Oraşul secret de sub Constanţa! Iată ce se află acolo

Oraşul secret de sub Constanţa! Iată ce se află acolo

Puţini dintre constănţeni ştiu că sub oraşul Constanţa se află adevărate comori. Respirăm istorie la orice pas, Dobrogea fiind zona din ţară unde au fost ridicate cele mai multe basilici, între secolele IV-VII.

Cum italienii au cele şapte coline, aşa noi, dobrogenii, avem cele şapte basilici, scrie cugetliber.ro. Roma a fost construită pe şapte coline, iar Constanţa a fost construită peste cele şapte basilici.

Diferenţa dintre noi şi poporul italian este că noi nu avem bani să ne dezgropăm comorile să le arătăm lumii întregi.

Aceste basilici încă stau în picioare, dar sunt îngropate. Peste unele dintre ele s-au construit blocuri, s-a turnat asfalt, în timp ce altele au rămas sub grămezi de pământ.

Înghiţite de asfalt

Sub clădirile Constanţei, dar şi sub asfaltul oraşului, vestigiile arheologice aşteaptă să fie scoase la lumină.

Echipele de cercetători au localizat vestigiile arheologice de o însemnătate deosebită, dar din păcate totul s-a sistat. Lipsa banilor şi a vreunei perspective de conservare i-a determinat pe specialişti să renunţe.

Dr. cercetător ştiinţific Virgil Lungu spune că toate basilicile din zonă au fost identificate, fiind în atenţia cercetătorilor. Din păcate, nu există niciun program care să valorifice comorile de sub pământ.

Constănţenii s-ar putea mândri cu cele două basilici paleo-creştine aflate între strada Traian şi Bulevardul Ferdinand. Basilica Mare, a cărei dimensiune depăşeşte 40 metri lungime şi peste 15 metri lăţime, se află sub blocurile „comuniste” dintre cele două străzi. În lipsa unui program de punere în valoare şi această bazilică este dată uitării.

Basilica Mică măsoară peste 30 metri lungime şi se află tot în zonă. La Poarta I, locul unde întorc autobuzele la cap de linie, găsim o alta, din secolul V.

Şi sub hotelul IBIS din Constanţa, la intersecţia străzilor Mircea cel Bătrân cu Negru Vodă, se află o basilică cu care orice oraş al lumii s-ar mândri, scrie realitatea.net.

Aceasta din urmă datează din secolele lV-VI şi este cea mai mare dintre toate, având o lungime de peste 50 de metri şi o lăţime de peste 20 de metri.

De-a lungul anilor, specialiştii nu au căzut de acord asupra locaţiei Basilicii Metro-politane a Tomisului. Experţii şi-au dat cu părerea că fie lăcaşul de sub hotel IBIS a fost sediul Mitropoliei datorită dimen-siunilor mari fie templul de sub blocurile din zona Ferdinand -Traian.

constanta

În acea vreme, în spaţiul Dobrogei existau edificii şi mai mari, cum este cel de la Histria, care are peste 60 de metri lungime, ceea ce a făcut ca teoriile iniţiale să cadă.

Chiar dacă sediul Episcopiei Metropolitane rămâne necunoscut, Dobrogea ar putea concura la capitolul moştenire culturală cu orice capitală europeană.

loading...
CATEGORIES
TAGS
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)