Bizar

Oase extraterestre fotografiate pe Marte. Iată reacţia reprezentanţilor NASA

O nouă fotografie, care poartă marca rover-ului Curiosity, ridică alte întrebări cu privire la viaţa pe care a găzduit-o cândva planeta Marte.

Fotografia în cauză, publicată pe site-ul oficial al NASA înfăţişează o zonă oarecare în care se pot vedea mai multe pietre îngropate în pământ. Cel mai ciudat este faptul că pe lângă aceste pietre se vede foarte clar un os, care seamănă foarte bine cu un femur.

Femurul este osul care formează scheletul coapsei animalelor, fiind cel mai mare os din corp (la omul adult acesta măsoară 40-50 cm). La extremitatea să superioară (epifiza superioară) se găsește capul femural care este legat de corpul femurului (sau diafiza) prin intermediul colului femural.

Aceasta ar putea fi o dovadă clară că în trecutul îndepărtat pe Marte a existat viaţă într-o formă avansată. Reacţia NASA este una surprinzătoare, pentru că şi în aceste condiţii refuză cu vehemenţă să facă public adevărul cu privire la Planeta Roşie. Reprezentanţii NASA sunt de părere că presupusul os nu este de fapt un os, ci o piatră care a fost cândva modelată de vânt şi apă.

Mai mult de atât, NASA încearcă să implementeze ideea că dacă pe Marte există sau a existat cândva viaţa, a fost vorba doar despre bacterii sau microorganisme microscopice.

femur pe marte - Oase extraterestre fotografiate pe Marte. Iată reacţia reprezentanţilor NASA

Această teorie pare una desprinsă din seria minciunilor din dotarea NASA pentru că de nenumărate ori, ca şi acum, lucrurile sunt mai mult decât clare că fotografia captată de Curiosity prezintă un femur de origine extraterestră. Odată pentru totdeauna trebuie să conştientizăm că aceste minciuni trebuie să înceteze şi să nu mai plecăm capul în speranţa că anumite explicaţii oferite de unii specialişti par logice, motiv pentru care sunt şi reale.

loading...
loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top