Descopera

OPERAȚIUNEA MONARCH, COPII DISPĂRUȚI, REȚELE DE ABUZ ȘI CONTROL MENTAL

Operațiunea Monarch este un program prin care se încearcă preluarea puterii de către forțe ale noii ordini mondiale oculte. Rețele de abuz, pedofilie, copii dispăruți, control mental, toate acestea sunt negate de reprezentanții FBI-ului. Este o realitate, care nu există în viziunea celor de la FBI.

Cu toate acestea există probe care susțin că toate acestea se produc. Dispariții există, experimente privind schimbarea comportamentului mental se fac, în special pe copii, cazurile de răpiri s-au înmulțit. Multe mărturii susțin că aceste teste sunt făcute de militari împreună cu extratereștrii. Peste 3,5 milioane de americani susțin că au fost răpiți și precum cobaii au suferit operații făcute de militari și extratereștrii.

Cercetătorul Fritz Springmeier a declarat că peste 2 milioane de persoane au suferit intervenții medicale, pentru schimbarea comportamentului. Un mijloc folosit în astfel de experimente este trauma. Este un mod eficace, spun medicii, de a schimba comportamentul uman și de a avea controlul mental total, asupra acestor victime. Este vorba despre inducerea sindromului personalității multiple.

În Belgia, în perioada 1996-2004 a funcționat o rețea de pedofilie, în care au fost implicate și nume importante.
A fost cazul cel mai elocvent, că o astfel de rețea s-a putut dezvolta în inima Europei, sub privirile autorităților.
În toată această rețea de pedofilie a fost arestat și condamnat un singur individ, autoritățile belgiene refuzând să urmărească pista unei rețele, extrem de bine organizate. Este cât se poate de clar că nu s-a vrut aflarea adevărului sau autoritățile nu au fost lăsate să investigheze în profunzimea faptelor. Reprezentanți ai CIA susțin că acest proiect nu există pentru că el a fost oprit în anii 70. Sunt multe persoane care spun contrariul.
William Colby, un fost înalt reprezentat al CIA, a declarat înainte să moară, că proiectul Monarch s-a dezvoltat în anii 60, în perioada războiului rece.

Americanii erau preocupați de spionajul performant pe care-l făceau rușii, prin schimbarea comportamentului și prin controlul mental. Persoanele supuse unor astfel de experimente erau clasificate ca fiind Apha 1 , 2, și 3 după stadiul pe care îl aveau în controlul mental.

Americanii au început experimentele, multe au eșuat, mulți subiecți au murit sau au rămas cu sechele pe viață.
Cei care au scăpat cu viață au devenit cei mai buni ucigași plătiți din lume. În perioada în care George Bush Senior a fost șef la CIA, în SUA au intrat cele mai mari cantități de droguri, sub protecția CIA și FBI.

Multe din experimente se bazau pe utilizarea drogurilor puternice și nu numai. Influente personalități din SUA au fost atrase în afaceri cu droguri, sau la consumul acestora, după care au început să fie șantajați de autoritățile americane. Era o formă de a scăpa de persoane puternice, pe segmente economice sau financiare, sau de persoane incomode sistemului.

În urma șantajului, acestea erau obligate să renunțe la poziția lor și implicit la afacerile lor. În ceea ce privește rețeaua de pedofilie, o parte dintre copii erau trimiși la Casa Albă, pentru orgii sexuale, iar altă parte, prin programe de schimbări comportamentale și control mental, deveneau asasini sau spioni. Era o adevărată pepinieră în acest sens.
După ce faptele au început să iasă la iveală, autoritățile au fost obligate să investigheze activitatea CIA. Raportul a fost dezastruos pentru CIA. Peste 59 de copii, în vârstă de trei ani, au fost torturați, drogați și violați, într-o bază militară. Alții erau folosiți în ritualuri satanice.

Aceste fapte nu sunt recunoscute, din cauza caracterului lor abominabil, de încălcare a tuturor drepturilor omului. Ele există și sunt practicate nu numai de americani. Subiecții făcând parte din categorii sociale defavorizate, nu au creat probleme în ceea ce privește dispariția lor. O statistică prezintă că într-un an, în România, dispar 3200 de copii, în Franța aproape 1000.

OPERA%C8%9AIUNEA MONARCH - OPERAȚIUNEA MONARCH, COPII DISPĂRUȚI, REȚELE DE ABUZ ȘI CONTROL MENTAL

Cine finanțează astfel de proiecte, care însumează costuri foarte mari? Congresul american susține că nu aprobă finanțarea unor astfel de proiecte. Rămâne un singur răspuns. Persoane fizice finanțează astfel de proiecte, în scopuri numai de ei știute.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top