Mistere

„Patrula 19”, Martin-Mariner si misterul Triunghiului Bermudelor

Patrula 19” era compusă din cinci bombardiere TMB 3 Avenger, echipate cu torpile. Fiecare aparat era comandat de un ofițer pilot care mai avea în echipaj încă o persoană. Patrula 19 trebuia să îndeplinească o misiune simplă de antrenament care consta în scufundarea unei nave de antrenament care se afla într-un anume punct. Ofițerul Charles Taylor, un veteran al Atlanticului, conducea misiunea care s-a desfășurat în dată de 5 decembrie 1945.

La ora 14:00 cele cinci avioane decolează. La ora 15:15, după cele 160 de mile parcurse spre est, Patrula 19 a reperat obiectivul care trebuia doborât. Apoi a zburat 40 de mile spre nord şi a luat cap-compas Fort Lauderdale. Totul s-a desfășurat conform planului până în clipa în care anumite probleme dubioase au început să se petreacă la bordul avionului comandantului Lindsay.

Ceva se întâmpla cu Patrula 19, abia reuşeau să comunice cu turnul de control. Piloţii au raportat că au fost deviați de la cursul normal şi nu mai puteau să zărească Pământul. Nu ştiau unde se afla, iar busolele nu mai funcționau. Era un haos total şi niciunul dintre cei cinci piloţi ai Patrulei 19 nu putea să-şi dea seama unde se afla. De fapt ei se învârteau în cerc, după cum au raportat şi se aflau deasupra Triunghiului Bermudelor.

Turnul de control le-a ordonat să mențină cursul de zbor sud-vest, însă piloții nu puteau să-l identifice, iar haosul în care se aflau era fără precedent. În acea clipă a fost declanșată alerta generală, Martin-Mariner, un hidroavion de salvare, a fost trimis să-i repereze pe piloţii pierduţi din Patrula 19. La ora 15:20 hidroavionul a decolat şi a pornit în salvarea piloţilor.

Printre paraziți cu o voce îndepărtată, locotenentul Taylor a încercat să se adreseze turnului de control. A comunicat că este foarte crispat şi preda comanda comandantului Lyndsay. Se afla într-o mare dificultate, dar nimeni nu putea să-şi explice ceea ce se întâmpla. Piloţii încercau să-şi dea seama de poziţia în care se aflau, dar fără succes. În momentul următor, turnul de control aude o voce disperată care spunea că avioanele vor fi înghiţite de spumă mării. După aceea tăcere, nu s-a mai auzit vocea niciunui pilot. Cele cinci avioane din Patrula 19  au fost înghiţite de apele învolburate ale Oceanului Atlantic. Triunghiul Bermudelor încă o dată şi-a arătat forţa şi şi-a cerut tributul.

Martin-Mariner trebuia să ajungă până atunci în zona în care se aflau avioanele. Turnul de control a încercat să ia legătura cu el, însă, nimeni nu răspundea. Dispăruse şi portavionul fără niciun motiv real. Totul era învălmășit într-un mare mister. Nimeni nu îşi putea explica ceea ce se întâmplase. Toţi erau stupefiați şi încercau să găsească explicații logice, însă, în zadar.

loading...

Misiunea de salvare

Chiar de a doua zi mijloace de căutare fără precedent au fost trimise să repereze rămășitele avioanelor prăbușite. Timp de 15 zile, 240 de avioane concentrate la sol, precum şi portavionul Solomons şi cele 70 de aparate ale lui au străbătut întreaga zonă pentru a repera avioanele prăbuşite. Timp de peste 2 săptămâni, salvatorii au explorat peste 400 de mile pătrate, însumând peste 4000 de ore de zbor şi nu găsit nimic. Totul părea să s-a evaporat undeva în Bahamas sau Bermude, fără să se ştie exact unde.

