Mistere

Parul de inger, legatura dintre extraterestri si religie?

Părul de înger este o substanţă regăsită atunci când un OZN zboară la altitudine joasă sau aterizează pe Pământ. A fost descris de către martorii oculari ca fiind o substanţă vâscoasă, care seamănă cu ceva între o pânză de păianjen şi un jeleu.

Rapoartele cât şi mărturiile arată că ciudata substanţă se dezintegrează sau se evaporă la puţin timp după formare. Cercetătorii nu au putut identifica niciodată această substanţă, dar există o teorie care susţine că părul de înger se formează atunci când un obiect spaţial întră în atmosferă, iar aerul ionizat de pe câmpul magnetic al obiectului devine vâscos. La puţin timp după aceea îşi revine fapt pentru care oferă senzaţia că se evaporă, sau dispare.

Un caz incredibil a fost semnalat în Oloron, Franța, în anul 1952, când martorii oculari au raportat zeci de nave extraterestre care zburau la joasă altitudine. Atunci s-a găsit cel mai mult păr de înger din toate timpurile.

La 2 noiembrie 1959, în oraşul portughez Lisabona, aproape că a plouat cu păr de înger. Atunci oamenii de ştiinţă au avut posibilitatea să-l colecteze şi să-l supună unor teste. Pentru că tehnologia în acele vremuri nu era atât de avansată, nu au putut să descopere decât faptul că substanţa în sine părea să fie vie.

par de inger - Parul de inger, legatura dintre extraterestri si religie?

După cum se menţionează în numărul pe 1950 al revistei Philadelphia Inquirer, doi poliţişti din Philadelphia de Sud (Statele Unite) se aflau în patrulă de seara când au văzut un fel de paraşuta care cădea pe pământ. Obiectul avea o lungime de 1,8 m şi când a aterizat în cele din urmă, poliţiştii au văzut că străluceşte în nuanţe de purpuriu şi argintiu. Unul dintre oameni a întins mâna ca să atingă substanţa, dar „materia pe care a pus mâna s-a dizolvat imediat şi nu a lăsat decât o uşoară urmă lipicioasă, fără miros”. După doar 25 de minute dispăruse complet.

Părul de înger a mai fost văzut şi în numeroasele apariţii mistice ale Fecioarei Maria sau a fost menţionat de mai multe ori atunci când Iisus săvârşea câte o minune. Credincioşii fanatici nu pot accepta faptul că există o legătură strânsă între OZN-urile care vizitează Pământul de mii de ani şi religie. Să fie părul de înger legătura dintre o civilizaţie extraterestră şi religia pe care a adus-o Iisus pe Terra?

loading...
loading...
Click to comment

Lasă un răspuns

To Top