Mistere

OZN-urile din Bibilie

Exista coincidenţe, între detaliile relatate de martorii fenomenului OZN şi de martorii apariţiilor fenomenelor sfinte, aceste coincidenţe nu par să fie întâmplătoare. Astfel, exista şi coincidenţe asemănătoare faţă de relatări din Biblie, cartea de căpătâi a spaţiului nostru cultural.

Divinitatea coboară pe Pământ, pluteşte în aer, ori urca la loc în Cer, înconjurata de cele mai multe ori de un joc de lumini, de fum sau aburi. Astfel, la ieşirea din Egipt, „Domnul îi călăuzea, mergându-le înainte şi arătându-le calea: ziua în stâlp de nor; noaptea în stâlp de foc. Şi n-a lipsit stâlpul de nor, ziua, nici stâlpul de foc, noaptea, de dinaintea întregului popor”; „în straja dimineţii a căutat Domnul din stâlpul cel de foc şi de nor spre tabăra egiptenilor şi a umplut tabăra egiptenilor de spaimă”.

„Domnul sade pe un nor”, mergând asupra Egiptului pentru a-l pedepsi s.a.m.d. Un vehicul asemănător a vegheat deasupra taberei fiilor lui Israel şi în peregrinările prin deşertul Sinai, ziua în chip de nor, iar noaptea ca „o vedere de foc”, îndrumându-i când şi unde să-şi mute tabăra. Aceste descrieri sunt foarte apropiate de cele pe care le găsim şi în rapoartele OZN din zilele noastre, exceptând desigur termenii tehnici. Rapoarte despre OZN-uri ascunse în nori sau chiar deghizate în nori, ca şi despre OZN-uri în formă de coloană, exista şi în zilele noastre.

Acel rug „care ardea dar rugul nu se mistuia” pe muntele Sinai, ca şi muntele „care ardea în pară de foc” atunci când s-au dat cele zece porunci, nu par să fie flacăra incendiilor, întrucât „nu mistuiau”, ci, mai degrabă, o lumină orbitoare a unui vehicul din care apar Dumnezeu sau îngerii lui. Pe atunci focul era singura sursă pentru o lumină puternică nocturnă, deci şi singurul cuvânt care se putea folosi în acest scop. După anumite opinii, „întunericul” de care se vorbeşte în acelaşi context ar trebui înţeles drept partea solidă, eventual internă, a vehiculului ceresc. Astfel s-ar interpreta, de exemplu, afirmaţia „Moise a intrat în întunericul în care era Dumnezeu” (Ieşirea 20; 21) sau „Domnul a zis că vrea să locuiască în întuneric” (2 Paralipomena 6; 1) etc.

ozn1 - OZN-urile din Bibilie

La aterizarea vehiculului cu care călătoreşte Domnul, „tunete s-au făcut pe muntele Sinai şi fulgere şi nor înnegurat şi sunet de trâmbiţe… Iar muntele Sinai fumega tot, ca pe el Se pogorâse Dumnezeu în foc; şi fum se înalta ca fumul de cuptor; şi tot poporul era prins de cutremur” (Ieşirea 19; 16-18). Oamenii au fost avertizaţi ca „cel ce se va atinge de munte, cu moarte va muri” şi nu va fi permis să-l mai atingă mana omenească (Ieşirea 19; 12-13). Interesant ca şi în vremurile noastre s-au consemnat mai multe cazuri în care persoane care au stat prea aproape de un OZN au fost iradiate sau au suferit arsuri asemănătoare cu cele produse de microunde. Să fi fost avertismentul biblic o precauţie faţă de efecte nedorite de acest tip?

Vehicule zburătoare stranii sunt menţionate şi în Noul Testament. La naşterea lui Iisus o lumină călăuzeşte magii: „steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra locului unde era Pruncul” (Matei 2; 9). Evident, nu putea fi vorba de un astru obişnuit. Poate că aceeaşi lumină s-a aprins şi asupra păstorilor din preajmă, întocmai ca în numeroase rapoarte despre întâlniri nocturne cu OZN-uri: „şi iată îngerul Domnului a stat lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor şi ei s-au înfricoşat cu frică mare” (Luca 2; 9).

loading...

Cel ce crede sincer în învierea lui Iisus în trup, este convins implicit şi de înălţarea sa în trup şi nu doar ca spirit. Noul Testament ne şi spune că „S-a înălţat şi un nor L-a luat din ochii lor. Şi privind ei discipolii, în timp ce El mergea la Cer, iată că lângă ei au stat doi bărbaţi în haine albe, care au şi zis: Bărbaţi galileeni de ce staţi privind la Cer? Acest Iisus, care s-a înălţat de la voi la cer, aşa va şi veni, cum L-aţi văzut voi mergând la cer” (Fapte; 1, 9-11). Ce alt cuvânt mai potrivit decât „nor” putea găsi scriitorul din antichitate în vocabularul său pentru a numi un obiect său vehicul miraculos care pluteşte în aer, înălţându-se apoi în ceruri? O semnificaţie aparte au şi cei „doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb”, personaje de asemenea frecvent asociate cu rapoartele privind răpirile actuale OZN.

O altă întâmplare miraculoasă în care apar elemente comune întâlnirilor OZN este şi convertirea lui Saul (Pavel) prin apariţia lui Iisus, pe drumul Damascului. În acest caz reîntâlnim şi o altă particularitate frecvent relatată în rapoartele privind întâlnirile apropiate cu OZN-uri şi anume percepţia diferită a aceluiaşi eveniment de către diferiţi martori.

loading...
Click to comment

Lasă un răspuns

To Top