Istorie

Morti ciudate in istorie

De-a lungul istoriei s-au înregistrat numeroase evenimente bizare care au fost puse pe seama ghinionului. Printre aceste evenimente greu de înțeles s-au înregistrat numeroase morți ciudate. Pentru ca fiecare să-și facă o imagine de ansamblu a ceea ce înseamnă ghinionul proverbial, vă prezentăm un top al celor mai bizare morți înregistrate de-a lungul timpului.

Moartea Măreţului Sigurd din Orkney

Sigurd din Orkney se afla în timpul unei bătălii importante și a reușit să taie capul conducătorului armatei dușmane. Dintr-o întâmplare ciudată, atunci când capul dușmanului a fost retezat, dinții acestuia s-au înfipt în piciorul drept al lui Sigurd. În doar câteva zile, din cauza infecției, Sigurd a murit.

Moartea lui Eduard al II-lea

Eduard al II-lea (n. 25 aprilie 1284 – d. 21 septembrie 1327), a fost rege al Angliei din 1307 până în ianuarie 1327. Eduard al II-lea a fost primul monarh care a fondat colegiile universităților din Oxford și Cambridge; el a fondat Cambridge’s King’s Hall în 1317 și a dat statut regal Colegiului Oriel din Oxford în 1326.Eduard a avut o moarte tragică care i-a survenit în urma introducerii unui fier încins în fund. De ce? Nu se știe cu exactitate.

Moartea lui George Plantagenet

loading...

George Plantagenet, un duc de origine engleză, a dorit să moară într-un butoi plin cu vin. Dorința i-a fost îndeplinită.

istorie - Morti ciudate in istorie

Moartea lui Adolf Fredrik

Adolf Frederick a fost rege al Suediei din 1751 până la moartea sa. Tatăl lui a fost Christian Augustus (1673—1726) duce și prinț de Schleswig-Holstein-Gottorp, prinț-episcop de Lubeck și administrator al ducatelor Holstein-Gottorp în timpul Marelui Război al Nordului în numele rudei sale, Karl Frederic.
Mama lui a fost Albertina Frederica de Baden-Durlach. Pe linie maternă, Adolf Frederic era descendent al regelui Gustav I al Suediei. Din partea ambilor părinți, el era descendent Holstein-Gottorp. De asemenea, Adolf Frederic era a 13-a generație de descendenți ai regelui Erik al V-lea al Danemarcei. El este cunoscut în istorie drept regele care a mâncat până la moarte. De ce? Pentru că într-o zi a mâncat până a murit.

Moartea jucătorilor de fotbal

În Congo a avut loc, în anul 1998, un eveniment foarte straniu. O întreagă echipă de fotbal a murit pe teren, după ce a fost lovită de fulger. Mai ciudat este că toţi jucătorii echipei oaspete au supravieţuit.

loading...
Click to comment

Lasă un răspuns

To Top