Bizar

Mumii ale unor extraterestri, gasite în Peru?

În luna iulie 2017, adeptii teoriei conspiratiei au primit o stire senzationala: a fost descoperit „cadavrul mumificat”, bine conservat al unei „fiinte” cu trei degete la maini si la picioare. 

 Locul descoperirii – zona Nazca, din Peru, acelasi unde se gasesc acele ciudate geoglife – desene uriase pe platoul desertic – devenite azi parte a Patrimoniului Mondial UNESCO. S-a spus chiar ca astfel numarul mumiilor misterioase, despre care s-a presupus ca ar putea fi al unor extraterestri, a crescut la cinci.

 Deja în ianuarie, investigatori care cauta dovezi ale prezentei extraterestre au spus ca au gasit o mana uriasa, cu trei degete, care ar fi putut apartine unei fiinte extraterestre. Brien Foerster, din grupul Hidden Inca Tours, si echipa sa sustin ca a obtinut ramasita cu trei degete de la un grup de cautatori locali care sapau în tunelurile din desertul din sud-estul statului Peru, în vederea dezgroparii unor antichitati care puteau fi valorificate. Ei au sustinut ca mana a fost gasita în apropierea unui craniu umanoid alungit, pe care l-au oferit, de asemenea. Au existat imediat suspiciuni ca piesele ar putea fi falsificate, mai ales ca grupul nu a dat detalii exacte despre locul descoperirilor.

Mumii cu trei degete

 Iata ca, în aceasta primavara, s-a anuntat gasirea, în aceeasi zona, si a unei mumii întregi, cu trei degete la maini si picioare. Corpul mumificat, încovoiat, are un craniu alungit, o figura umanoida, un nas mic si doar gauri în loc de urechi. Are o înaltime de 168 cm si proportii „similare cu ale oamenilor”. Mumia este acoperita cu o pulbere alba, care ar fi contribuit la uscarea si pastrarea cadavrului.

 Jurnalistul si ufologul mexican Jaime Maussan, spune ca a raportat descoperirea mumiei la asociatia Gaia, dedicata paranormalului si evolutiei constiintei. Investigatorii acestei asociatii mai gasisera, în zona Nazca, fiinte mumificate, vechi de aproximativ 1700 de ani, care par non-umane si despre care au sustinut ca ar putea fi extraterestri.

loading...

 Despre asa-numitul extraterestru mumificat, s-a realizat în iunie 2017 si un mic documentar, filmat probabil în orasul antic Nazca. În timp ce unii care au vazut filmul au spus ca vor pastra o „minte deschisa” privind „mumiile nepamantene”, altii le-au catalogat din start ca fiind falsuri, adaugand ca „mumia” parea o creatie de carton terminata pe jumatate.

 Pe 11 iulie, în timpul unei conferinte de presa intitulata „Mumiile din Nazca”, au fost prezentate noi imagini despre „mumiile extraterestre”. Jamie Maussan a sustinut ca în ultimele luni au fost descoperite în total cinci astfel de mumii si ca, dintre ele, trei au avut „caracteristici mai apropiate de reptile decat de oameni”. El a adaugat: „Nimeni nu a dovedit ca ar fi o frauda”. În sprijinul acestei afirmatii, el a aratat imagini, realizate cu raze X si cu un computer tomograf, ale asa-numitelor ramasite mumificate, pentru a elimina banuiala ca ar fi falsuri sau chiar facute din ipsos. Videoclipul a fost postat de site-ul Gaia.com, care taxeaza utilizatorii care ar dori sa-l vada.

 Site-ul sustine ca fiinta extraterestra ar fi fost dezgropata în timpul unor sapaturi într-o pestera misterioasa din zona. Filmul pretinde ca datarea cu carbon 14 a probelor din corp arata ca acesta a fost mumificat între anii 245 si 410 i.Hr. (desi rezultatele nu au fost verificate independent) si ca testele ADN sunt în curs de desfasurare. Tomograful arata un schelet în interiorul mumiei, ca si organele interne, care par intacte.

 În acelasi loc unde a fost descoperit corpul anterior, a fost gasit si corpul unei creaturi umanoide mici, care are o anatomie diferita de corpul mumificat mare, ori fata de oameni. Creatura bizara masoara doar aproximativ 60 cm în lungime, are doar 11 vertebre, spre deosebire de 24 la oameni, iar bratele si picioarele nu au complexitatea membrelor umane normale. Cu toate aceste diferente anatomice, ambele mumii împartasesc aceeasi caracteristica: trei degete la maini si la picioare, ceea ce amplifica presupunerea ca cele doua creaturi ar fi înrudite într-un fel.

