Pământul este într-o continuă schimbare! Timpul se comprimă

1

Pământul este într-o continuă schimbare. Această afirmație este susținută de oamenii de știință care au observat și studiat schimbări majore înregistrate de planeta noastră.

Gazul atmosferic situat în ultimul strat al ionosferei produce o rezonanță. În anul 1952, fizicianul german Schumann a studiat rezonanța electromagnetică care i-a permis să calculeze frecvența și nivelul de vibrație al planetei.

Începând cu anul 1987, s-a observat că rezonanța s-a modificat, de la 7,8 la 13 hertzi. Suntem în curs de a trece într-o altă dimensiune. Cu cât vibrația este mai ridicată cu atât timpul se accelerează.

24 de ore vor corespunde punctului zero sau zero timp real. Timpul basculează spre cea de a patra dimensiune. În prezent, o zi de 24 de ore, corespunde unei perioade de timp real de 16 ore.

Gregg Braden, cercetător, consideră că în momentul în care va fi atins punctul zero, planeta își va opri mișcarea de rotație timp de câteva zile, după care își reia mișcarea, dar în sens invers. Soarele va răsări de la vest și va apune la est.
Au fost descoperite vechi texte egiptene, de acum 10000 de ani, în care este descris fenomenul de oprire a rotației Pământului.

Materia este energie


Medicina tradițională susține, corpul uman nu este constituit numai din corpul fizic. Energii subtile formează alte straturi de jur împrejurul corpului fizic. Vibrațiile corpului uman sunt în legătură cu vibrațiile Pământului. Nivelul mental și spiritual vor înregistra modificări.

Creierul uman produce unde care sunt corelate până la nivelul de 13 hertzi. Peste acest nivel, intervin modificări majore de la oboseală, anxietate, forme de cancer

Axa Pământului, schimbare de poziție


rp_Terra.jpg

Axa Pământului se deplasează spre est, cu 17 centimetri pe an. Mulți ani, s-a crezut că prăbușirea și topirea masei polare din Groenlanda este cauzată de încălzirea globală. De curând, cercetătorii de la NASA au constatat că există o legătură între aceste fenomene și schimbarea poziției axei Pământului.

Întrebarea pe care și-o pun cercetătorii este cum va fi distribuită masa terestră în astfel de condiții? Se va produce o reașezare? În fiecare an, Groenlanda pierde 287 miliarde de tone de gheață, iar Antarctica, 134 miliarde de tone.





loading...
loading...