea planetei.

Bazându-se pe legea forței centrifuge, Pământul fusese inițial o masă de materie rotitoare. Stratul de la exterior s-a întărit, rotația continuând în jurul unei axe centrale. Interiorul planetei era încălzit de căldura degajată de rotație.

Una dintre cele mai interesante teorii a fost cea a lui Teed, care susținea că o civilizație avansată populează partea interioară și concavă a Pământului. Atmosfera densă împiedică să se vadă prin această suprafață, dar Luna ar reflecta suprafața mai întinsă și nelocuibilă a Pământului.

Inversarea polilor magnetici

În anul 1959, un submarin american a pătruns sub calota glaciară polară și a ieșit la suprafață chiar la Polul Nord.
În timpul celui de al Doilea Război Mondial, un savant nazist a îndreptat o cameră de luat vederi la un unghi de 45 de grade spre cer, de pe o insulă din Marea Baltică, sperând să obțină o imagine a flotei britanice aflată pe cealaltă parte a Pământului concav. Experimentul a eșuat.

loading...

Related posts