Pactul cu diavolul! Oamenii celebri și-au cedat umbra pentru bogăție

Pactul cu diavolul! Oamenii celebri și-au cedat umbra pentru bogăție

Pactul cu diavolul se produce atunci când o persoană este dispusă să-și cedeze sufletul sau popular umbra în schimbul unor lucruri lumești. Nu puțini au fost cei care, de-a lungul timpului, și-au cedat sufletul pentru a baneficia de anumite câștiguri sau bunuri materiale precum punga lui Fortunatus.

Pactul cu diavolul sau cedarea umbrei

Grecii antici au fost primii care au spus că între om sau animal și umbra sa există o legătură strânsă, pe care au definit-o precum sufletul sau psyche. Se credea că sufletul unei persoane moarte era precum o umbră, iar tărâmul lumii de apoi, patronat de Hades era de fapt un loc al umbrelor.

Grecii antici mai credeau că orice om, care îndrăznea să intre în templul lui Zeus, în decurs de un an își pierdea umbra, adică sufletul. După aceea murea, iar umbra sa trecea în grădina lui Hades.

Conceptul de suflet-umbră apare și în cultura occidentală. Se consideră că pactul cu diavolul este primul pas pe care un om îl poate face spre diavol. Atunci când diavolul nu poate câștiga sau lua sufletul lui om, acesta îi fură pur și simplu umbra. Așadar, dacă pactul nu este posibil, atunci ținta principală a diavolului este umbra.

Pactul cu diavolul

Păcălit de diavol

Superstiția aceasta este ilustrată în nuvela Nemaipomenita poveste a lui Peter Schlemihl, semnată de Adelbert von Chamisso. Protagonistul sau personajul principal, Peter Schlemihl, un om cu foarte multe probleme financiare, are ocazia să se întâlnească cu diavolul. Acesta din urmă este deghizat într-un umil bătrânel, îmbrăcat în costum ponosit de culoare gri.

Diavolul îi propune să-i cedeze umbra în schimbul unui buzunar fără fund. Aflându-se  la ananghie, Peter Schlemihl nu stă prea mult pe gânduri, fiind influențat de frumoasele vorbe rostite de necurat:

” Iertați-mă domnule! Iertați-l pe umilul dumneavoastră servitor… Vă implor să-mi acordați permisiunea ca să vă ridic umbra și s-o așez în buzunarul meu…” i-a spus zâmbind bătrânelul.

Pentru această nimica toată, Peter Schlemihl primea un buzunar fără fund sau punga lui Fortunatus, care nu se termina niciodată. Orbit de această promisiunea, personajul în cauză renunță la umbra sa. Atunci realizează greșeala pe care a făcut-o, pentru că un om fără umbră era respins de societate și chiar de soția sa.

Pactul cu diavolul

Neavând umbră, oamenii nu au încredere în tine, pentru că este pe jumătate om. În acel moment Peter Schlemihl reflectă asupra greșelii sale și realizează că în această lume, condusă de aur și bogății, umbra este mai prețioasă decât orice diamant sau lingou de aur.

Oameni care au făcut pact cu diavolul

Aceasta este doar una dintre sutele sau miile de povești, care detaliază momentele în care oamenii au ales să facă pact cu diavolul.  Există numeroși oameni celebri despre care se spune că au renunțat la sufletul lor pentru faimă sau bogăție.

Vă prezentăm șase cazuri ale unor oameni despre care se spune că au făcut pact cu forțele malefice. În schimbul acestui pact au primit bani, faimă, talent.

Urbain Grandier (1590-1634)

A fost condamnat la moarte fiind acuzat că a făcut pact cu diavolul și pentru acte de vrăjitorie. Grandier a fost preot și a fost considerat un veritabil Rasputin al Franței. Cu tot statutul pe care îl avea, a fost implicat în numeroase scandaluri și aventuri amoroase.

Scandalul a început în anul 1632, atunci când, maica superioară a unei mănăstiri l-a acuzat că a trimis diavolul pentru a abuza sexual de ea. Acestui demers s-au alăturat și alte măicuţe, susținând același lucru.

Acasă la Grandier a fost descoperit un document scris în limba latină cu sânge. Documentul a fost scris invers, de la sfârșit către început. Documentul este expus la Biblioteca Națională a Franței. Grandier a fost ars pe rug.

Johann Georg Faust (1480-1540)

Faust s-a născut în Germania, unde studiază teologia. Este remarcat prin abilitățile sale de medic, alchimist, filosof, astrolog, magician, realizator de horoscoape.

Pactul cu diavolul

Din cauza faptului că ducea o viață tenebroasă, îl adula pe diavol, este exclus din biserică și din mediile universitare. Doi dintre prietenii săi aveau să declare că Faust făcuse pact cu diavolul chiar în prezența lor.

În timpul unui experiment de alchimie, încerca să transforme metalele simple în aur, a murit ca urmare a unei explozii. Trupul său a fost sfârtecat, semn că diavolul își luase răsplata, este textul dintr-un document al vremii.

