Descopera

Piramida din Bosnia are 25.000 de ani vechime

Cei mai mulţi oameni de știință cred că existența omului pe Pământ a început odată cu apariția civilizației sumeriene și a celei babiloniene. Înainte de cele două mari şi puternice civilizații nu se cunoaște cu exactitate ceea ce s-a petrecut pe Pământ, cauza pentru care cercetătorii, chiar dacă au descoperit vestigii importante, evita să tragă o concluzie certa.

Doi arheologi italieni, Dr. Ricarrdo Brett şi Niccolo Bisconti, au descoperit o bucată de material organic care era adăpostită în celebra piramida din Bosnia. De-a lungul timpului au existat mai multe controverse cu privire la originea acestei construcţii megalitice. O parte dintre arheologi susținea că piramida din Bosnia este o structură naturală, dezvoltată odată cu munţii din zonă, în timp ce cealaltă parte credea cu tărie că este cea mai veche piramidă din lume.

Bineînțeles că aceste controverse au durat până în clipa în care cei doi cercetători italieni au fost inspirați să testeze materialul descoperit cu carbon 14. Spre surprinderea tuturor, acesta datează de circa 25.000 de ani, adică cu 20.000 de ani înainte ca sumerienii să existe pe Terra.

Materialele organice descoperite în piramidă din Bosnia demonstrează că această structură este cea mai veche de pe planetă.” susține Dr. Semir Osmanagich, unul dintre cercetătorii care a efectuat studii aprofundate în zona piramidei.

piramida din bosnia - Piramida din Bosnia are 25.000 de ani vechime

Piramida a fost descoperită abia în anul 2005, din pură întâmplare. Ea este acoperită cu vegetație şi datorită acestui s-a crezut că este un deal oarecare, însă privită din înaltul cerului seamănă izbitor de bine cu o piramidă. De asemenea, mai circulă un zvon care spune că sub misterioasă piramida există o complexă reţea de tuneluri subterane care se întind de pe zeci de kilometri. Nu se cunoaşte în prezent care a fost rolul acestor tunele.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top