Bizar

O româncă susţine că bunica ei moartă i-a trimis un selfie de pe lumea cealaltă – FOTO

Gina Mihai, o femeie în vârstă de 34 de ani din localitatea buzoiană Scurteşti, susţine că a primit un selfie de pe lumea cealaltă, care i-a fost trimis pe telefonul mobil de către bunica ei decedată de trei ani, ca un avertisment că este pedepsită pentru păcatele sale.

„Când am pornit telefonul, am rămas îngrozită văzând faţa bunicii mele. Părea să aibă un şarpe în jurul gâtului şi fotografia părea să fi fost făcută printr-o gaură, de parcă ar fi fost realizată printr-o bucată de material ruptă, care separă viii de morţi. Am fost cu fotografia la prezicătoare, care mi-a spus că bunica mi-a trimis un mesaj de pe lumea cealaltă, iar şarpele din jurul gâtului era un simbol al faptului că era pedepsită pentru păcatele ei. A luat legătura cu noi ca să ne spună că, dacă ne vom ruga pentru ea, vom putea să îi salvăm sufletul”, a spus femeia, citată de tabloidul britanic Daily Mail.

După acest incident, Gina Mihai şi familia sa au petrecut mult timp la biserică, rugându-se.

„Bunica mea a murit în urmă cu trei ani şi nu i-am făcut parastas. Făceam gogoşi şi nu am vrut să murdăresc telefonul, aşa că l-am pus în buzunar, iar când l-am scos, am văzut această imagine pe telefon. Prezicătoarea mi-a spus că am greşit că nu am dat de pomană pentru ea şi nu a fost întâmplător că m-a contactat în timp ce găteam. De atunci, merg în fiecare zi cu gogoşi la cimitir”, a spus Gina Mihai.

„Preotul din sat mi-a spus că este nevoie să dăm 40 de zile de pomană (…). Vrem ca sufletul ei să se mântuie”, a adăugat Florica Mihai, o rudă a femeii.

„Selfie” este un autoportret fotografic realizat cu un telefon mobil, care în general este publicat online pe reţelele de socializare.

loading...

Mediafax

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top