Descopera

Olivia Steer: „Vaccinurile sunt un mit, nu te protejează, te îmbolnăvesc”. Mesajul autorităţilor pentru părinţii care refuză să îşi vaccineze copiii

Tot mai mulţi români refuză să îşi vaccineze copiii de frica efectelor adverse, care pot fi de la o uşoară senzaţie de durere în locul unde au fost vaccinaţi şi până la apariţia şocului anafilactic. Autorităţile sunt îngrijorate de acest fenomen şi le recomandă părinţilor ca, înainte de a lua decizia de a nu-şi vaccina copiii, să se documenteze din surse credibile şi să nu apeleze doar la internet.

Autorităţile sanitare din România avertizează că numărul părinţilor care refuză să îşi vaccineze copiii, inclusiv cu vaccinurile incluse în schema naţională, este în creştere. Printre cei care nu sunt de acord cu vaccinarea sunt şi persoane publice, precum Olivia Steer. Recent, soţia lui Andi Moisescu s-a declarat împotriva tuturor vaccinurilor, catalogându-le drept inutile, “atât timp cât avem un stil de viaţă sănătos”.

„Nu cred în ele pentru că toate vaccinurile au în compoziţia lor mercur şi aluminiu, o combinaţie fatală, care de cele mai multe ori dă probleme de sănătate copiilor, iar în cazurile mai grave autism. Mă ţin departe de ele”, a spus Olivia Steer, în cadrul unei emisiuni televizate.

Nu este singura care consideră asta. Datele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că în ultimi ani rata de vaccinare în România a scăzut chiar şi cu 10 procente în cazul unor produse biologice. Potrivit datelor, în 2004 rata de vaccinare era de 95% în rândul copiilor, acum scăzând înspre 92%, iar pe unele vaccinuri chiar şi până la 85%.

Specialiştii sunt îngrijoraţi. Adriana Pistol, directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, declară pentru gândul că scăderea ratei de vaccinare poate avea un impact negativ nu doar asupra sănătăţii copilului nevaccinat, ci a întregii societăţi. “Părinţii refuză să îşi vaccineze copiii cu produse care sunt pe piaţă de zeci de ani, care şi-au dovedit eficienţa în repetate rânduri, iar a căror efecte adverse sunt extreme de rare. Acele boli despre care aceşti părinţi nu mai aud vorbindu-se nu au dispărut de pe faţa Pământului, nu s-au mutat pe Marte sau pe Venus. Sunt lângă noi şi numai cu o protecţie suficientă, cu un procent suficient din populaţie vaccinat, putem să le ţinem în continuare istorie. În situaţia în care din ce în ce mai multe persoane refuză să îşi vaccineze copiii, bolile vor reveni. Atunci, în mod evident, foarte mulţi copii vor ajunge din nou paralitici în urma poliomelitei, sau vor muri în urma difteriei, a tusei convulsive. Vor sta în spitale. Vor suferi”, a spus Adriana Pistol.

Părinte: „După vaccin anti-poli Ciprian a făcut bronşiolită, iar acum suferă de autism”

loading...

Specialiştii din domeniul sanitar vorbesc despre două categorii de părinţi care refuză să îşi vaccineze: cei care sunt împotriva tuturor serurilor şi cei care le refuză selectiv.

Olivia Steer este unul dintre părinţii care este împotriva tuturor vaccinurilor. “Sunt periculoase, sunt nişte produse fabricate din substanţe chimice, de sinteză, extrem de periculoase, care nu au cum să te protejeze. Vaccinurile sunt un mit, nu te protejează, te îmbolnăvesc. Poate că efectele nu sunt imediate, ca atunci când copilul începe să dezvolte tot felul de simptome grave, febră de 40 de grade, vărsături şi aşa mai departe, iar treptat, treptat chiar autism, dar acele substanţe se acumulează în organism şi, dacă tu nu eşti capabil să le scoţi rapid şi eficient, ele se vor transforma în tumori canceroase sau alte probleme de sănătate foarte grave”, a mai spus aceasta.

Olivia Steer este unul dintre părinţii care nu au trăit pe propria piele ce înseamnă efectele adverse ale unui vaccin, spre deosebire de Viorica Puiu, o mamă ca atâtea altele din România, care susţine cu un vaccin i-a distrus viaţa copilului său, Ciprian.

