Mistere

Pearl Leonore Curran: Cum i-au fost dictate operele literare de catre un spirit superior?

În seara zilei de iulie 1913, un eveniment straniu s-a petrecut cu englezoaică Patienci Worth. Ea pretindea că este spiritul unei femei care trăise pe la mijlocul secolului al XVII-lea și a devenit spiritul de control al lui Pearl Leonore Curran, o tânără din St. Louis, Missouri.

Curran nu era un medium profesionist și până în acea clipă nu manifestase niciun interes spre acest domeniu. Totuși, începând în acea noapte, americancei i-au fost dictate, prin procesul scrierii automate, o serie întreagă de versuri, piese de teatru, proverbe, cât și alte numeroase texte. Educația tinerei se rezumase la doar opt clase, nu obișnuia să citească și nici să călătorească. Era complet ruptă de lumea intelectualilor și cu atât mai mult că nu cunoștea nicio limbă străină. Abia era capabilă să scrie și să vorbească limba engleză.

Romanele sale au fost apreciate, un critic literar din cadrul redacției New York Times a scris că fusese realizat cu o pricepere ieșită din comun și că cei mai mulți dintre marii scriitori ar fi fost invidioși pe naturalețea tinerei.

Bineînțeles că acest caz fantastic, al unei tinere neșcolite care publica unele dintre cele mai bune opere literare a atras atenția celor mai apreciați critici literari. Nimeni nu își putea explica cum este posibil și odată ce povestea spiritului care dicta automat operele literare a fost făcută publică, cei mai mulți au început să se întrebe dacă o asemenea situație este posibilă? Oare a fost Curran dominată de acest spirit creator sau a fost o pură invenţie?

Indiferent care ar fi fost adevărul, toate operele care purtau marca Curran au fost transmise prin procesul scrierii automate. Spiritul pur și simplu dicta cuvintele pe care femeia le așternea pe hârtie, fără ca femeia să aibă controlul sinelui conștient asupra realității imediate.

Cei mai mulți dintre practicanții scrierii automate sunt convinși că au o legătură cu anumite spirite evoluate, care le transmit informații vitale despre anumite subiecte sau lucruri. Rareori aceste informații sunt făcute publice, din motive subiective, dar și pentru simplu fapt că provin dintr-o lume a iluminării.

loading...
Pearl Leonore Curran - Pearl Leonore Curran: Cum i-au fost dictate operele literare de catre un spirit superior?

Pearl Leonore Curran

Cei care practică acest gen de scriere, se instalează confortabil la o masă, pun mâna pe un stilou și dintr-o dată mâna începe să umple cu diverse cuvinte hârtia goală. Vârful ustensilei se pune ușor pe hârtie, încheietura mâinii se lasă moale și este de preferat să nu se atingă masa. Pe foaie nu trebuie să cadă nicio lumină directă pentru a nu împiedica procesul creației divine.

Nu este obligatoriu ca practicanții să țină ochii deschiși sau să privească bucata de hârtie, atunci când legătura stranie se va produce, totul va decurge într-un mod inconştient. Prin practică și răbdare mesajele vor începe să apară, cuvintele se vor transforma în fraze, care în cele din urmă vor conține mesaje interesante. Această practică este una de-a dreptul interesantă și în cele mai multe dintre cazuri produsul finit va fi unul impresionant, ca și în cazul lui Curran.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top