 Acest al doilea corp a fost obtinut fara cap, ceea ce a determinat cercetatorii sa colecteze probe de os si de alte materiale organice, pentru a ajunge la o concluzie relevanta cu privire la natura sa. Probabil cea mai socanta caracteristica a fost pielea de tip soparla care acopera corpul sau. Aceasta este acoperita de o pulbere, despre care s-a stabilit ca e o combinatie de plante specifice regiunii Nazca, destinata conservarii corpului decedatului pentru perioade prelungite de timp. Este o tehnica unica si eficienta de mumificare, întrucat organele interne s-au mentinut intacte, spre deosebire de restul mumificarilor cunoscute, în care organele trebuie îndepartate pentru a preveni degradarea organismului.

 S-a afirmat ca aceasta mumie mica, fara cap, numita „Victoria”, daca se dovedeste a fi autentica, va avea puterea sa convinga stiinta conventionala ca oamenii nu sunt singura specie evoluata de pe aceasta planeta. De asemenea, va aduce un argument în favoarea povestilor din folclorul nativilor americani despre „oamenii cei mici” si despre faptele lor miraculoase.

 Evident, „descoperirea” a determinat ca un numar de experti si teoreticieni ai conspiratiei sa îsi avanseze opiniile. Jay Weidner, directorul pentru continut al asociatiei Gaia, a spus ca în apropierea corpului mumificat s-ar fi gasit si petroglife reprezentand figuri umanoide cu trei degete.

 În documentarul despre descoperirea bizara, dr. Konstantin Korotkov, profesor la Universitatea din Sankt Petersburg, sustine ca trasaturile neobisnuite ale mumiilor nu provin din deformari; este „o alta creatura, un alt umanoid”. De aceeasi parere a fost si M.K. Jesse, un radiolog musculoscheletal de la Spitalul Universitatii din Colorado.

 Cu toate acestea, cercetatorii sceptici sunt deja convinsi ca totul este doar o farsa. Maussan a mai fost legat de o serie de presupuse descoperiri tinand de extraterestri, care mai tarziu s-au dovedit a fi false sau falsificate, inclusiv în 2015, cand o pretinsa fotografie a unui extraterestru de la Roswell s-a dovedit a fi de fapt a unui copil mumificat. Unii n-au ezitat sa spuna chiar ca actualele „mumii de extraterestri” sunt cea mai mare farsa, tinand de teoria conspiratiei extraterestre, de la filmul cu autopsia de la Roswell, difuzata în 1995.

Realitate sau farsa?

 Site-ul old-origins.net îndeamna sa ne pastram o minte deschisa, spunand: „Numeroase falsuri au fost luate ca un fapt în istoria arheologica, dar sunt la fel de multe (sau mai multe) descoperiri factuale care au fost discreditate pentru ca nu se încadrau în stiinta oficiala… Ramane sa se stabileasca daca mumia de la Nazca este de fapt un cadavru excavat sau pur si simplu o farsa, ce origini are si cum s-au realizat deformarile sale aparente”.

 Mick West, administrator al metabunk.org, a spus: „Daca as fi vrut sa falsific un astfel de lucru, as fi folosit un schelet uman real (în acest caz o mumie peruviana adevarata, din care probabil sunt înca multe în morminte nedescoperite), apoi as fi adaugat mainile, picioarele si capul fals… Craniul este interesant, deoarece radiografia arata un craniu adevarat, dar ciudat”. Autorul britanic OZN Nigel Watson, autor al unui manual de investigatii OZN, a declarat ziarului Express.co.uk: „Mi se pare un manechin. Pare a fi o tencuiala turnata peste o structura osoasa, cu trei degete atasate de maini… Astfel de falsuri sunt produsul unei gandiri conduse de un amestec de lacomie si pofta de publicitate”.

mumiile nazca - Mumii ale unor extraterestri, gasite în Peru?

 Organizatorii celui de-al noualea Congres Mondial anual privind studiile asupra mumiilor, care a avut loc în Lima, Peru, în august anul trecut, au lansat un apel furios pe Facebook pentru o ancheta oficiala, care sa stabileasca daca au fost savarsite infractiuni arheologice. Ei au spus ca probabil unele ramasite umane reale, mumificate, au fost mutate si rearanjate pentru a crea creaturi fictive cu aspect extraterestru. O postare pe Facebook afirma: „Marturiile si imaginile publicate permit sa se afirme ca aceste descoperiri corespund, fara îndoiala, unor ramasite umane pre-columbiene – patrimoniul cultural al natiunii – manipulate în mod rauvoitor si chiar mutilate pentru a obtine o înfatisare apta pentru exploatarea comerciala”.

 Rodolfo Salas-Gismondi, de la Departamentul de Paleontologie a Vertebratelor, din Muzeul de Istorie Naturala din Lima, a scris, pe un site, ca parti din doua maini umane au fost folosite pentru a construi mana „extraterestrului”. Fiecare deget are doua oase metacarpiene – o aberatie absoluta anatomica si evolutiva.

Revista Magazin

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top