Muntele, legătura între om și divinitate! Energii misterioase

Muntele este cel mai înalt loc pentru om și cel mai jos pentru Dumnezeu. Muntele fascinează, îți dă sentimentul de libertate, absoarbe și transformă forța cosmică pe care o transmite izvoarelor și acestea o duc mai departe către om, plante, animale. Byron spunea că și cei mai orgolioși oameni trebuie să se plece în fața măreției munților.

Munții trezesc sentimente contradictorii, inaccesibilitate, loc de refugiu, locul unde s-au luptat titanii, imortalitate. Pe vârful înalt al munților, Yahve a dictat lui Moise cele zece porunci, Buddha și-a ținut faimoasele discursuri, Iisus a fost transfigurat în fața discipolilor săi, Helicon și Hesiod au găsit inspirația pentru a scrie despre Dumnezeu și Creație.

Orogeneza munților


Munții s-au format ca urmare a vibrațiilor telurice. Pentru că scoarța terestră nu este omogenă, s-au format falii prin care materia din interiorul pământului a ieșit la suprafață.

Astfel s-au format munții care sunt forțe gigantice verticale, dar care reglează în plan orizontal mecanismele de comunicare între continente. Forța lor apropie sau depărtează plăcile continentale, dând naștere la oceane și mări.

Un munte are patru etape, nașterea, creșterea, maturitatea și moartea. Durata celor patru etape oscilează între 160 și 225 milioane de ani. După moartea unui lanț muntos, în același loc, se formează unul nou. Numai orientarea acestuia se schimbă, producând transformări noi pe suprafața terestră. Continentele se reașează, unele mări și oceane dispar, altele noi apar.

Munții cosmici, centrul lumii


Muntele este axa mediatoare între cer și pământ. Muntele Olimp a fost considerat locul unde trăiau zeii. Mult timp, Grecia a fost considerată buricul pământului. Olimp era un munte cosmic.

Loading...

Pentru palestinieni, buricul pământului era Muntele Tabor. Pentru creștini, Golgota. Golgota reprezintă locul unde a fost creat Adam, este locul unde a fost crucificat Iisus. Muntele Ararat este locul unde a eșuat Noe cu celebra lui arcă.

În cosmologia musulmană, vârful Kaf susține Pământul. Vârful a fost creat dintr-un singur smarald și reprezintă muntele mamă de la care pleacă ramificații către alți munți.

În tradiția hindusă, Pământul are formă sferică și este format din 7 continente și 7 mări. Continentul central este divizat în 7 părți, una dintre acestea fiind India, separată prin 6 munți și un munte central, muntele de aur sau Meru. Apa care izvorăște din Meru are puteri supranaturale și este Ganga sau Gangele, fluviul vieții. Ganga înconjoară muntele de șapte ori, înainte de a se separa în mai multe lacuri.

Dubla polaritate a munților

Vârful muntelui reprezintă masculinul, puterea, energia. Partea ascunsă a muntelui, grotele, reprezintă femininul. Apa din subteran reprezintă lichidul vieții, asemănător cu sângele sau laptele maternal.

Muntele și cele patru elemente

Muntele – foc reprezintă verticalitatea, axis mundi, puterea sexuală a demiurgului.

DUMNEZEU

Muntele – aer reprezintă locul unde Dumnezeu a creat lumina din tenebre.

Muntele – apă reprezintă nemurirea, creșterea, viața.

Muntele – pământ reprezintă mama și pruncul ei.



loading...
S-ar putea să-ți mai placă și