Patrimoniul sumerian, o tinta a razboiului purtat de americani

Patrimoniul sumerian, o tinta a razboiului purtat de americani

Între numeroasele motive invocate de către americani pentru a justifica războiul din Irak au fost citate de multe ori petrolul, interesele politice şi strategice. Totuşi, presa occidentală a remarcat faptul că soldaţii americani au avut un comportament cel puţin ciudat faţă de patrimoniul arheologic al uneia dintre cele mai vechi civilizaţii din lume

Unde a dispărut harpă din Ur?

Pe 19 martie 2003, începea cel de-al doilea război din Golf. Guvernul republican din SUA explicase lumii întregi că va da jos un dictator periculos pentru întreaga omenire şi că va instaura democraţia în Irak. În ochii opiniei publice adevărata motivaţie părea a fi, de fapt, petrolul. Dar mai există una, la fel de importantă, sugerează francezul Jean Christophe Issartier, în romanul sau intitulat “Uruad”. Irakul este ţara “leagănului omenirii”, adică Sumerul, cea mai veche civilizaţie cunoscută. Textele atestă faptul că până la jumătatea primului mileniu înainte de Hristos ea a fost considerată de către civilizaţiile ulterioare din Orientul Apropiat şi Mijlociu drept un strălucit strămoş de referinţă, o sursă de civilizaţie absolut extraordinară. A fost locul unic unde, pur şi simplu, au izbucnit inteligenta, artele şi tehnică. Acolo a apărut scrisul şi, odată cu el, ne-au fost transmise primele mituri ale umanităţii.

Geneza din Biblie reia o parte din aceste mituri. Ea indică, de asemeni, faptul că strămoşul evreilor, Avraam, s-a născut, de fapt, în Ur, un oraş sumerian. Şi tot ea situează grădina Edenului la confluenta dintre Tigru şi Eufrat.

Ghilgameş

Tot Biblia ne spune foarte clar faptul că patriarhii trăiau în Sumer, în sud-estul actualului Irak, acest sud care a fost invadat chiar de la început de către trupele americane. Or, încă de la intrarea armatei americane în Irak, a început o operaţiune de distrugere pe scară largă a vestigiilor din Sumer. Situri vechi de cinci milenii au fost rase de pe faţa pământului. Odată cu sosirea trupelor în Bagdad, pe 11 aprilie, Muzeul naţional a fost jefuit. Aşa s-a întâmplat cu fiecare oraş cucerit, Moşul, Kirkuk, Tikrit etc. Foarte multe tăbliţe cu scriere cuneiformă, încă nedescifrate, au dispărut, precum şi obiecte unice din Sumer, din mileniile III şi IV dinainte de Hristos. Printre cele mai celebre figurează şi “Harpă din Ur”, o piesă din argint, veche de 4000 de ani. Unesco a intrat în panică şi a cerut imediat măsuri de protecţie. Oameni de ştiinţă din întreaga lume, inclusiv din America, au protestat: informaţii istorice primordiale au fost pierdute pentru totdeauna. Televiziunile din întreaga lume au filmat furtul de la muzeul din Bagdad, dar nu au arătat nimic din restul distrugerilor care au continuat în timpul războiului. Să fie oare vorba doar despre întâmplare, despre pierderile de neevitat ale unui război? Nu există oare o legătură între venirea la putere, dincolo de Atlantic, a unui lobby de crestini-evanghelisti ultraconservatori, şi străduinţă armatei de a face să dispară descoperirile majore asupra originilor sumeriene şi-apoi semite ale civilizaţiei? Oare chiar am asistat la o distrugere deliberată a istoriei dinaintea Bibliei? Cartea lui J.C. Issartier demonstrează că masacrarea vestigiilor Sumerului a fost prea sistematică, pentru a nu fi planificată.

Scriere cuneiformă asiriana

Ţinta soldaţilor americani a vizat, mai ales, situl arheologic din Uruad (un nume fictiv ales de autor pentru romanul său) descoperit în 2001, precum şi arheologii care lucrau acolo, printre care şi directorul sitului, doctorul Beshar Al-Hillawi. Oamenii de ştiinţă, finanţaţi de către Uniunea Europeană, făcuseră descoperiri spectaculoase în acel loc, în august 2002. Oare ele sunt cauza invaziei sau doar au accelerat-o? Oare de ce unul dintre cei mai buni membri ai comandourilor americane, căpitanul Stratton, a avut drept misiune unică de a securiza tot ceea ce ţine de Uruad (Ur) şi de a îndepărta orice martor al existenţei sale? Cum de s-a putut ca la Paris, în cadrul echipei de la Luvru, care colabora cu doctorul Al-Hillawi, să dispară din orice registru oficial numele Ur?

Faptul a fost descoperit de William Fisher, sumerolog englez trimis la faţa locului pentru a se întâlni cu colegii săi irakieni, şi Faraj Nanakeli, o tânără doctoranda în arheologie irakiană, care a scăpat ca prin minune de furia căpitanului Stratton. Dincolo de faptul că este extrem de bine documentat şi se bazează pe evenimente şi articole de presă cât se poate de reale, romanul “Uruad” este un thriller în care eroii par să lupte cu forţe care îi depăşesc. Dar este, de asemeni, o carte de o erudiţie remarcabilă, care te face să te scufunzi în inima civilizaţiei sumeriene şi a miturilor sale. De altfel, cunoştinţele autorului asupra celor mai incredibile descoperiri ştiinţifice ţinute secrete fac şi mai incitanta cartea, transformând fantasticul în realitate. Oare avansul actual al ştiinţei nu va face accesibile omului nişte dezvăluiri rezervate doar zeilor în miturile antice?

