Istorie

Nebunia lui Edgar Allan Poe

Din ciclul „nebunii istoriei„, o figură importantă, nelipsită din peisajul personajelor stranii ale literaturii universale, Edgar Allan Poe, înainte de a fi poet şi romancier a fost o figură stranie şi controversată. Obişnuia să ingurgiteze cantităţi foarte mari de alcool rafinat, în speţă spirt alb. Lua paharul cu alcool, fără să-l îndulcească şi fără să-l guste, îl bea dintr-o înghiţitură.

În scurt timp era cuprins de halucinaţii, pe care mai apoi le expunea în operele sale. Imaginaţia sa bolnăvicioasă, influenţată de aburii bahici, îi permitea să trăiască într-o lume obscură, a cavourilor, în compania viermilor şi a sicrielor, aşteptând momentul în care putrefacţia începea să-şi intre în drepturi. Teroarea, agonia cât şi moartea devin laitmotive în operele sale. Mulţimea gândurilor scriitorului devine în timp hidoasă, paralizantă, regăsindu-se obsesiv în mai toate operele sale. El nu mai vede în tenebre decât forme monstruoase, care pe o muzică dezacordată, se aruncă asupra sa, sfâşiindu-l din toate încheieturile.

Emile Lauvriere îl descria pe Poe ca fiind „un geniu înspăimântător, mai înclinat spre descrierea groazei şi a agoniilor decât geniul cuprins de panică din operele sale.”

Degenerescenţa i-a provocat lui Poe un dezechilibru indubitabil, fizic cât şi mental, conducându-l la crearea unei opere monstruoase, în mod obişnuit caracterizată drept goală şi lipsa de orice sens divin. În cele din urmă poetul a murit nebun, într-o cameră sărăcăcioasă de hotel.

loading...
Click to comment

Lasă un răspuns

To Top