Descopera

Phaeton, planeta dispărută, a fost locuită

Una dintre cele mai fascinante teorii susținute de o parte dintre oamenii de știință este că planeta dispărută Phaeton ar fi fost locuită cu mult timp în urmă.

Povestea sau legenda acestei planete a apărut încă din cele mai vechi timpuri. Unul dintre cei mai mari astronomi ai mileniului trecut, Johannes Kepler, a emis teoria existenței planetei Phaeton.

El a observat ca intervalele dintre planete in cadrul sistemului nostru solar sunt in armonie. L-a deranjat doar lacuna dintre Marte si Jupiter. El spunea despre aceasta: „Ar trebui observat ca doar acolo unde nu am putut constata o armonie desăvârşita – precum intre Marte si Jupiter – am descoperit necesitatea prezentei aproape certe a unui corp ceresc.”

Această lacună este de fapt un spațiu prea mare între cele două planete și din acest motiv Kepler susținea că în trecut a trebuit să existe o planetă între ele. În ziua de astăzi, acest spațiu este umplut de o centură de meteoriți, care în consecință demonstrează că Phaeton a existat cândva.

Cu toate acestea, a demonstra ca un corp ceresc necunoscut ar fi sau ar fi fost prezent la o distanta de circa 400 de milioane de kilometri fata de Soare este aproape imposibil, având in vedere nivelul ştiinţific pe care umanitatea l-a atins pana in prezent.

Dacă privim în Antichitate, vechii greci cunoșteau existența lui Phaeton, dar si secretele sale. De unde? Probabil că din cunoștințele străvechi moștenite. Philolaus, un filosof grec, susținea că Phaeton a existat cândva între Marte și Jupiter, mai mult de atât era locul din care proveneau zeii. De pe această plantă se menținea bunul mers al sistemului solar și era comparată cu raiul.

loading...

Mai mult de atât, descoperirea unei tăblițe din anticul sumer sugerează existența lui Phaeton. Pe o plăcuţă de lut, datata la circa 5500 de ani vechime, este gravat in detaliu…sistemul solar aşa cum este cunoscut in prezent.

Misterul este cu atât mai mare cu cat Soarele este prezentat in centru, in timp ce planetele se rotesc in jurul acestuia, fapt demonstrat mii de ani mai târziu. Iar ca enigma sa fie si mai profunda, alături de planetele cunoscute apar atât Pluto precum si o planeta necunoscuta aflata intre Marte si Jupiter.

phaeton madlek mare - Phaeton, planeta dispărută, a fost locuită

Concluzia nu poate fi decât una foarte simplă și la îndemâna oricum, Phaeton a existat cu siguranță, chiar dacă știința actuală nu o poate demonstra, și mai mult de atât există probabilitatea foarte mare ca ea să fi fost locuită de zeii din Olimp.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top