Băiatul ei, acum în vârstă de 21 de ani, a fost diagnosticat cu autism. Viorica Puiu susţine că, în 1993, când fiului său, pe atunci în vârstă de 6 luni, i-a fost administrat vaccinul anti-polio, sub formă de picături. La scurt timp de la administrarea produsului biologic, ar fi apărut problemele – prima dintre ele, o bronşiolită.
„Ne-am internat în spital. Acolo a făcut aprindere de plămâni de două ori, după ce i s-a administrat antibiotice, intramuscular. Dimineaţa, spre groaza mea, copilul a fost, pot să zic, în stadiul de legume. Îi ridicam mânuţele şi îi cădeau pe lângă. Avea peste 6 luni. La consulturi mi se spunea: ‚A, nicio problemă este o reacţie de la antibiotic’”, avea să-şi spună femeia povestea la România te iubesc.

Autorităţile spun că efectele adverse ale vaccinurilor sunt recunoscute, ele fiind trecute inclusiv pe prospect, dar punctează că vaccinurile nu duc la apariţia autismului. „Isteria cu autismul” ar fi pornit de la medicul britanic Andrew Wakefield, care a realizat un studiu în 1998, analizând efectele adverse ale vaccinului împotriva rujeolei, oreionului şi rubeolei (ROR).

Rezultatele cercetăriiau arătat că acest produs biologic ar duce la apariţia autismului. Ulterior s-au făcut alte studii care au arătat nu ar exista nicio legătură între vaccinul ROR şi autism. Mai mult, s-a constatat că Wakefield falsificase rezultatele studiului său, motiv pentru care şi-a pierdut şi dreptul de a mai profesa medicina.

Mesajul autorităţilor: „Înainte de a lua decizia de a vaccina sau nu copilul, părinţii să se informeze”

Potrivit statisticilor, anual, peste 3 milioane de copii sub vârsta de 5 ani mor, la nivel global, din cauza nevaccinării. Datele mai arată că bolile pneumococice reprezintă principala cauză de mortalitate la nivel global la copiii cu vârste sub 15 ani, dintre afecţiunile care pot fi prevenite prin vaccinare. Bolile pneumococice nu afectează doar copiii, ci şi adulţii. Cifrele arată că peste 1.600.000 de persoane mor din această cauză, dintre care aproape 1 milion sunt copii cu vârste sub 5 ani.

În România, conform Institutului Naţional de Sănătate Publică, rata mortalităţii infantile din cauza bolilor pneumococice la nivelul anului 2010 la 1.000 născuţi vii a fost de 9,79. Acest lucru situează ţara noastră pe locul doi, după Republica Moldova, deasupra mediei europene, ţinând cont de faptul că media este de 4,18 decese la 1.000 de născuţi vii.
În cazul meningitei pneumococice, rata medie de mortalitate în Europa este estimată de 38%. Mai mult, această boală are şi efecte negative pe termen lung, printre care se numără retardul mental, convulsii, tulburări motorii, tulburări de vorbire şi surditate.

vaccin - Olivia Steer: "Vaccinurile sunt un mit, nu te protejează, te îmbolnăvesc". Mesajul autorităţilor pentru părinţii care refuză să îşi vaccineze copiii

Directoarea Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile spune că unul dintre principalele motive pentru care s-a ajuns la un astfel de trend ar fi faptul că părinţii nu cer păreri avizate cu privire la a face sau un vaccin. “De cele mai multe ori părinţii optează să citească pe internet despre vaccinuri. Internetul este unul dintre ‚virusurile’ care infestează mase întregi şi unde oricine are posibilitatea să se exprime, lucru care nu este rău, dar cu condiţia: atunci când ne exprimăm asupra unui domeniu să ştim şi ce vorbim şi de unde ne colectăm informaţia. Marea problemă este că pe internet nu vorbesc în totdeauna specialişti. Iar oamenii poate că nu ştiu ce să creadă, posibil că le este greu să selecteze ceea ce este adevărat şi ceea ce nu este adevărat. Vaccinarea este instrumentul care ne-a scăpat pe noi şi întreaga omenire de o serie de boli extraordinar de severe şi invalidante”, precizează Pistol.

Oficialul îi sfătuieşte pe părinţi ca înainte de a-şi vaccina copii să se gândească, să pună în balanţă riscurile şi beneficiile pe care acestea le aduc, iar apoi să ia decizia dacă îşi vaccinează sau nu copiii. “Înainte de a lua decizia de a vaccina sau nu copilul, părinţii ar trebui să se adreseze unor surse sigure, nu să caute răspunsuri pe internet. Din lipsă de informaţii explicate pe înţelesul lor îşi pun copiii în pericol. Dacă din ce în ce mai mulţi părinţi nu îşi vaccinează copiii este clar că acest lucru riscă să devină un pericol pentru propriul copil, dar şi pentru întreaga societate”, spune Adriana Pistol.

Gandul

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top