Bizar

Pat Robertson: Un asteroid ar putea lovi Pământul săptămâna viitoare

Celebrul prezentator de televiziune Pat Robertson a declarat că săptămâna viitoare Terra ar putea fi lovită de un asteroid de mărimi considerabile și astfel s-ar declanșa sfârșitul lumii.

Noile descoperiri efectuate de specialiștii de la NASA arată că planeta noastră, în trecutul ei îndepărtat, a fost lovită de mai mulți asteroizi decât s-a preconizat. Acest fapt este unul de-a dreptul cutremurător, în condițiile în care există numeroase teorii care prevăd Apocalipsa.

În conformitate cu această descoperire, Pat Robertson, unul dintre cei mai apreciați prezentatori ai postului de televiziune american ABC TV, a declarat că săptămâna viitoare planeta noastră ar putea fi lovită de un asteroid de proporții. În urma impactului, viața ar fi pusă sub semnul întrebării. Aceste idei sunt specifice prezentatorului american, pentru că în urmă cu circa 10 ani, Robertson a scris o carte, „The end of the age”, în care prezenta scenariul apocaliptic al sfârșitului vieții de pe Terra. Acest sfârșit este indus de impactul unui meteorit imens cu Terra.

„Un asteroid care va lovi Pământul. Nu văd ce altceva ar putea îndeplini cuvintele profetice rostite de Iisus Hristos mai bine decât un impact cu un asteroid. Nu ştiu ce altceva ar putea face mările să se agite, cerul să se întunece, Luna şi Soarele să nu mai lumineze și națiunile Pământului să se întrebe îngrozite ce se întâmplă”, a explicat Robertson.

„S-ar putea întâmpla săptămâna viitoare sau peste o mie de ani, dar trebuie să fim pregătiți indiferent când va veni timpul”, a mai precizat Robertson.

asteroid1 - Pat Robertson: Un asteroid ar putea lovi Pământul săptămâna viitoare

Gravitația lui Jupiter atrage majoritatea asteroizilor, dar există posibilitatea ca într-o zi unul dintre ei să scape și să se năpustească cu toată forța asupra planetei noastre. Trebuie să fim conștienți că acest pericol există și că scenariul s-a mai petrecut de foarte multe ori în trecut și cu siguranță se va mai petrece și în vremurile care vor veni.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top