Istorie

O noua poveste controversata: Hitler a fugit in Spania?

Noi dovezi cu privire la evadarea lui Hitler din buncărul său din Germania au fost făcute publice. Istoria ne învață că Adolf Hitler s-a sinucis cu puțin timp înainte ca armata rusă să pună stăpânire pe Berlin, dar au existat mai multe presupuneri cum că führer-ul ar fi reușit să-și însceneze moartea.

O nouă ipoteză interesantă este lansată de Stefan Aceituna, cel care i-a fost șoferul generalului Franco în perioada în care Al Doilea Război Mondial tocmai ce se încheiase. Aceituna a făcut publică o poveste interesantă, care a stârnit curiozitatea opiniei publice cu privire la adevărul despre viața ulterioară a lui Hiter.

Aceituna susţine că a fost trimis la aeroport, în noaptea de 30 aprilie 1945, pentru a întâmpina un convoi german. Toți pasagerii proveneau din Germania înfrântă și erau militari de rang înalt. Pasagerii nu aveau bagaje și au fost transportați chiar la palatul lui Franco. Nimeni nu avea voie să discute despre această noapte pentru că altfel risca să fie împușcat în cap.

Începând cu luna mai a anului 1945, reședința din Madrid a generalului Franco a suferit mai multe modificări. Aripa de est a fost pusă sub semnul carantinei, nimeni nu avea voie să pătrundă acolo. Gardul exterior a fost mărit în așa fel încât să nu ne mai poată zări nimic dincolo de el. Personalul alocat acestei aripi trebuia să cunoască foarte bine limba germană.

În aceeași perioadă, generalul Franco a comandat la o companie de farmaceutică spaniolă 144 de cutii cu medicamente care combat flatulenţa. Această comandă s-a repetat în fiecare lună până la sfârșitul lui 1947. Ciudățenia este că medicul personal al lui Hitler, Theo Morell, i-a recomandat încă din timpul războiului anumite pastile pe bază de stricnina care aveau rolul de a combate flatulenţa. Se știe că Hitler devenise dependent de aceste medicamente.

Chiar lângă Palatul Prezidențial din Madrid exista o clinică medicală renumită în toată Spania. Acolo profesa unul dintre cei mai buni medici cardiologi din lume, Vega Diaz. Conform jurnalului de cabinet al medicului, el a fost telefonat în seara zilei de 1 noiembrie 1947 pentru a examina un membru al personalului care se ocupa cu îngrijirea grădinii lui Franco. După cum a fost consemnată întâmplarea, se subînțelege că telefonul provenise chiar de la generalul Franco și era vorba despre o treabă serioasă.

loading...

De ce să fi apelat generalul Franco la o clinică medicală când Spitalul Francisco Franco era mult mai bine dotat și putea trata orice boală de inimă? Probabil pentru că s-a dorit ca dosarul „grădinarului” Adi Lupus s-a dorit a se ține secret.

Doctorul Diaz consemna în jurnalul său că pacientul era în jurul vârstei de 50-60 de ani și era foarte slăbit. Chiar în seara cu pricina, pacientul misterios a murit și niciodată nu s-a mai pomenit de Adi Lupus. Dacă ar fi trăit cu adevărat, Hitler trebuia să aibă 58 de ani în 1947.

hitler - O noua poveste controversata: Hitler a fugit in Spania?

Este puțin bizar că generalul Carlos să convoace personal pe unul dintre cei mai buni medici pentru a trata un grădinar care tocmai era pe moarte. Mai mult de atât, personajul Adi Lupus nu a existat niciodată, pentru că pe acest nume nu s-au plătit niciodată taxe, nu au fost emise acte și nici mormântul său nu a existat niciodată în toată Spania. Este lesne de înțeles că Adi Lupus a fost un personaj fictiv pentru a ascunde un „lup” bătrân în spatele său. Interesant este că Hitler avea o obsesie pentru a folosi numele de Lup (Wolf), iahtul său se numea Lupul de Mare, avionul său Lupul Zburător, iar atunci când a cunoscut-o prima dată pe Eva Braun s-a prezentat sub pseudonimul de Lup. Coincidență sau nu, lupus în latină înseamnă lup.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top