Bizar

OAMENII ÎN NEGRU, cei care apar imediat după un eveniment extraterestru

Oamenii în negru apar după un eveniment extraterestru. Ei circulă câte doi sau trei și sunt la locul unde s-a produs un eveniment legat de extratereștrii.

Ei se recomandă că sunt agenți federali. Circulă în mașini de modă veche și sunt foarte conservatori în ceea ce privește vestimentația. Vocea lor este aproape electronică, sunt înalți și fața lor nu lasă să se vadă niciun sentiment.

Au informații precise referitor la persoanele la care vin la ușă. Probabil acestea au fost urmărite și foarte bine verificate. Rolul lor este acela de a determina persoanele care au fost martore unor evenimente cu extratereștrii, să-și schimbe declarațiile, în sensul că tot ce au declarat anterior este fals.

Cine sunt oamenii în negru?

Mulți cred că sunt agenți secreți și care lucrează pentru servicii secrete. Alții spun că sunt entități nepământene. În 1951, echipajul de pe un vas aflat în largul coastelor americane, au văzut un OZN. Când au acostat în primul port american, au fost întâmpinați de un grup de oameni, îmbrăcați în negru, care i-a interogat minute în șir . Mai mult, au încercat să-i facă pe marinari, să renunțe la părerile lor, vis a vis de ce au văzut.

În 1953, Albert Benet, care era proprietarul un ziar, publică un articol despre OZN-uri, aducând și probe în acest sens. La câteva zile de la apariția articolului, primește o vizită misterioasă. Nu a putut să mănânce și să doarmă câteva zile după această întâlnire. În final, a vândut ziarul și s-a mutat în alt oraș. A refuzat să facă comentarii despre acea întâlnire.

loading...

Un alt caz este cel al doctorului Crabb care primise o scrisoare de la un prieten, prin care era anunțat că mai multe persoane văzuseră un OZN. Crabb avea o asociație care studia fenomenele extraterestre. Crabb a fost sunat de o persoană necunoscută, care l-a avertizat să distrugă scrisoarea. Nu a făcut acest lucru și a avut mult de suferit.

oameni in negru - OAMENII ÎN NEGRU, cei care apar imediat după un eveniment extraterestru

A scăpat cu viață, cu greu, dintr-un accident de mașină. A pierdut postul de profesor de la o universitate, iar casa i-a luat foc

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top