Bizar

NASA, PROIECTUL MARTE O MINCIUNĂ SFRUNTATĂ

Majoritatea fotografiilor publicate de NASA prezintă planeta Marte ca pe un colos de culoare roșie. Toate aceste imagini contravin celor captate de astronomi de la alte observatoare.

Cercetătorii independenți și-au pus întrebarea cât de veridice sunt imaginile publicate de NASA, atâta timp cât imaginile captate de pe suprafața marțiană sunt total diferite. Au fost voci care au susținut că aşa-zisele imagini marțiene au fost luate de pe insula Devon, Canada, un teritoriu nepopulat, izolat și care prezintă caracteristici asemănătoare cu solul marțian.

Insula Devon permite simularea condițiilor de pe Marte, iar cele două rovere pe care NASA a pretins că le-a trimis pe Marte, sunt în realitate pe insula Devon. După toată această dezbatere, NASA a admis că modifică culoarea imaginilor de pe Marte cu ajutorul unor filtre speciale. De ce NASA face acest lucru, este o întrebare la care nu a răspuns.

Insula Devon are o suprafață de 55000 de kilometri pătrați și este cea mai mare insulă din lume care este nepopulată, datorită condițiilor climatice. Iarna temperaturile scad până la -50 de grade Celsius, iar vara, temperatura nu depășește 10 grade Celsius.

Pe insulă s-a format un crater cu un diametru de 20 km, ca urmare a impactului cu un meteorit cu un diametru de 2 kilometri. În anul 1976, NASA a dat publicității primele imagini marțiene care prezentau piramide, ruine ale unor orașe, imaginea unui sfinx. Imaginea care a trezit interesul tuturor cercetătorilor a fost cea a unei structuri care semăna cu o față umană.

Structura avea o lungime de 1,5 kilometri. Ceea ce a atras atenția cercetătorilor a fost faptul că sonda spațială Viking a survolat de mai multe ori suprafața marțiană și nu a surprins aceste imagini.

NASA a declarat că structura are o înălțime de 1600 metri înălțime, iar alături de ea pot fi observate șase structuri cu formă piramidală. Suspiciunile cercetătorilor s-au declanșat atunci când NASA a publicat o imagine în care se putea observa o bucată de lemn îngropată în solul marțian. Toți cei care au vizionat imaginea s-au întrebat ce caută bucată de lemn într-un fel de iaz secat?

Dacă Marte este o planetă pustie, așa cum a susținut NASA, ce caută bucata de lemn într-un fost iaz? De unde provine bucata de lemn și cum a putut să rămână intactă o perioadă atât de lungă de timp?

NASA își păstrează minciunile pentru publicul credul și ignorant, însă imaginile publicate contrazic adevărul susținut de NASA. Despre proiectul conform căruia NASA vrea să colonizeze planeta Marte se spune că este o minciună sfruntată.

marte 1 - NASA, PROIECTUL MARTE O MINCIUNĂ SFRUNTATĂ

În condițiile în care temperaturile pe suprafața marțiană ajung la -140 de grade Celsius, cum ar putea să supraviețuiască un om? Mai mult, solul marțian conține percolarăţi care cauzează grave probleme glandei tiroide.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top