Bizar

OBIECTE MISTERIOASE CAD PE SUPRAFAȚA PĂMÂNTULUI

Otradnenski este o localitate din Siberia aflată la 3200 kilometri distanță față de Moscova. Localitatea a devenit celebră, după ce un fragment dintr-un metal de peste 200 kilograme a fost descoperit în apropierea localității.

Cercetătorii ruși susțin că obiectul nu are legătură cu tehnologia spațială. Nu este primul caz de acest gen. În Spania, în apropierea localității Murcie, mai multe sfere metalice au fost descoperite pe un câmp. În aceeași zi, în Turcia, au fost descoperite obiecte similare.

După aceste incidente, NASA a dat un comunicat în care susținea că 500000 de astfel de obiecte sunt în orbita Pământului. Unele sunt de origine necunoscută.

Anul trecut, o sferă cu o greutate de peste 50 kilograme a căzut lângă un sat din brazilia. Autoritățile s-au deplasat la fața locului și au preluat sfera. Sfera prezenta în interior un lichid de origine necunoscută.

Ziaristul Scott Waring a declarat că misterioasele obiecte au cauzat multă confuzie. Tehnologia după care au fost realizate sferele este de origine extraterestră. Sferele sunt fabricate dintr-un material atât de solid, încât rămân intacte în momentul în care intră în atmosfera terestră.

În luna august 2016, în Vietnam a fost descoperită o sferă pe suprafața căreia există un text într-o limbă necunoscută.
Locuitorii orașului Berrotaran au fost martorii unui eveniment similar. Au auzit o explozie puternică venită din cer, după care o sferă de dimensiuni mari a căzut din cer.

loading...

Autoritățile au preluat obiectul și au constatat că în structura acestuia erau pietre, sticlă și o gelatină de origine necunoscută.
Pe una dintre bucăți era o inscripție cu B5. S-a presupus că obiectul face parte dintr-un satelit. Ipoteza a fost dezmințită de specialiștii care au declarat că sateliții nu au în componența lor sticlă și gelatină. Mai mult, specialiștii susțin că aceste misterioase obiecte nu se dezintegrează, în momentul în care intră în atmosfera terestră.

Poate cel mai ciudat caz de acest gen s-a înregistrat în anul 1947, pe teritoriul mexican. Un obiect care avea forma ovală s-a prăbușit în apropierea unei localități. La scurt timp, armata americană s-a deplasat la locul incidentului. Obiectul a avut o viteză de 4000 km/h. La acea dată, nu exista un aparat de zbor cu o asemenea viteză.

După multe căutări, militarii au ajuns la locul accidentului, unde au descoperit resturile unei nave aeriene. Învelișul fusese spulberat de o explozie puternică. Au fost descoperite fragmente lamelare dintr-un material foarte dur. Obiectul avea formă circulară cu un diametru de 27 metri.

OBIECTE MISTERIOASE - OBIECTE MISTERIOASE CAD PE SUPRAFAȚA PĂMÂNTULUI

La câțiva metri distanță a fost descoperit cadavrul unui humanoid care nu avea nas, urechi și gură. Prezenta o simplă deschidere, fără dinți și limbă. Ciudatul humanoid, dar și resturile epavei au fost ridicate de soldații americani.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top