X-Files

O întâlnire halucinantă cu extraterestrii în Zimbabwe

Miercuri, 14 septembrie 1994, a fost o noapte interesanta în sudul Africii. Între orele 20:50 si 21:05, pe cerul noptii s-a desfasurat spectacolul pirotehnic al unei ploi de meteoriti, vizibil pâna în Zambia si Botswana.

Dupa doua zile, pe 16 septembrie, 62 de copii cu vârste cuprinse între aproximativ 6 si 12 ani, de la scoala elementara particulara Ariel din Ruwa, la 35 kilometri de Harrare, capitala republicii Zimbabwe, erau în recreatie, când au vazut mai multe OZN-uri.

 Câtiva dintre elevii mai mici au zarit, în afara perimetrului curtii scolii, una sau mai multe „fiinte stranii” mici, care „semanau un pic cu Michael Jackson”, si au încercat sa plece în întâmpinarea lor.

Elevii mai mari, care aveau si sarcina de a-i supraveghea, s-au dus dupa ei, sa-i întoarca, si au vazut si ei aparitiile. Au alergat atunci catre cladirea scolii, sa cheme profesorii, care se aflau într-o sedinta. Neincrezatori la început, suspectând o farsa, profesorii au iesit în cele din urma, dar n-au mai zarit nimic.

Copiii fiind însa sincer speriati, au fost rugati sa povesteasca si sa deseneze ce anume au vazut. Raspunsurile lor au fost atât de consistente, încât si profesorii au ajuns la concluzia ca a fost ceva ce „nu era din aceasta lume”. Asa cum ne putem astepta, ei au cerut elevilor sa nu mai relateze întâmplarea nimanui. A doua zi însa scoala a primit o multime de apeluri de la parintii care doreau sa stie de ce au fost copiii lor atât de speriati.

 În cele din urma, si cadrele didactice au început sa-si puna probleme. A fost invitata o experta locala OZN, Cynthia Hind, sa examineze cazul. Ea a fost prima persoana care a intervievat sistematic copiii. Hind, care a murit în anul 2000, recunoscuse în mod public faptul ca avusese în trecut propriile ei experiente cu fiinte nepamântene.

loading...

Ea si-a dedicat ultimul deceniu si jumatate de viata investigând observatiile OZN de pe continentul african, în numele asociatiei MUFON, publicând concluziile sale în buletinul „UFO Afrinews”. În numarul 11 al acestuia, ea a inclus si articolul „UFO flap in Zimbabwe: Case No 96”, privind mai multe incidente petrecute în zona.

Entitati nepamântene

 De fapt, dupa ploaia de stele, ea a primit zeci de rapoarte privind o capsula semanând cu un bolid, flancata de doua capsule mai mici. Ea a primit, de asemenea, din locuri diferite, mai multe rapoarte privind observarea, cam în acelasi timp, a unor entitati nepamântene. Un baiat si mama lui au descris o observatie la lumina zilei; un camionagiu a vazut fiinte ciudate pe o sosea în timpul noptii. Dar cel mai spectaculos a fost raportul din 16 septembrie, de la scoala Ariel, pe care ea l-a numerotat drept cazul 96 si l-a descris ca fiind „unul dintre cele mai interesante cazuri OZN ale acestui an, sau chiar de oricând”.

 În articolul sau Hind scrie ca, într-o zi fierbinte, la ora 10, copiii au fost lasati afara pentru pauza de la mijlocul diminetii. Ei s-au dus dincolo de terenul de joaca, într-un desis cu iarba înalta, spini si arbusti, în care te puteai ascunde usor.

 Profesorii au intrat cu totii în cancelarie pentru o întâlnire, singurul adult ramas afara fiind vânzatoarea de la chioscul alimentar, care a fost asaltata, la un moment dat, de copiii care pretindeau ca au vazut, în zona de tufisuri, trei sau patru obiecte având forma de disc, venind de-a lungul liniilor electrice si aterizând apoi printre copaci. Copiilor le-a fost un pic teama, desi erau în acelasi timp si foarte curiosi.

 Hind înregistrase marturiile mai multor copii, care, dupa spusele ei, reprezentau „o sectiune transversala a locuitorilor din Zimbabwe: copii africani negri, din mai multe triburi, metisi, copii asiatici (bunicii venisera din India), ca si copii de rasa alba, cei mai multi nascuti în Zimbabwe, dar ai caror parinti erau veniti fie din Africa de Sud, fie din Marea Britanie”.

