Mozaic

Ochiul lui Buddha, semnul care îți arată dacă este o persoană spirituală. Îl ai?

Ochiul lui Buddha este semnul de pe degetul mare, care marchează persoanele speciale sau spirituale. Acest semn se poate vedea în clipa în care dacă îndoi degetul mare, de la mâna stângă, apare sau se conturează un ochi.

Ochiul lui Buddha caracterizează persoanele speciale de pe această lume. Aceste persoane sunt foarte greu de găsit și prezintă numeroase caracteristici umane după cum urmează:

  • prezintă o energie debordată. Aceste persoane aleg să-și trăiască viața din plin și nu se simt niciodată obosite.
  • au o memorie vizuală ieșită din comun. Atunci când văd un chip nu îl vor uita niciodată, motiv pentru care niciodată nu confundă oamenii sau lucrurile.

  • sunt de încredere. Cei mai mulți oameni aleg să li se destăinuie și să le spună cele mai mari secretele ale lor.

  • intuiție incredibilă. De cele mai multe ori, cei care posedă ochiul lui Buddha nu ai nevoie de creier pentru a acționa. Intuiția îi ajută în orice situație.

  • atrag bunăstarea. Întotdeauna este bine să te asociezi cu o astfel de persoană pentru că prosperitatea va fi de partea ta.

Cine a fost Buddha?

Buddha  este un titlu folosit în budism pentru toți cei care și-au împlinit potențialul de dezvoltare personală, descoperindu-și luminarea (bodhi), deși este adesea folosit pentru a se referi la Siddhartha Gautama, fondatorul budismului. Buddha mai este numit și cel treaz, adică omul care a reușit prin meditație să ajungă la iluminare și la viața veșnică.

Vechiul Buddha pare să se fi prezentat nu ca zeu sau mântuitor, ci ca un profesor capabil să ghideze ființele simțitoare în afara samsarei.

Misiunea celor cu ochiul lui Buddha

Cei care dețin ochiul lui Buddha doar la mâna stângă sunt considerați oameni aleși sau speciali. Misiunea lor este să-i ajute pe ceilalți în dezvoltarea spirituală. Pe de cealaltă parte, cei care dețin acest ochi la ambele mâini ai obligația să evolueze pe scara spiritualității și în cele din urmă să atingă iluminarea. Bineînțeles că acestă stare de spirit unu este una la îndemâna oricui ți doar prin sacrificii supreme se poate realiza.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top