X-Files

Obiect impresionant fotografiat pe Luna

Mai multe imagini care au fost captate atunci când misiunea Apollo s-a desfășurat pe Lună, au fost făcute publice. Nu se poate spune cu exactitate ceea ce reprezintă, dar la prima vedere par să fie de origine extraterestră, pentru că în mod normal nu ar avea ce să caute acolo.

Atunci când au fost efectuate imaginile, astronauții au fost fascinaţi de ceea ce au văzut și au transmis către bază doar cuvinte de mirare.

„Acești copii sunt imenși, domnule…vă spun că există mai multe ambarcațiuni, pe marginea craterului, și sunt toate aliniate pe partea dreaptă. Sunt pe Lună și sunt cu ochii pe noi.” Aceste cuvinte au fost rostite de unul dintre astronauții care au făcut parte din misiunea Apollo 11.

În acest fel, putem să realizăm că, așa cum o arată și fotografiile alăturate, că Luna este împânzită de OZN-uri care ne supraveghează de la distanță. Probabil că NASA deține aceste informaţii de peste 50 de ani, dar le ascunde de ochii publicului larg, din motive necunoscute. Oare ce s-ar întâmpla dacă omenirea ar afla adevărul? Cu siguranță că întreaga societate și-ar schimba perspectiva asupra vieții și valorile materiale actuale ar dispărea pentru totdeauna.

Apollo 11 este numele primei misiuni în care omul a pășit pe suprafața satelitului natural al Pământului, Luna. Este în același timp și cea de-a cincea misiune cu echipaj uman din Programul Apollo, gestionat de NASA, și a treia care plasează oameni pe orbita lunară.

Lansată pe data de 16 iulie 1969, misiunea era constituită din Neil Aiden Armstrong, comandantul misiunii, Michael Collins, pilotul modulului de comandă și Edwin Eugene „Buzz” Aldrin Jr., comandantul modulului lunar. Pe data de 20 iulie, Armstrong și Aldrin au devenit primii oameni care au pășit vreodată pe Lună, în timp ce Collins orbita deasupra lor.

loading...

ozn pe luna 400x300 - Obiect impresionant fotografiat pe Luna

Misiunea a îndeplinit visul președintelui american John F. Kennedy, acela de a trimite un om pe Lună până la sfârșitul decadei anilor `60, într-un discurs ținut înaintea unei întruniri a Congresului pe 25 mai 1961.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top