 Cu toate ca proveneau cu totii din familii bogate (scolarizarea la scoala Ariel era foarte scumpa), Hind a notat ca diferentele lor culturale au dat nastere la interpretari diferite ale evenimentului si ca diferentele de interpretare au facut foarte convingatoare detaliile care erau totusi comune în toate relatarile.

 De exemplu, unul dintre elevii albi a crezut, în primul moment, ca omuletul în negru ar fi fost gradinarul doamnei Stevens, dar a vazut apoi ca individul avea parul negru, lung si drept, deci nu cret precum gradinarul, asa ca si-a dat seama ca identificarea fusese gresita. Unii dintre copiii negri au crezut ca micile fiinte erau zvikwambo sau tokoloshes – spiridusi rai din folclorul populatiilor locale Shona si Ndebele – si au izbucnit în plâns, speriati ca puteau fi mâncati.

Unul dintre martori, G. Guy a spus: „am vazut un om mic (înalt cam de un metru), îmbracat într-un costum negru, stralucitor; avea parul lung, negru, iar ochii sai, plasati mai jos decât ochii nostri, erau mari si alungiti. Gura era doar o fanta, iar urechile erau abia perceptibile”. Criticând faptul ca parintii copiilor nu credeau aceste povesti, Hind comenta: „Ce povara înfricosatoare a societatii noastre este ca, atunci când ne confruntam cu ceva ce nu întelegem, nu încercam sa ne deschidem mintile”. Hind a fost si prima care a popularizat cazul, contactând diferite persoane din domeniu.

Unul dintre acestia a fost Timothy Leach, seful biroului local BBC. Prin el au luat legatura cu profesorul John Mack de la Universitatea Harvard, pe care Hind îl descria ca fiind „nu doar deschis si pregatit sa asculte, ci si având o tinuta academica de un anumit nivel. Si unul care si-a riscat credibilitatea spunând ca el crede ca experientele celor rapiti sunt foarte reale”.

Amintiri din copilarie

 La mijlocul anului 1994, Mack, dorind sa extinda domeniul de aplicare a cercetarilor sale, îsi rezervase un zbor în Africa de Sud, pentru a se întâlni cu persoane care au trecut prin astfel de experiente, una dintre acestea fiind binecunoscutul vindecator si autor Credo Mutwa. Mack a primit informatiile despre întâmplarea de la scoala Ariel în timp ce se pregatea sa plece în Africa si si-a ajustat planurile de calatorie în consecinta.

 Asa cum scria Hind, profesorul „a fost capabil sa ajunga la parinti si la profesori si sa îi convinga ca, si daca nu-i cred pe copii, era contraproductiv sa-i acuze de minciuna”. Ceea ce l-a interesat în primul rând pe Mack a fost modul în care relatarile copiilor se legau de detalii care el stia ca fusesera semnalate si de catre alte persoane care acuzau ca au fost rapite, în particular, voia sa afle daca extraterestrii le-au comunicat ceva privind urgenta masurilor legate de mediu.

Asta, deoarece profesorul, dupa mai multi ani de cercetare, a fost uimit sa descopere „caz dupa caz, ca pretinsii rapiti spuneau ca li s-au transmis, prin cuvinte si imagini vii si inconfundabile, mesaje puternice privind amenintarea pe care activitatile umane le reprezinta la adresa echilibrului ecologic al Pamântului”. Mack personal considera ca este „foarte posibil ca în centrul fenomenului de rapire sa se afle de fapt protectia vietii de pe Pamânt”.

 Fragmente ale interviurilor luate de Mack acelor copii pot fi gasite chiar si astazi pe YouTube. De pilda, un elev de clasa a cincea, numit Francis, spune psihiatrului ca a fost avertizat „despre ceva ce se va întâmpla”, si ca „poluarea nu ar trebui sa fie”. Emma, în vârsta de 11 ani, spune: „Eu cred ca ei doresc ca oamenii sa stie ca noi facem de fapt un rau acestei lumi si nu ar trebui sa fim prea tehnologizati”.

extraterestru - O întâlnire halucinantă cu extraterestrii în Zimbabwe

 Dupa ce Mack si-a pierdut viata într-un accident de masina în Londra, în 2004, unii dintre sustinatorii sai si unii membri ai familiei au fondat Institutul John E. Mack, cu misiunea „de a explora frontierele experientei umane, pentru a servi transformarea constiintei individuale si a promova evolutia paradigmelor prin care întelegem identitatea umana”.

Revista Magazin

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top