Descopera

PINE GAP, UTILIZAREA TEHNOLOGIILOR EXTRATERESTRE

Există un grup mic de persoane care are acces la proiecte privind fenomenele extraterestre. Chiar și cei care sunt implicați în aceste proiecte nu cunosc detalii, pentru că fiecare în parte lucrează numai pe un segment al proiectului, necunoscând celelalte părți. Este una dintre strategiile care se practică în astfel de proiecte.

Proiectele ultra-secrete mai sunt numite și proiecte negre, sunt ilegale și se desfășoară în structuri militaro-industriale. Se spune că în cadrul acestor proiecte au fost construite nave operaționale care seamănă cu OZN-urile, forme artificiale de viață care seamănă cu extratereștrii.

Aceste proiecte au început în SUA, imediat după sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial, atunci când s-a desfășurat operațiunea Paperclip. Câteva mii de specialiști naziști au fost preluați de SUA și implicați în proiecte care de multe ori au avut și o latură ocultă.

Unul dintre cele mai faimoase proiecte s-a desfășurat în anii 60 și s-a numit Disclosure Project, în care s-au construit tehnologii de spionaj din spațiu, care erau atât de avansate încât puteai asculta tot ce vorbesc sau fac oamenii.

În cadrul acestor proiecte, cercetătorii au avut la dispoziție materiale de natură extraterestră pe care le-au studiat și aplicat. Una dintre locațiile unde se derulează astfel de proiecte este Pine Gap, Australia. Se spune că este una dintre cele mai secrete baze militare din lume. Suprafața sa este de 127000 km pătrați, aproape cât suprafața Angliei.

Baza este în întregime subterană, existând spații cu o înălțime de 8 kilometri, în interiorul cărora sunt amplasate antene cu ajutorul cărora sunt controlate două oceane, Pacific și Indian. Puținele informații care se cunosc despre experimentele de la Pine Gap fac referire la raze ale morții sau arme cu plasmă.

Cei care au reușit să se apropie de zonă au declarat că au văzut obiecte zburătoare cu formă de disc care survolează zona. Performantele calculatoare din interiorul bazei sunt conectate la servere din Guam, Africa de Sud și Antarctica.

Au fost cercetători care au tras un semnal de alarmă cu privire la pericolul pe care îl pot avea acele experimente asupra planetei noastre, în special undele staționare din jurul Pământului, armele climatice și seismice.

ozn 1 - PINE GAP, UTILIZAREA TEHNOLOGIILOR EXTRATERESTRE

Un fapt care a contrariat pe experți a fost că spre deosebire de alte baze militare, aceasta nu are piste de aterizare. Sunt voci care susțin că aparatele de zbor care sunt construite în interiorul bazei nu au nevoie de piste de aterizare. Mulți cred că în interiorul bazei sunt generatoare nucleare care produc un nou tip de energie.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top