Descopera

Ororile ascunse in inchisoarea CIA din Romania. The Guardian: Se faceau experimente pe oameni in centrele secrete de detentie

Un document intern al CIA publicat luni de The Guardian amplifica scandalul inchisorilor secrete ale agentiei americane, dintre care una ar fi functionat si pe teritoriul tarii noastre.

Documentul, ale carui prevederi sunt inca in vigoare, arata ca CIA desfasoara de ani de zile un program de experimente pe oameni. Aprobat de George Tenet, directorul agentiei intre 1997 si 2004 (foto jos), actul le-a dat practic mana libera agentilor sa foloseasca tehnici extrem de brutale de interogare a suspectilor perfectionate in urma testarii lor de catre medici si de psihologi.

Medici si tortionari
Incepand din anii ’70, dupa dezvaluirea faimosul program MK-Ultra, Agentia Centrala de Informatii nu a mai avut dreptul sa faca experimente medicale pe suspecti fara consimtamantul acestora. Documentul publicat de “The Guardian” arata insa ca, inca dinainte de atentatele din 11 septembrie, CIA, sub conducerea lui George Tenet, si-a dat singura dreptul de face teste pe oameni, in principal pentru a-si eficientiza tehnicile de tortura.

Ca exemplu este dat Abu Zubaydah, suspect de terorism pe care s-a folosit pentru prima data tehnica simularii inecului (“waterboarding”), prilej cu care aceasta metoda de tortura a fost perfectionata cu concursul personalui medical al CIA, care ii sfatuia pe agenti ce sa faca pentru ca Zubaydah sa nu isi piarda cunostinta si in ce conditii sa fie torturat ca sa cedeze.

CIA vorbeste despre “conditii medicale riguroase”
Potrivit “The Guardian”, doctorii erau implicati in torturarea detinutilor si le dadeau sfaturi celor insarcinati cu interogarea acestora. Reprezentantii Agentiei sustin ca medicii din centrele secrete de detentie aveau doar rolul de a se asigura ca interogatoriile au loc “in conditii medicale riguroase”.

Raportul anchetei privind activitatile CIA prezentat Senatului american si publicat anul trecut de „Washington Post” arata insa ca doctorii faceau mult mai mult decat atat, implicandu-se activ in torturi si in perfectionarea acestora. Raportul arata si ca multi medici erau ingrijorati de faptul ca participarea lor la interogatorii reprezinta o incalcare a eticii medicale si juramantului hipocratic.

loading...

Cum au actionat medicii CIA de la baza din Romania
Acelasi raport arata ca “tehnicile extinse de interogare” – eufemismul folosit de Agentie pentru tortura – au fost utilizate si la inchisoarea CIA din tara noastra, iar numele lui Geoerge Tenet apare in discutie in repet. Printre suspectii care au ajuns in tara noastra, potrivit raportului Senatului, se numara Abu Faraj al-Libi, seful operativ al Al-Qaeda, care a fost torturat mai bine de o luna pana cand s-a plans ca nu mai aude, fiind apoi mutat la Guantanamo. In cazul lui al-Libi, medicii CIA au avut totusi un rol pozitiv: potrivit raportului, ei si-au exprimat ingrijorarea asupra unor „riscuri medicale si psihologice inacceptabile” daca se continua utilizarea torturii.

La fel ar fi procedat doctorii inchisorii CIA din Romania si in cazul lui Abd al-Rahim al-Nashiri, considerat ca fiind cel care planifica operatiunile teroriste ale al-Qaeda. Unul dintre cei mai dificili detinuti, potrivit raportului Senatului SUA, Nashiri a fost supus la torturi greu de imaginat, ajungand sa fie hranit rectal. In cele din urma, in octombrie 2004 o evaluare psihologica a lui Nashiri realizata la centrul secret de detentie din Romania a fost folosita de CIA pentru a incepe discutia la cel mai inalt nivel despre incheierea programului de detentie.

„Daca spui adevarul, halucinatiile se opresc”
Tot in centrul secret din tara noastra a fost torturat si Hassan Ghul, evaluat de CIA ca agent al Qaeda. Printre altele, Ghul a a fost pus sa stea in picioare cu mainile deasupra capului timp de ore intregi si tinut fara somn vreme de 59 de ore. Cand a inceput sa aiba halucinatii, i s-a spus ca e normal si ca halucinatiile se vor opri cand va spune adevarul, desi medicii CIA de la alte baze le permisesera suspectilor sa doarma in situatii similare

De asemenea, atunci cand Ghul s-a plans de dureri de spate ca urmare a torturilor fizice suferite, „anchetatorii i-au spus ca nu-i intereseaza daca are dureri, ci doar daca da informatii complete si reale”. Un medic al CIA a observat ca Ghul sufera de „oboseala fizica notabila” si o „usoara paralizie a mainilor si picioarelor ca urmare a spanzurarii si lipsei de somn„. Medicul a conchis inca ca detinutul este stabil clinic si ca semnele vitale sunt normale, dand astfel unda verde continuarii torturilor. In ciuda chinurilor la care a fost supus, Ghul nu a oferit nicio informatie noua sau valoroasa si ulterior a fost eliberat.

Torturat pana a ajuns sa isi doreasca moartea
Janat Gul, un alt suspect detinut de CIA in Romania, a fost si el supus la torturi similare pana cand a ajuns „sa nu se mai poata orienta in timp si spatiu” si le-a spus celor care il interogau ca „si-a vazut sotia si copii intr-o oglinda si le-a auzit vocile”. S-a continuat insa folosirea “tehnicilor extinse de interogare” pana cand Gul le-a cerut agentilor “sa il lase sa moara sau sa il ucida”.

cia - Ororile ascunse in inchisoarea CIA din Romania. The Guardian: Se faceau experimente pe oameni in centrele secrete de detentie

Gul a fost supus la toate torturile din arsenalul CIA, in afara de tehnica simularii inecului. De pilda, in august 2004 a fost tinut aproape 48 de ore in picioare, fara sa fie lasat sa doarma si facandu-si nevoile intr-un scutec pentru adulti. In final, seful bazei CIA din tara noastra a conchis ca “Gul nu e cine credeam ca este”, adica unul dintre liderii al-Qaeda, ci doar un simplu intermediar, astfel ca oricat ar fi fost torturat, nu avea cum sa divulge informatii valoroase.

Protv

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top