Bizar

O adolescentă de 15 ani vindecată de cancer de un înger (video)

Un post de televiziune din SUA a prezentat publicului o filmare în care un înger vindecă un copil aflat pe patul de moarte. Imaginile sunt senzaţionale şi au făcut înconjurul lumii. Copilul în cauză s-a vindecat ca prin minune de cancer, imediat după ce prezenţa luminoasă a părăsit camera spitalului.

Prezenţa îngerilor printre oameni nu mai este o noutate pentru iubitorii de fenomene paranormale sau inexplicabile, dar puţine au fost cazurile în care oamenii au fost vindecaţi de aceştia.

Un caz incredibil s-a petrecut în 2012 într-un spital din SUA, când o adolescentă de numai 15 ani, bolnavă de cancer, îşi pierduse speranţa în lupta cu cancerul. Într-o noapte, atunci când nu se afla nimeni în preajma camerei în care se afla copilul şi dormea, un înger sau mai bine zis o prezenţă luminoasă şi-a făcut apariţia lângă patul acestuia.

Preţ de câteva minute, entitatea de lumină nu s-a mişcat de lângă copilul bolnav de parcă vroia să-i transmită ceva. După câteva minute, lumina a dispărut la fel de brusc ca şi cum a apărut. Nimic interesant până la acel moment, dar mare le-a fost uimirea medicilor a doua zi de dimineaţă când adolescenta părea să dea semne că îşi revine din cumplita boală.

Atunci când a fost supus unui nou set de analize, copilul se vindecase complet de cancer. Uimirea a fost şi mai mare atunci când copilul le-a spus medicilor că a visat că un înger l-a vindecat.

inger - O adolescentă de 15 ani vindecată de cancer de un înger (video)

Povestea nu a fost deloc pe placul personalului medical şi din acest motiv au fost verificate camerele de filmat. Atunci s-a dovedit că fata nu minţise şi întreaga poveste a fost făcută publică pentru ca toţi oamenii să înţeleagă faptul că îngerii sunt printre noi şi atunci când avem nevoie ne ajută.

loading...

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top