Descopera

Podul Magellan – Astronomii au descoperit o structură galactică, care conectează două galaxii vecine

O nouă descoperire fascinantă, realizată de astronomii americani, demonstrează pentru prima dată în istorie existența unui pod intergalactic. În ultimii ani, specialiștii au suspectat existența acestuia, dar până acum nu au avut nicio dovadă reală.

Este cunoscut sub numele de Podul Magellan și este o structură imensă, care se întinde pe o suprafață de circa 75.000 de ani lumină. Acest pod este de fapt o structura de gaz neutru, care leagă două galaxii, ”Large” și ”Small Magellanic Clouds”. În esența, cele două galaxii, vecine cu Calea Lactee, comunică cu ajutorul acestei structuri impresionante.

Până în prezent, specialiștii au suspectat rolul acestui pod, dar niciodată nu au avut dovezi clare. Deși prea puține lucruri erau știute cu privire la această forță care unește cele două regiuni din spațiu, echipa de cercetători susține că acest câmp magnetic nou descoperit ne poate oferi detalii referitor la cum s-a format acesta, dar și cel de pe Pământ.

Două dintre ipoteze susțin că acest câmp magnetic a fost generat din interiorul punții, odată ce structura ei s-a format, sau că ea s-ar fi rupt de la galaxiile pitice care s-au fi unit, formând această punte.

Se crede că atunci când se va ajunge la nivelul călătoriilor intergalactice, se pot folosi astfel de structuri pentru a călătorii dintr-o lagaxie în alta. Însă, până atunci, probabil, vor mai trece câteva sute de ani.

Motivul pentru care această descoperire este atât de semnificativă este pentru că le oferă cercetătorilor șansa de a o studia pe îndelete, iar acesta este un lucru nou care nu a putut fi realizat până acum și asta pentru că ea nu a fost observată până în acest moment.

loading...

Podul Magellan este o structură imensă care în viitorul apropiat va oferi numeroase răspunsuri la întrebările astronomilor. Acum că cercetătorii au descoperit această forță magnetică, ei au șansa de a afla nu doar cum s-a format, ci și impactul pe care l-a avut asupra formării celor două galaxii.

Podul Magellan - Podul Magellan - Astronomii au descoperit o structură galactică, care conectează două galaxii vecine

Înțelegerea rolului pe care îl joacă câmpurile magnetice în evoluția galaxiilor este o întrebare fundamentală din astronomie, care urmează să-și găsească și un răspuns

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top