Papa Francisc: „Suntem în vremurile de pe urmă și urmează a doua venire a lui Iisus „

Declarațiile Papei Francisc din ziua de 31 decembrie 2013, din timpul manifestării, numită „Te Deum”, din piața San Marco, încă mai produc un ecou greu de digerat. Mesajul său pentru omenire a fost unul concis și impresionant de sigur, mai ales că subiectul principal are legătură cu cea de-a doua venire a lui Iisus și timpurile apocaliptice pe care le trăim.

Discursul impresionant al Papei Francisc s-a dorit a fi un mesaj prevestitor al vremurilor grele sau cu privire la încercările la care va fi supus omul în anii care vor urma. Schimbările climatice impresionante, zăpadă în anumite zone ale globului fără precedent, erupția numeroșilor vulcani din lume, cutremure cu intensitate crescută și haosul social pe care îl trăiește fiecare dintre noi, sunt doar câteva aspecte pe care Papa le consideră definitorii pentru ceea ce înseamnă vremuri apocaliptice.

Anul 2014 este un pas mare pe care omenirea îl face spre obiectivul său; un loc de speranță, de fericire pentru că ne vom întâlni în cele din urmă cu Dumnezeu„, susține Papa Francisc.

De asemenea, punctul culminant al discursului a coincis cu momentul în care le-a spus credincioșilor că „suntem deja în vremurile de pe urmă” și „următorul pas va fi a doua și ultima venire a lui Iisus„.

iisus1 - Papa Francisc: "Suntem în vremurile de pe urmă și urmează a doua venire a lui Iisus "

Așa cum este specificat și în Biblie, omenirea intră într-o perioadă premergătoare Apocalipsei, în care experimentează cele mai dureroase momente ale vieții. Această perioadă, dominată de forțele răului, se va încheia în clipa în care Iisus va coborî a doua și ultima dată pe Terra. Astfel, Apocalipsa înseamnă momentul de cotitură sau de schimbare a întregii vieți de pe Pământ. Conform celor declarate de Papa Francisc, nu sunt deloc departe de acel moment.

loading...

S-ar putea să-ți mai placă și Mai multe de la același autor

Lasă un răspuns