Harpă din Ur

Ea s-a născut în mileniul IV înainte de Hristos şi s-a stins definitiv în jurul anului 2000 înainte de Hristos, în sud-estul Irakului actual. (Cultura Cucuteni, de un rafinament artistic inegalabil, este cu mult mai veche.) Nu se cunoaşte încă originea poporului sumerian. Cei care se numeau ei înşişi “capete negre” vorbeau o limbă unică, total izolată în mijlocul limbilor semitice. Încet-încet, populaţia s-a amestecat cu semiţii. La sfârşitul celui de-al treilea mileniu, ea a traversat o perioadă de pierderi de supremaţie şi de renaşteri succesive, până la căderea definitivă a ultimului oraş. Ur a fost cucerit de către elamiţi în anul 2004 înainte de Hristos. Sumerul a fost mai degrabă un ansamblu de orase-state decât un regat unit, dar unicitatea limbii, a miturilor, a culturii şi a tehnicii l-au transformat într-o civilizaţie coerentă. Cea mai veche scriere din lume a fost descoperită la Uruk, oraşul regelui mitic Ghilgameş (teorii recente susţin că tăbliţele găsite la Tartaria şi Vir premerg scrierea sumeriană). Tableta de argila gravată cu semne cuneiforme este datată din anul 3300 înainte de Hristos. Dacă se vorbeşte despre mit în legătură cu Ghilgameş, este din cauză că el este personajul principal al “Epopeei lui Ghilgameş”, în care, jumătate om jumătate zeu, el pleacă în căutarea nemuririi. Dar el pare a fi existat cu adevărat, numele său apărând pe lista regilor sumerieni găsită pe mai multe tăbliţe. Este, de altfel, posibil ca un mormânt descoperit de curând la Uruk, asemănător cu cel descris în epopee, să fie cel al legendarului suveran.

Sumerul marchează o turnantă pentru umanitate. Întorcându-ne în timp, ajungem aici la frontiera cunoştinţelor, dincolo de care certitudinile pierd teren, în fata ipotezelor. Singura certitudine este că în afară de apariţia scrisului, epoca respectivă reprezintă pentru umanitate un avans subit, extraordinar, un salt de neexplicat, o civilizaţie în sânul căreia inteligenta, artele şi tehnică, pur şi simplu, au explodat brusc (în doar câteva secole, o perioadă foarte mică pe scara evoluţiei).

Iar acest lucru nu s-a născut din imaginaţia câtorva cercetători contemporani. Într-adevăr, numeroase scrieri ale popoarelor ulterioare Sumerului, Akad, Babilonul, imperiul Asirian, Ugarit, Iudeii, atestă locul important acordat Sumerului. Limba sumeriană a supravieţuit de-a lungul celui de-al doilea mileniu înainte de Hristos, jucând în Mesopotamia rolul limbii greceşti sau a latinei în Europa modernă, adică limba strămoşilor străluciţi.

La peste cincisprezece secole după dispariţia Sumerului, evreii îşi dădeau o filiaţie sumeriană, făcându-l pe Avraam să vină din Ur. Miturile sumeriene călătoreau de la un popor la altul şi se regăsesc în mitologia de la Ugarit şi în Geneză, aproape cuvânt cu cuvânt. Folosirea scrierii cuneiforme şi a tehnicii tăbliţelor de argila gravate cu ajutorul unei trestii teşite la un capăt, apoi arse în cuptor pentru a se întări, au supravieţuit şi ele mult timp după creatorii lor, cel puţin până la sfârşitul primului mileniu înainte de Hristos. Pe de altă parte, descoperirile arheologice dovedesc o abundenţă indiscutabilă, o veritabilă explozie culturală, politica şi tehnică în Sumer. A existat cu adevărat un “miracol sumerian”, cu 3000 de ani înainte de “miracolul grec”, iar influenta acestor strămoşi străluciţi a dăinuit până în zorii erei noastre, chiar dacă amintirea Sumerului a dispărut. După o uitare totală, acesta a fost redescoperit de către arheologia şi lingviştii din secolul al XIX-lea.

Totuşi, în comparaţie cu Grecia sau cu Egiptul Antic, Sumerul a fost în mod injust subapreciat. Poate că astfel a plătit pentru prea marea sa influenţa şi caracterul său de prima sursă de civilizaţie a omenirii. Mesopotamia este, cu siguranţă, “leagănul umanităţii”, dar în afară de acest lucru, nu ştim prea mult despre acest loc. Cu toate acestea, specialiştii de înalt nivel şi lucrările excelente despre această perioadă nu lipsesc. Dar renumele Sumerului, pur şi simplu, nu are priză la public.

Tăblițele sumeriene

Este de înţeles că în procesul de constituire a identităţilor naţionale, europenii şi i-au ales strămoşi pe greci, estompând, în mod conştient sau nu, originile orientale. Ei au evitat să sublinieze faptul că aheenii veneau din Asia Mică, transportând cu ei miturile mesopotamiene, că Ulise este un descendent îndepărtat din Ghilgameş, că, înainte de Moise, Sargon din Akad a păşit peste ape şi a devenit regele unui popor. Vrând-nevrând, Sumerul va trăi întotdeauna în inima miturilor fondatoare ale Occidentului. Ce tristeţe că urmele lui sunt distruse în plină lumină a zilei, de cei mai civilizatori soldaţi ai pământului.

sursa

CATEGORIES
Share This