Evenimentul a ținut prima pagină a ziarelor, jurnaliştii mediatizând cazul fără precedent. Patrula 19 cât şi Martin-Mariner au dispărut şi nimeni nu putea să găsească niciun indiciu. Totul s-a întâmplat în misticul Triunghi al Bermudelor care porneşte din sudul Floridei până în Puerto Rico şi Bermude şi coboară apoi din nou spre Florida, urmând Arhipelagul Bermudelor.

Ani întregi apar diverse teorii despre ceea ce s-a întâmpla cu Patrula 19. Fel de fel de specialişti au venit cu diverse presupuneri despre ceea ce se putuse întâmpla în Atlantic. Se vorbește în acest caz despre „zona mortală” sau „zona blestemată„, iar abia în 1964, într-un articol din revista americană Argosy, ziaristul Vincent Gaddis, inventează pentru prima dată termenul de „Triunghiul Bermudelor„.

Ce se petrece în Triunghiul Diavolului?

triunghiul bermudelor - "Patrula 19", Martin-Mariner si misterul Triunghiului BermudelorDar ce s-a întâmplat atunci în Triunghiul Bermudelor? Despre ce este vorba cu adevărat? În ziua de astăzi se ştie că acest triunghi misterios este o hecatomba, un adevărat cimitir al navelor şi al avioanelor. Nu este ieri de azi se întâmplă lucruri ciudate în zona Triunghiului Bermudelor, ci de pe vremea lui Cristofor Columb, când sute de nave au dispărut fără să mai fie găsite. Într-o hartă din vremea respectivă, zona se numește Triunghiul Diavolului, care era caracterizată drept „locul groazei, al nebulozităţii şi al mortii„.

De-a lungul timpului au fost emise diverse teorii care încercau să clarifice misterul Triunghiului Bermudelor. În secolul al XIX-lea se vorbea despre șerpi de mare care se ascundeau acolo şi care scufundau navele. Mai târziu s-a vorbit despre OZN-uri sau despre fracturi din spaţiu-timp, un fel de găuri negre prin care avioanele şi navele erau aruncate într-un univers paralel. De asemenea s-a sugerat că poate să fie intervenția poporului din Atlantida care trăiește într-un clopot imens sub apele oceanului şi care ar trage vasele şi avioanele cu o forţă inexplicabilă.

Este adevărat că pe insula Bimini din Arhipelagul Bahamas au fost descoperite mai multe blocuri de piatră aliniate în aşa fel încât păreau ruinele unui templu antic. Mai mulţi autori au dezvoltat ideea că acolo s-ar fi aflat Atlantida, ai cărei locuitori trăiesc în prezent sub ape şi care răpesc tot ce trece prin acea zonă.

Martin Mariner 300x189 - "Patrula 19", Martin-Mariner si misterul Triunghiului BermudelorCharles Berlitz a emis un studiu al cărei ipoteza susţine că energii impresionante sunt emise din ocean în timpul unor cutremure. Aceste energii produc dispariția avioanelor şi vapoarelor. Această teorie este prima susținută de ştiinţă şi nu de fantasmagorie. Alţii vorbesc despre anomalii în câmpul magnetic terestru care au un efect dezastruos asupra a tot ceea ce trece pe acolo.

O altă teorie, mult mai plauzibilă, este emisia de gaz metan care se produce în zona Triunghiului Bermudelor. Acest gaz scade considerabil densitatea apei până în punctul în care dispare flotabilitatea. Metanul provine din descompunerea materiilor organice care se regăsesc pe fundul Oceanului Atlantic.

Acestea sunt teoriile care încearcă să explice misterul din Triunghiul Bermudelor. Există şi oameni de știință care susțin că nu se petrece nimic straniu acolo şi navele sau avioanele se scufunda datorită condițiilor meteo. Ei mai susţin că supozițiile şi teoriile care încearcă să explice misterul Bermudelor sunt fabricate de anumite interese care doresc publicitate excesivă, dorind vânzarea revistelor sau cărților care au ca temă Triunghiul Bermudelor.

loading...
Click to comment

Lasă un răspuns

To Top