Pustnicul Herman (secolul al XIII-lea)

El este autorul celebrei Biblii a Diavolului. Textele vremii scriu despre un mare păcat pe care călugărul Herman l-ar fi făcut, în timp ce se afla la mănăstirea benedictină Podlazice, Cehia.

Șocați de fapta sa, confrații săi decid să fie zidit de viu. El a implorat clemență și a spus că va scrie o carte într-o singură noapte care să cuprindă toate învățăturile lumii.

În acea noapte, el a făcut pact cu diavolul în schimbul sufletului său și ar fi reușit să scrie Codex Gigas, Biblia Diavolului, care l-ar fi salvat de la moarte. Cartea are o greutate de 75 de kilograme și o lungime de aproape un metru. Codexul a necesitat pielea tăbăcită a 160 de măgari pentru a fi realizat în întregime.

Biblia prezintă imagini demonice și un uriaș portret al diavolului. Grafologii susțin că a fost un singur autor al scrierii, dat fiind faptul că nu există nici cea mai mică schimbare a scrierii.

Un alt mister care înconjoară Codexul este lipsa a șapte pagini din cele 320, despre care se spune că conțineau texte care ar fi putut compromite biserica benedictină. Biblia Diavolului și-a câștigat o reputație de pază rea aducând tragedii posesorilor săi.

Pactul cu diavolul – Niccolo Paganini (1782-1840)

Înainte să se nască, mama lui a avut un vis premonitoriu, în care fiul său urma să ajungă un mare violonist. La vârsta de 13 ani, Paganini era un virtuoz al vioarei. La vârsta de 23 de ani, avea un succes nebun, iar foarte mulți susțineau că la mijloc este mâna diavolului.

Curios este faptul că el nu a dezmințit niciodată acest zvon. La vârsta de 40 de ani, murea de sifilis. Oamenii au fost convinși că acesta este prețul pactului cu diavolul.

Charles Baudelaire

Poetul francez Charles Baudelaire a fost acuzat de satanism şi de adorarea diavolului, cu care se spune care ar fi încheiat un pact pentru a avea succes în domeniul literar, datorită unora dintre versurile sale, în special Litaniile către Satana. În aceste versuri, poetul îşi exprimă admiraţia pentru personajul întunecat.

Modul în care s-a încheiat viaţa sa, cu hemiplegie, paralizie şi afazie, a contribuit la această teorie potrivit căreia corpul său era condamnat treptat, după ce şi-a vândut sufletul.

Teoria pactului cu diavolul nu se susţine însă în cazul lui Baudelaire. Ateu declarat, poetul folosea artă să pentru a distruge canoanele impuse de alţii, codul moral din acel moment şi a refirma individualitatea oamenilor.

În acest context, versurile de adoraţie pentru Satana nu trebuie luate ca atare, ci ca un simbol, Demonul este un simbol al revoluţiei morale a autorului.

Pactul cu diavolul – Charles Manson

Crimele comise de Familia Manson sunt încă învăluite într-o aură de mister şi legenda, Charles Manson fiind unul dintre asasinii în serie cei mai faimoşi ai secolului XX.

Pactul cu diavolul

Adoraţia satanică este considerată ca fiind una dintre explicaţiile crimelor violente din 1969, ţinând cont de picturile cu sânge de pe pereţi şi de discursurile lui Manson, bazate pe concepte ale budismului şi pe religiile orientale, impregnate însă cu un misticism obscur.

La această teorie a contribuit şi uciderea actriţei Sharon Tate, soţia lui Roman Polanski, care tocmai terminase filmul Rosemary’s Baby, în care se explora satanismul şi venirea fiului lui Satana pe lume, pentru care primise ameninţări publice din partea mai multor grupuri ezoterice.

Asasinatele lui Manson au avut o componentă religioasă importantă, bazate pe modul în care Mason interpreta Apocalipsa. Experţii au spus că aceste crime au apărut şi în urma consumului de alcool şi droguri.

Giuseppe Tartini

În cazul muzicianului italian Giuseppe Tartini nu se poate vorbi chiar de un pact, ci mai degrabă de o colaborare cu diavolul, care i-a adus acestuia faimă.

Tartini a povestit că atunci când avea 21 de ani, diavolul i-a apărut în vis, iar el l-a făcut pe acesta să cânte la vioară. Tartini a spus că muzica pe care Satana a cântat-o era incredibil de frumoasă. După ce s-a trezit, a încercat să recompună aceasta simfonie, însă i s-a părut că era cu mult inferioară celei din vis.

Şi-a publicat însă opera sub numele de Trilul diavolului şi a devenit cunoscut, reuşind să îşi deschidă propria sa şcoală. Nu a reuşit însă să mai compună ceva la fel de frumos ca Trilul diavolului.

CATEGORIES
TAGS
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)